ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1641/2017

Decizia nr. 1641/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 30 decembrie

2016, sub nr. x/182/2016, petenții A. și B. au solicitat ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea

căsătoriei încheiate între părți la data de 31 mai 2003 la

Primăria Baia Mare, prin acordul părților, reclamanta să

păstreze numele dobândit prin încheierea căsătoriei, exercitarea

autorității părintești cu privire la minorii C. și D.

să fie făcută în comun, să se stabilească locuința

minorilor C. și D. la mamă, să se oblige pârâtul la plata unei

pensii de întreținere în cuantum total de 300 lei convenit de părți

și să se stabilească beneficiul folosinței domiciliului

conjugal în favoarea exclusivă a mamei și a copiilor până la

efectuarea partajului.

Prin sentința

civilă nr. 3255 din data de 12 aprilie 2017, a fost admisă excepția

necompetenței teritoriale a Judecătoriei Baia Mare, invocată din

oficiu, și s-a dispus declinarea cauzei în favoare Judecătoriei sectorului

5 București.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Judecătoria Baia Mare, în esență,

a dat eficiență dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

teza finală și, raportat la cele statuate prin decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție pronunțată în recurs în

interesul legii nr. 20/2016, a reținut că, prin mandatul dat de

către petenți avocatului ales, aceștia nu au convenit expres cu

privire la instanța care urmează să soluționeze pricina.

Prin sentința

civilă nr. 5145 din data de 13 iulie 2017, pronunțată în Dosarul

nr. x/182/2016, Judecătoria sectorului 5 București, a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare și a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Judecătoria

Sectorului 5 București a constatat că, în litigiul pendinte, părțile,

de comun acord, au învestit Judecătoria Baia Mare cu soluționarea

acestuia, iar cererea comună de divorț a părților

reprezintă în fapt convenția acestora privitoare la acordul

prevăzut de art. 915 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost reținut

prin decizia nr. 20/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal sesizată, în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile

art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ

de competență atunci când două sau mai multe instanțe

și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces

sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță

învestită își declină la rândul său competența în

favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, în

speța de față, Înalta Curte reține că Judecătoria

Baia Mare și Judecătoria sectorului 5 București și-au

declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, având

ca obiect „divorț”.

Norma de

competență incidentă raportului juridic litigios a fost

apreciată de către ambele judecătorii ca fiind cea

prevăzută de art. 915 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost

aceasta interpretată prin decizia nr. 20/2016 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Prezentul

conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea

diferită a celor două instanțe cu privire la împrejurarea

dacă în speță rezultă explicit acordul părților

cu privire la instanța ce urmează să soluționeze cererea de

divorț, astfel cum acest acord a fost interpretat prin decizia pronunțată

de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul

legii.

Judecătoria

Baia Mare a făcut aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc.

civ. teza finală, considerând că în cauză nu există un

acord explicit al părților cu privire la alegerea instanței

competente, în timp ce Judecătoria sectorului 5 București a reținut

existența unui astfel de acord și a dat eficiență primei

teze a textului legal anterior menționat.

Înalta Curte

constată că, așa cum au reținut ambele instanțe în

conflict, petenții nu mai aveau domiciliul sau reședința în

România la data introducerii acțiunii de divorț (aspect ce

rezultă din cererea de chemare în judecată).

Potrivit

dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul

și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile

pot conveni să introducă cererea de divorț la orice

judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț

este de competența Judecătoriei sectorului 5 al municipiului

București.

Dispozițiile

art. 915 alin. (2) C. proc. civ. au fost interpretate prin decizia nr. 20/2016,

pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație

și Justiție, publicată în M. Of. nr. 1049/27.12.2016, și

obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, prin

decizia nr. 20/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta

Curte de Casație și Justiție a statuat că este necesar ca

acordul părților prevăzut de textul art. 915 alin. (2) C. proc.

civ., cu privire la alegerea instanței care urmează a soluționa

acțiunea de divorț, să fie expres exprimat.

Se

constată că obiectul pricinii asupra căreia poartă

conflictul negativ de competență este „divorț”, petenții înțelegând

să sesizeze Judecătoria Baia Mare print-o cerere comună.

Înalta Curte

apreciază că din modalitatea în care s-a realizat sesizarea instanței,

respectiv printr-o cerere de chemare în judecată formulată în comun

de către ambii petenți și adresată Judecătoriei Baia

Mare, rezultă că aceștia și-au exprimat expres acordul cu

privire la instanța care urmează să soluționeze cererea de

divorț.

În plus, se

reține că, în cuprinsul procurii depuse la Judecătoria Baia

Mare, ambele părți au precizat că îl împuternicesc pe

apărătorul ales să le reprezinte cu puteri depline „în fața

instanțelor de judecată (Judecătoria Baia Mare) atât în fața

primei instanțe cât și în fața instanțelor de apel având ca

obiect desfacerea căsătoriei încheiată la data de 31 mai 2003 de

Primăria Municipiului Baia Mare prin acordul părților (...)”.

Prin urmare,

în cauză este întrunit acordul părților la care se referă

dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acestea au fost

interpretate prin decizia nr. 20/2016, pronunțată de instanța

supremă în recurs în interesul legii, motiv pentru care, Înalta Curte, în

temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, instanță la care

petenții au convenit să introducă cererea de divorț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia

Mare.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2017.