ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 304/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 304/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 268 din data de 10 septembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 5575/2010

(număr în format vechi 1653/2010), în temeiul dispozițiilor art. 2781 alin. (8)

lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.M.

împotriva ordonanței nr. 480/P/2010 din data de 3 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a menținut ordonanța atacată.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(2) din C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că prin ordonanța nr. 480/P/2010 din data de 3 mai

2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus în conformitate

cu dispozițiile art. 228 alin. 4 raportat la art. 10 lit. a) și lit. b) C. pen.,

art. 38 și 42, 45 raportat la art. 25 C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de magistratul G.O., judecător la Judecătoria Dobreta Turnu Severin, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în

înscrisuri oficiale faptă prevăzute de art. 288 C. pen. și uz de fals prevăzute de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există; neînceperea

urmăririi penale față de executorul judecătoresc S.S. pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; neînceperea urmăririi penale față de

executorul judecătoresc S.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în

înscrisuri oficiale, faptă prevăzută de art. 289 C. pen., fals intelectual, faptă prevăzută de art. 288 C. pen., întrucât faptele nu există;

disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 în vederea definitivării

cercetărilor față de numiții D.M., D.M.M., P.I. M. (fostă P.), A. (fostă P.) M.,

E.I. și E.E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen.

În motivarea ordonanței, procurorul

a reținut, că la data de 23 martie 2010 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București memoriul formulat de numita S.M. prin care a

solicitat cercetarea avocatului O.G. și a celorlalte persoane ce se fac

responsabile de falsificarea contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx din 16

octombrie 1979, falsificare care apreciază că ar fi avut loc în perioada 2006 -

2007.

În fapt, persoana vătămată a arătat

că în anul 2001 în urma decesului soțului său D.Ș., a moștenit împreună cu fiul

său D.A.M. imobilul din București, str. Nucului, nr. 23, sector 3. Împreună cu

acesta din urmă au împuternicit pe D.C., nepotul persoanei vătămate și fiul

numitului D.A.M., să vândă cui va crede de cuviință imobilul moștenit. D.C. a

înstrăinat imobilul mamei sale, D.M. și soțului acesteia D.M.M., contra sumei

de 555.500.000 ROL conform contractului autentificat sub nr. yyy din 27mai 2004

primind, conform susținerilor persoanei vătămate, doar suma de 3.000 euro,

restul sumei ce urma a fi plătită ulterior, nefiind achitat.

Noii proprietari, în baza

contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat, deplasându-se la locuința în

cauză au constatat că imobilul este în folosința numiților E.I. și E.E. care au

precizat că au cumpărat casa de la P.I., P.N. și P.A. „cu o chitanță de mână,

fără dată, fără an, fără martori și semnături”.

Persoana vătămată a mai precizat că

urmare procesului dintre persoanele menționate mai sus, a fost chemată în

garanție de D.M. și D.M.M., iar „în urma falsurilor făcute" instanța a

obligat-o să restituie suma stipulată în contractul de vânzare-cumpărare, sumă

ce rezulta că ar fi fost încasată de ea.

În baza hotărârii obținute, D.M. și D.M.M.

s-au adresat executorului judecătoresc S.S. care a procedat la executarea

silită a apartamentului în care locuiește persoana vătămată.

S.M. a considerat că cele expuse mai

sus au avut loc ca urmare a falsurilor săvârșite de avocatul O.G., executorul

judecătoresc S.S., numiții D.M., D.M.M., P.I., P.N., P.A., E.I., E.E. „precum

și de alte persoane din instituții ale statului, care au contribuit la vânzarea

celor două imobile".

Din actele aflate la dosar au

rezultat următoarele:

Conform certificatului de moștenitor

nr. z din 15 ianuarie 2002, masa succesorală a defunctului D.Ș. compusă din bunuri

mobile și imobile - cota de 1/2 din dreptul de proprietate asupra

apartamentului nr. 6 situat în București, sector 5 - a revenit numitului D.A.M.

în calitate de fiu și unic moștenitor.

Prin certificatul de moștenitor

suplimentar nr. 1 din 5 ianuarie 2004, se completează certificatul nr. z din 15

ianuarie 2002, stipulându-se că în afara bunurilor mobile și imobile descrise

anterior, de pe urma defunctului D.Ș. a mai rămas cota indiviză de 1/2 din

imobilul din str. N., sector 3, dobândit în timpul căsătoriei cu numita S. (D.)

M., restul cotei indivize de ½ din imobilul aparținând acesteia.

Prin procura specială autentificată

sub nr. w din 12 mai 2004, D.A.M. și S.M. au împuternicit pe fiul, respectiv,

nepotul lor, D.C. ca în numele lor să înstrăineze, prin vânzare sau schimb, cui

va crede de cuviință și la prețul cel mai avantajos imobilul din str. N.,

sector 3.

În baza mandatului primit, D.C. a

înstrăinat, în numele mandanților, imobilul în cauză, numiților D.M., mama sa

și soțului acestuia, D.M.M., prețul vânzării de 555.500.00 ROL fiind achitat în

întregime la data întocmirii contractului de vânzare - cumpărare autentificat

sub nr. w din 27 mai 2004.

Încercând să intre în imobil, noii

proprietari au constatat că este locuit de numiții E.I. și E.E., casa fiind

cumpărată de aceștia de la P.I., P.N. și P.M. în baza unui act de mână

intitulat, „chitanță", încheiat în anul 1985. Cei din urmă au moștenit

locuința respectiva de la autoarea lor, numita P.M., conform certificatului de

moștenitor nr. yyy din 24 iulie 1985, imobilul fiind cumpărat de aceasta de la D.Ș. în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub numărul xxx din 16

octombrie 1979 și transcris la Notariatul de Stat al sectorului 3 București.

În aceste condiții, la data de 1

iunie 2005, D.M. și D.M.M. au chemat în judecată pe pârâții E.I., E.E., P.I., M.

(fostă P.) N. și A. (fostă P.) M. solicitând instanței să constate nulitatea

absolută, atât a contractului de vânzare - cumpărare nr. x, cât și a

înscrisului sub semnătură privată intitulat „chitanță”, încheiat între pârâții

E. pe de o parte și pârâții P. și P. pe de altă parte, să le lase în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în București, str. N., iar în cazul

respingerii capetelor principale ale cererii, să admită cererea de chemare în

garanție a numiților D.A.M. și S.M. și să dispună obligarea acestora la

restituirea sumei de 555.500.000 ROL, reprezentând prețul imobilului, precum și

a taxelor de timbru, a onorariului cuvenit avocatului, expertului, a altor

cheltuieli și onorarii datoare notarului, precum și a taxei de timbru plătite

pentru autentificarea contractului.

E.I. și E.E. au solicitat prin

întâmpinarea depusă la dosar să se constate nulitatea contractului de vânzare

cumpărare încheiat între D.C., și numiții D.M. și D.M.M., pentru cauză ilicită

și imorală, iar prin cerere reconvențională, pornind de la înscrisul sub

semnătură privată - să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic

de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din București, str. Nucului, nr. 23,

sector 3. Totodată, au solicitat să se constate că vânzarea imobilului în cauză

de către D.Ș. fără știrea soției sale, S.M., prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. x, ar putea atrage cel mult o nulitate relativă și ar

putea fi invocată doar de soțul al cărui consimțământ a fost viciat, respectiv

chemata în garanție S.M.

P.I. la rândul său, a solicitat să

se constate că autoarea pârâților, P.M. a fost de bună-credință la data

cumpărării imobilului, având în vedere declarația notarială a soților D.Ș. și O.,

autentificată sub nr. x din 9 august 1979 și conținutul actului de vânzare - cumpărare

autentificat sub nr. x în care se menționează că bunul înstrăinat este dobândit

înaintea căsătoriei.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 3 București sub numărul 5608/301/2005 (4493/2005).

Prin sentința civilă nr. 8679 din 3

noiembrie 2006, rămasă definitivă și irevocabilă, Judecătoria Sectorului 3 a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanții pârâți D.M. și D.M.M. și a

admis cererea de chemare în garanție formulată - împotriva chemaților în

garanție D.A.M. și S.M. care au fost obligați la plata către reclamanții pârâți

a sumei de 555.500.000 ROL reprezentând prețul primit în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2826 și a cheltuielilor de judecată.

Prin aceeași sentință s-a admis

cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți E.I. și E.E. în

contradictoriu cu: pârâții reclamanți D.M. și D.M.M.,pârâții P.I., M. (fostă P.)

N., A. (fostă P.) M. și chemații în garanție D.A.M. și S.M. și s-a constatat

intervenită între pârâți și pârâții reclamanți vânzarea-cumpărarea imobilului

situat în București, str. N., sector 3.

În cadrul cercetării judecătorești

efectuate în Dosarul numărul 5608/301/2005 (4493/2005) Judecătoria Sectorului 3, a dispus efectuarea unei expertize grafologice de către Laboratorul Interjudețean de Expertize

Criminalistice București pentru a se stabili dacă semnătura de pe contractul de

vânzare-cumpărare nr. x din 16 octombrie 1979 aparține defunctului D.Ș. În

acest scop, s-au solicitat și obținut de la Arhiva Notarială a Judecătoriei Sectorului 3 București unicele exemplare originale ale

contractului de vânzare-cumpărare menționat anterior și a scriptelor de

comparație, declarația autentificată sub nr. x din 9 august 1979 de Notariatul

de Stat al Sectorului 3 București, dată de D.Ș. și D.O. și actul de vânzare - cumpărare

autentificat sub nr. x din 24 iulie 1974 de Notariatul de Stat al Sectorului 4

București.

Concluziile expertizei grafologice

au fost în sensul că semnătura de pe contract aparține cu certitudine lui D.Ș.

În baza titlului executoriu, respectiv,

sentința civilă nr. 8679 din 3 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 3 București în Dosarul nr. 5608/301/2005, D.M. și D.M.M. s-au

adresat Biroului Executorului Judecătoresc S.S., cererea formând Dosarul de

executare nr. 10/2007.

În dosar a fost emisă somație de

plată, solicitându-se debitorului S.M. să plătească suma de 62.657,26 RON,

reprezentând creanță actualizată, precum și suma de 8.137,87 RON cu titlu de cheltuieli

de executare.

Față de refuzul debitorului de a

achita suma datorată, creditorii au solicitat executorului scoaterea la

licitație prin intermediul executării silite a imobilului situat în București,

B-dul C.B., sector 4. Scoaterea la vânzare a imobilului a fost adusă la

cunoștință publică prin întocmirea publicației de vânzare conform dispozițiilor

art. 504 alin. (3) C. proc. civ.

La termenul din 10 aprilie 2007 nu a

fost prezent nici un licitator, iar la termenul din 17 mai 2007, imobilul a

fost adjudecat de numitul P.V., conform procesului verbal de licitație întocmit

la acea dată.

La data de 18 mai 2007, creditorii

s-au adresat executorului judecătoresc exprimându-și dezacordul cu privire la

cererea de plată eșalonată a prețului imobilul formulată de numitul P.V.,

solicitând ca plata să aibă loc integral în termen de 30 de zile.

În ziua de 1 iunie 2007, numita S.M.

a depus la Biroul Executorului Judecătoresc recipisa de consemnare nr. x din 1

iunie 2007 în valoare de 74.770,87 lei, reprezentând suma datorată și

cheltuieli. De asemenea, susnumita s-a adresat instanței, solicitând încetarea

executării silite și desființarea tuturor măsurilor și actelor de executare

silită, având în vedere că sumele datorate au fost consemnate în integralitatea

lor la dispoziția executorului judecătoresc. În acest sens, executorul

judecătoresc a încheiat procesul verbal din 1 iunie 2007 în care consemnează

că, întrucât debitul și cheltuielile de executare au fost achitate în întregime

după termenul de licitație din 17 mai 2007, încetarea executării silite și

eliberarea sumei rezultate din executare, urmează a fi dispuse de instanță. În

aceste condiții, S.M. s-a adresat Judecătoriei Sectorului 4 cu cerere de

încetare a executării silite, cerere ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5693/4/2007

și care a fost admisă, dispunându-se eliberarea sumei de 74.770,87 RON.

Cu privire la acuzațiile aduse de

persoana vătămată avocatului G.O. (actualmente magistrat judecător la Judecătoria Drobeta Turnu Severin) s-a constatat că acesta a fost angajat apărător al

numiților D.M. și D.M.M., reclamanții pârâți din Dosarul nr. 4493/2005

(5608/301/2005) al Judecătoriei Sectorului 3, reprezentând interesele acestora

în cauza respectivă.

Conform raportului de expertiză

grafologică întocmit ca urmare a dispozițiilor instanței, actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2779 din 16 octombrie 1979 de Notariatul

de Stat al Sectorului 3 București a fost semnat de defunctul D.Ș., și a fost

obținut de instanța de judecată din Arhiva Notarială a Judecătoriei Sectorului

3 București, la fel ca și actele folosite ca și scripte de comparație.

În aceste condiții, s-a concluzionat

în mod indubitabil în sensul autenticității contractului de vânzare-cumpărare

menționat mai sus, despre care persoana vătămată a susținut că ar fi fost

falsificat de G.O. în calitate de avocat, în anii 2006 - 2007, motiv pentru

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, faptă prevăzute de art.

288 C. pen. și uz de fals, faptă prevăzută de art. 291 C. pen., întrucât faptele nu există.

În privința executorului

judecătoresc S.S., s-a constatat că acesta și-a respectat atribuțiile de

serviciu, procedura executării silite fiind îndeplinită în limitele cadrului

legal, nefiind identificate aspecte de natură penală, motiv pentru care s-a

dispus și față de acesta neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă

prevăzută de art. 246 C. pen.

În ce privește acuzațiile persoanei

vătămate din care rezultă că executorul ar fi comis „falsuri" s-a reținut

că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a reieșit existența vreunui

act material specific infracțiunilor de fals; activitatea executorului a avut

la bază sentința civilă definitivă și executorie pronunțată de Judecătoria

Sectorului 3 București, și s-a desfășurat conform legii. Pentru acest motiv s-a

dispus neînceperea urmăririi penale și față de executorul judecătoresc S.S. sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale,

faptă prevăzută de art. 289 C. pen. și de fals intelectual, faptă prevăzută de art.

288 C. pen., întrucât faptele nu există. Persoana vătămată (așa cum reiese din

însăși plângerea penală formulată) nu a înțeles dispozițiile instanței de

judecată prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate al numiților E.I. și E.E.

asupra imobilului din str. N., apreciind în mod eronat că imobilul îi aparține,

motiv pentru care a considerat că executorul judecătoresc a făcut un abuz, în

sensul că a urmărit în cadrul procedurii executării silite apartamentul

proprietatea sa din sectorul 4 și nu a pus-o în posesia imobilului din str. N.,

după ce a plătit prețul contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x

din 27 mai 2004.

Plângerea formulată de petenta S.M.,

în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată

prin rezoluția nr. 885/II/2/2010 din data de 1 iunie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Examinând plângerea, procurorul

general a concluzionat că petenta nu a expus motive de critică a soluției, nu a

invocat alte mijloace de probă în afara celor care au fost deja administrate,

ci doar a susținut, nemotivat, că nu a știut de vânzarea către familia D.M. și M.M.

a imobilului de către mandatarul D.C. Or, vânzarea s-a efectuat prin contract

autentificat sub nr. x, iar D.C. a primit pentru efectuarea vânzării procura

specială autentificată sub nr. 1056/2004.

Verificând rezoluția atacată de

petentă în procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., instanța de fond a constatat că plângerea formulată de aceasta este

nefondată.

În considerentele sentinței s-a

reținut că, în plângerea formulată, petenta a susținut că în fapt, este

proprietara imobilului situat în str. N. din București, în baza contractului de

vânzare cumpărare nr. x din 24 iulie 1974. În anul 2001, în urma decesului

soțului său D.Ș. a moștenit împreună cu fiul său D.A.M. imobilul situat la

adresa susmenționată și tot împreună cu fiul său a împuternicit pe D.C.,

nepotul si respectiv fiul fiului său D.A.M., sa vândă cui va crede de cuviință

imobilul moștenit. Nepotul său, D.C. a vândut imobilul mamei sale, D.M. și

soțului acesteia, D.M.M. contra sumei de 555.500.000 ROL, conform contractului autentificat

sub nr. x din 27 mai 2004.

Noii proprietari, au constatat ca

locuința era ocupată de numiții E.I. și E.E. care au susținut că au cumpărat

casa de la P.I., P.N. și P.A. cu o chitanța de mână, fără dată, fără an, fără

martori și semnături.

În urma procesului ce a urmat,

petenta a fost chemată în garanție de fosta noră D.M. și de soțul acesteia, D.M.M.

care cumpăraseră imobilul de la nepotul său, pe care l-au mințit, făcându-i

promisiuni și stipulând un preț fictiv în contractul de vânzare, preț pe care

în realitate, acesta nu l-a încasat.

A mai menționat petenta că toate

actele de proprietate în original le-a dat nepotului său D.C. când a încheiat

procura specială, iar acesta le-a înmânat mamei sale, D.M.. În aceste condiții,

avocatul G.O. a intrat in posesia actelor originale, având, astfel

posibilitatea să efectueze acte de contrafacere prin imitare și reproducerea

frauduloasă a semnăturii de pe contractul nr. XXX. Mai mult, fiind în posesia

actelor în original, avocatul G.O. nu numai că le-a falsificat, dar având

relații, a reușit să strecoare în arhivă acele înscrisuri false care la

momentul potrivit și-au produs efectele dorite de el.

În cursul judecării cauzei civile,

s-a stabilit prin expertiza grafologică ca semnătură de pe contractul nr. x a

fost executată de numitul D.Ș.. A apreciat că expertiza nu a fost efectuată

corect, deoarece compararea titlurilor s-a făcut după înscrisurile false.

Astfel, a susținut că există înscrisuri la dosar care fac dovada că executorul

judecătoresc S.S. cu bună-credință a folosit și încredințat altei persoane

înscrisuri falsificate, că a întocmit înscrisuri care conțin date false, fapte

ce se circumscriu infracțiunilor de abuz in serviciu contra intereselor

personale, fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual.

Petenta a concluzionat că în mod

greșit i s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată împotriva soluției

prin care s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de G.O. pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen. imputate acestuia și, respectiv, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de S.S. cu privire la săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 288 și art. 289 C. pen. A cerut trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

persoanele reclamate în plângerea adresată parchetului.

În raport de actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat că Ordonanța nr. 480/P/2010 din 3 mai 2010 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este legală și

temeinică.

Începerea urmăririi penale este un

moment procesual cu semnificație deosebită, legat de existența unor date că s-a

săvârșit o infracțiune. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă

însă acel minim de date, în sensul dispozițiilor art. 681 C. proc. pen., care să ducă la presupunerea că persoanele față de care s-au efectuat acte

premergătoare au săvârșit faptele reclamate de petentă.

În speță, petenta a solicitat

cercetarea atât a avocatului O.G. pentru falsificarea contractului de vânzare –

cumpărare nr. x din 16 octombrie 1979, cât și a executorului judecătoresc care

a procedat la executarea silită a apartamentului în care aceasta locuiește, în

baza unei sentințe civile rămasă definitivă și executorie.

Expertiza grafologică efectuată de

Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistică nr. 362 din 20 septembrie

2006 (fila 59 dosar) a concluzionat că semnătura de la poziția „vânzător” de pe

actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. x din 16 octombrie1979 de

către Notariatul de Stat Local al Sectorului 3 București a fost executată de D.Ș.,

soțul petentei.

Constatările expertizei au avut în

vedere exemplarele originale ale contractului de vânzare cumpărare nr. x din 16

octombrie 1979 existente în arhiva notarială a Judecătoriei Sectorului 3, și ca

scripte de comparație, declarația autentificată sub nr. z din 9 august 1979 de

Notariatul de Stat al Sectorului 3 București dată de D.Ș. și D.O., actul de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 9226 din 24 iulie 1074 la Notariatul de Stat al Sectorului 4 București, contractul pentru construcția de locuințe proprietate

personală nr. x din 11 septembrie 1970 și contractul de împrumut nr. x încheiat

la 13 noiembrie 1970.

Prin urmare, este în afara oricărui

dubiu că D.Ș. a înstrăinat imobilul din str. N. cu acte autentice de vânzare

cumpărare la data de 16 octombrie 1979.

Imobilul a fost dobândit de D.Ș.

prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. x din 24 iulie

1974, în nume propriu. La data încheierii contractului, D.Ș. era divorțat de

petentă conform sentinței civile nr. x din 3 aprilie 1974, chiar dacă aceasta a

rămas definitivă la 31 august 1974, iar între părți nu s-a realizat partajul

bunurilor.

Între petentă și intimații față de

care s-a dispus disjungerea cercetărilor au existat mai multe litigii de natură

civilă, diferendul fiind generat de dreptul de proprietate asupra imobilului în

cauză, imobil pe care petenta pretinde că l-a dobândit prin certificatul de

moștenitor suplimentar nr. 1 din 5 ianuarie 2004 în urma decesului lui D.Ș. din

data de 28 decembrie 2001, litigiu soluționat definitiv și irevocabil prin

sentința civilă nr. 8679 din 3 noiembrie 2006 prin care petenta a fost obligată

la plata prețului vânzării către dobânditorii inițiali ai imobilului (fila 68

dosar instanță fond).

Toate aceste aspecte nu confirmă în

mod rezonabil o implicare a intimatului G.O., în calitatea sa de apărător al

intimaților D.M. și D.M.M. (prima fiind mama nepotului petentei care a cumpărat

alături de soț imobilul în litigiu și care a fost mandatat în acest sens de

către petentă și de numitul D.A.M.) în comiterea unor acțiuni de contrafacere a

contractului de vânzare – cumpărare contestat de petentă, ori vreo contribuție

a acestuia la atestarea unor fapte ori împrejurări necorespunzătoare adevărului

de natură a genera o soluție de începere a urmăririi penale.

S-a apreciat că în cauză, corect a

reținut procurorul de caz, că există impedimentul legal prevăzute de art. 10 lit.

a)) C. proc. pen., de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

situație în care soluția de neîncepere a urmăririi penale apare ca legală și

temeinică.

În ce-l privește pe cointimatul

executor judecătoresc, s-a reținut că din actele dosarului, nu rezultă că și-a

încălcat atribuțiile de serviciu în cadrul procedurii executării silite,

aceasta fiind efectuată exclusiv, în limitele legii.

Astfel, în cauză a existat un titlu

executoriu, sentința civilă nr. 8679 din 3 noiembrie 2006 a Judecătoriei Sector 3 București care a făcut obiectul Dosarului de executare 10/2007, iar în

cadrul procedurii de punere în executare a sentinței nu s-au identificat

aspecte care să presupună o analiză din perspectiva legii penale.

În consecință, Curtea, în temeiul

dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată

plângerea formulată de petenta S.M. împotriva ordonanței nr. 480/P/2010 din

data de 03 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a

menținut ordonanța atacată.

Împotriva sentinței a declarat

recurs petenta, care prin „întâmpinarea” depusă la dosar a reiterat motivele

invocate în plângerea adresată instanței de fond, solicitând să fie sprijinită

pentru a intra în posesia imobilului situat în str. Nucului nr. 23, sector 3

București, care îi aparține și pe care nu l-a vândut niciodată și să fie pedepsiți,

atât avocatul G.O., cât și executorul judecătoresc S.S. pentru infracțiunile

reclamate, respectiv, cele prevăzute de art. 291, art. 246 și art. 288 C. pen.

Examinând hotărârea atacată, atât

prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

Din actele premergătoare efectuate

în cursul urmăririi penale nu rezultă în mod rezonabil o implicare a

intimatului G.O. în calitatea sa de apărător la data comiterii infracțiunilor

reclamate de recurentă, - judecător în prezent, sau a numiților D.M. și D.M.M.

(prima fiind mama nepotului recurentei – petente, care a cumpărat alături de

soț, imobilul în litigiu și care a fost, în acest sens, mandatat de către

petentă și D.A.M.) în săvârșirea vreunei acțiuni de contrafacere a contractului

de vânzare cumpărare, contestat de recurentă, ori vreo contribuție a acestora

la atestarea unor fapte ori împrejurări necorespunzătoare adevărului de natură

a genera o soluție de începere a urmăririi penale.

Din raportul de expertiză

grafologică nr. 362 din 20 septembrie 2006, întocmit de Laboratorul

Interjudețean de Expertize Criminalistice rezultă că semnătura de la poziția

„vânzător” de pe contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din

16 octombrie 1979 de către Notariatul de Stat Local al Sectorului 3 București a

fost executată de către soțul recurentei petente, numitul D.Ș. (fila 59 dosar

urmărire penală).

Prin urmare, este cert că, imobilul

situat în str. N., sector 3 București a fost înstrăinat de către D.Ș. cu acte

autentice de vânzare cumpărare, la data de 16 octombrie 1979.

De altfel, imobilul sus-menționat cu

privire la care recurenta a avut mai multe litigii de natură civilă cu

intimații față de care procurorul a dispus disjungerea cercetărilor și sesizarea

parchetului competent, litigii generate de dreptul de proprietate asupra

imobilului, a fost dobândit de către D.Ș. prin contractul de vânzare –

cumpărare autentificat sub nr. x din 24 iulie 1974, în nume propriu.

La data încheierii contractului D.Ș.

era divorțat de recurentă, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 1252 din 3

aprilie 1974, iar între părți nu s-a realizat partajul bunurilor.

În ce-o privește pe intimata S.S.,

Înalta Curte reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, că

din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că aceasta și-a încălcat

atribuțiile de serviciu în cadrul procedurii de executare silită, procedură pe

care a desfășurat-o în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ.

Astfel, în cauză a existat un titlu

executoriu, respectiv, sentința civilă nr. 8679 din 3 noiembrie 2006 pronunțată

de Judecătoria Sector 3 București, care a făcut obiectul Dosarului de executare

nr. 10/2007, iar în cadrul procedurii de punere în executare a acestei hotărâri

judecătorești nu s-au identificat elemente de natură să ducă la concluzia

săvârșirii de către intimată a vreunei fapte penale.

În consecință, reținând că sentința

prin care instanța de fond a menținut soluția de netrimitere în judecată

adoptată de procuror este legală și temeinică, recursul declarat de petenta S.M.

se va respinge, ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara S.M. împotriva sentinței penale nr. 268 din 10 septembrie

2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 ianuarie 2011.