ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1179/2016

Decizia nr. 1179/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 13 octombrie 2015, A. a chemat în judecată pe B., solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între soți la data de 21 iulie 2007, din vina exclusivă a pârâtei, stabilirea locuinței minorei C. la domiciliul reclamantului, exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamant, reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, precum și obligarea pârâtei la acordarea lunară a unei pensii de întreținere a minorei în cuantum de 500 RON. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 lit. b), art. 379, art. 398, art. 400, art. 402, art. 496, art. 504, art. 506, art. 529, art. 530 și art. 383 alin. (3) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1576 din 9 decembrie 2015, Judecătoria Găești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat, în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, competența de soluționare a cauzei. Analizând înscrisurile depuse la dosar prin prisma art. 915 C. proc. civ., a reținut că respectivele dispoziții legale stabilesc în materia divorțului o competență teritorială exclusivă, astfel că reclamantul nu are posibilitatea de opțiune. A mai reținut că acordul cu privire la alegerea instanței trebuie să existe la data sesizării instanței, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui astfel de acord. Prin sentința nr. 1219 din 16 februarie 2016, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale.

A declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Găești. A constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării. Pornind de la prevederile art. 914 alin. (2) [după republicare art. 915 alin. (2)] C. proc. civ., a constatat că în cauză voința reclamantului de a se judeca la Judecătoria Găești a devenit evidentă prin introducerea acțiunii pe rolul respectivei instanțe, pârâta acceptând aceasta prin întâmpinarea depusă la fila 25 din dosarul instanței inițial sesizate. S-a mai constatat că acordul pârâtei a fost adus la cunoștința instanței în mod expres cu ocazia concluziilor pe excepția necompetenței.

Totodată, instanța a reținut, urmare unui amplu raționament, că întrucât prin textul de lege menționat a fost instituită o competență facultativă, de ordine privată, competența instanței sesizate de către reclamant poate fi înlăturată doar de către pârât, în condițiile prevăzute la art. 130 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce nu e cazul în speță. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ., „Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România.

În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al municipiului București”. În speță, se observă că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit dispozițiile legale citate, respectiv cele referitoare la acordul părților privind instanța competentă a soluționa cauza. Din interpretarea prevederilor cuprinse la art. 915 alin. (2) C. proc. civ. reiese că în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București a fost instituită o competență cu caracter subsidiar, care intervine în materia divorțului numai în lipsa unui acord al părților asupra instanței competente teritorial să judece pricina. Prin urmare, este exclusă competența Judecătoriei sectorului 5 București de a soluționa cauza, în situația în care există acordul părților ca litigiul să fie soluționat de către o altă instanță din țară.

Or, în cauză, reclamantul și-a manifestat voința ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Găești, prin introducerea cererii de divorț pe rolul respectivei instanțe. Pârâta, la rândul său, s-a manifestat în mod similar, prin formularea întâmpinării, înregistrată în dosarul Judecătoriei Găești la 29 octombrie 2015, prin care nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței. Mai mult, potrivit dezbaterilor consemnate în practicaua sentinței civile nr. 1576 din 9 decembrie 2015, precum și prin notele de ședință aflate la dosarul Judecătoriei sectorului 5 București, pârâta, prin apărător a considerat că aparține Judecătoriei Găești competența soluționării cererii de divorț. Ca atare, atâta timp cât C. proc.

civ. face referire la acordul părților, nespecificând forma pe care trebuie să o îmbrace respectivul acord și nici momentul la care trebuie făcută dovada acordului, reiese că acesta poate rezulta și din indicarea aceleiași instanțe, realizate chiar separat, dar neechivoc, de fiecare dintre părți, cum este cazul în speță. Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Găești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2016.