ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2306/2020

HOTĂRÂRE

05.11.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2306/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești, la data de 29.08.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună stabilirea domiciliului minorei C. la domiciliul său și stabilirea contribuției pârâtei la cheltuielile de creștere, educare și învățătură.

În motivare, a arătat, în esență, faptul că prin sentința civilă nr. 4438/2017 a Judecătoriei Sector 2, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei cu pârâta, exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorei C. și stabilirea domiciliului minorei la pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 188 din 26 februarie 2020, Judecătoria Găești a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

În motivare, instanța a reținut incidența prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., norme speciale, care se aplică cu prioritate față de dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

În cauză, persoana ocrotită este minora C., care are locuința stabilită la mamă prin sentința civilă nr. 4438/2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 1491A/2018 pronunțată de Tribunalul București, dar cu toate acestea locuiește în continuare cu tatăl reclamant, împotriva voinței mamei pârâte.

Cum locuința minorei a fost stabilită la domiciliul mamei, printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, nu este de interes adresa la care aceasta locuia în fapt la data înregistrării cererii de chemare în judecată, câtă vreme nu a existat un acord al părinților în acest sens și nicio încuviințare a vreunei instanțe.

Pârâta B. are domiciliul activ în mun. București, astfel că acesta este domiciliul persoanei ocrotite în raport de care se va stabili competența de soluționare a cauzei.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 10077 din 11 august 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Găești. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, instanța a dat eficiență prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la locuința unde minorul locuiește efectiv, în fapt. Cum, în speță, minora locuiește la tatăl său din anul 2017 și este integrată în familia extinsă a acestuia, frecventând și cursurile de la gradiniță din localitate, rezultă că locuința în fapt este la tată și nu la mamă.

În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contribuției de creștere, s-a arătat că regula generală, în determinarea competenței, este stabilită de prevederile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Art. 113 alin. (2) C. proc. civ. instituie norme de competență alternativă, în sensul că în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ. mai sunt competente și alte instanțe, respectiv instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, în speță minora.

Întrucât, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente și văzând că acesta și-a manifestat alegerea prin depunerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Găești, instanța de la domiciliul creditorului (minora C.), aceasta este instanța competentă să soluționeze capătul respectiv de cerere.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării cererii de chemare în judecată revine Judecătoriei Găești, pentru considerentele ce succed:

Obiectul litigiului îl constituie cererea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu pârâta B., prin care se solicită stabilirea domiciliului minorei C. la tată și stabilirea contribuției pârâtei la cheltuielile de creștere, educare și învățătură.

Cele două instanțe au reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., norme speciale ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorii de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Însă, conflictul negativ de competență a fost generat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reședința persoanei ocrotite" din cadrul dispozițiilor anterior evocate.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C. civ., "(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noțiunea de domiciliu sau reședință a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situații ce interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie.

Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.

În situația de față, prin sentința civilă nr. 4438 din 13 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, locuința minorei C. a fost stabilită la domiciliul mamei în municipiul București.

Înalta Curte reține că, deși domiciliul minorei a fost stabilit, prin hotărâre judecătorească la mamă, din luna septembrie 2017, aceasta locuiește în fapt cu caracter de continuitate, la domiciliul reclamantului, refuzând să se întoarcă la mamă, cu toate că au fost făcute demersuri în acest sens prin punerea în executare a hotărârii și consiliere de către persoane specializate. De asemenea, minora este integrată în mediul social de la domiciliul reclamantului, este înscrisă la grădiniță și locuiește cu acesta de aproximativ trei ani.

Prin urmare, cum domiciliul în fapt al minorei C. era, la data sesizării instanței, la tată, în comuna Crângurile, sat Crângurile, nr. 172, județul Dâmbovița, în aplicarea prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Găești este competentă să soluționeze acțiunea de față.