ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4558/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 123 din 6 mai 2010 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca tardivă, plângerea petentului Z.C.F. împotriva Rezoluției din data de 26 octombrie 2009, adoptată în Dosarul nr. 1286/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a Rezoluției din data de 18 ianuarie 2010, din Lucrarea nr. 1/11/2/2010 a aceleiași unități de parchet. A obligat petentul la 300 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 22 februarie 2010, s-a înregistrat pe rolul acestei Curți plângerea petentului Z.C.F.

împotriva Rezoluției din data de 26 octombrie 2009, adoptată în Dosarul nr. 1286/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, și a Rezoluției din data de 18 ianuarie 2010, din Lucrarea nr. 1/11/2/2010, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cu motivarea că cele două acte sunt nelegale și netemeinice și, apreciind că din probele dosarului se impunea începerea urmăririi penale, a invocat în drept dispozițiile art. 278 și 278 1 C. proc. pen. Prin Rezoluția din data de 26 octombrie 2009, adoptată în Dosarul nr. 1286/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale - cu privire la plângerea formulată de petentul Z.C.F., față de intimații B.M., N.Ș.

și S.M., sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. în motivarea acestei rezoluții, procurorul de caz a arătat că - din actele premergătoare efectuate - cele susținute de petent nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă. Actul emis de procurorul de caz a fost confirmat prin Rezoluția din data de 18 ianuarie 2010, din Lucrarea nr. 1/11/2/2010, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împotriva ambelor rezoluții anterior menționate (cea din urmă comunicată persoanei vătămate, prin scrisoare recomandată; primită și semnată de petent la data de 21 ianuarie 2010), a formulat plângere petentul Z.C.F.

Verificând rezoluțiile contestate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de parchet, precum și a înscrisurilor prezentate de petent, după rămânerea în pronunțare, Curtea a constatat că plângerea cu care a fost sesizată este tardiv introdusă, pentru considerentele ce s-au arătat în cele ce urmează: Împotriva măsurilor și a actelor de urmărire penală, se poate face plângere de către orice persoană, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Împotriva actelor procurorului se poate face plângere care se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. Dacă plângerea a fost respinsă, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278 C. proc.

pen., la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. În cazul în care, prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel nu a soluționat plângerea în termenul prev. de art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului inițial, de 20 de zile. Verificând dosarul cauzei, Curtea a reținut că plângerea petentului Z.C.F. împotriva Rezoluției din 26 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 1286/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a Rezoluției din 18 ianuarie 2010 a aceluiași parchet, este tardivă. Astfel, cum rezultă din actele aflate în dosarul cauzei, rezoluția procurorului general i-a fost comunicată petentului Z.C.F.

pe data de 21 ianuarie 2010, fapt atestat de confirmarea de primire aflată la fila 1 a Lucrării nr. 1/11/2/2010, iar petentul a formulat plângere pe data de 22 februarie 2010, deci cu depășirea termenului de 20 de zile menționat de C. proc. pen. Prin urmare, plângerea petentului va fi respinsă, ca fiind tardiv formulată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, petiționarul Z.C.F. a declarat recurs, fără a se prezenta la instanță pentru a-l susține, însă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise solicitând soluționarea cauzei în lipsă. Examinând recursul declarat de petiționar, Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat. Înalta Curte, constată că într-adevăr petiționarul Z.C.F. a formulat plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., cu depășirea termenului de 20 de zile, care este un termen imperativ și nu de recomandare, iar nerespectarea acestuia conducând la decăderea din acest drept. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că rezoluția procurorului general i-a fost comunicată petentului Z.C.F., pe data de 21 ianuarie 2010, fapt atestat de confirmarea de primire aflată la fila 1 a Lucrării nr. 1/11/2/2010, iar petentul a formulat plângere la instanță la data de 22 februarie 2010, deci cu depășirea termenului de 20 de zile menționat de C. proc. pen. Prin urmare, plângerea petentului în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, ca fiind tardiv formulată. Așadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că sentința pronunțată în cauză este legală și temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul Z.C.F. la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Z.C.F. împotriva Sentinței penale nr. 123 din 6 mai 2010 a Curții de Apel București, secția l penală. Obligă recurentul-petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 decembrie 2010.