ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2020

HOTĂRÂRE

28.05.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 25 martie 2019 pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., exercitarea autorității părintești exclusive a reclamantului A. față de minora C., stabilirea locuinței minorei la domiciliul tatălui, precum și obligarea pârâtei la acordarea către minoră a contribuției lunare în cuantum de 25% din venitul minim garantat pentru creșterea, educarea și pregătirea profesională a acesteia.

Prin sentința civilă nr. 3820 din 10 iulie 2019, pronunțată de Judecătoria Buzău, secția civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buzău, invocată de pârâtă, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

S-a reținut în motivare că, prin sentința civilă nr. 4874 din 19 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul civil nr. x/2016, odată cu desfacerea căsătoriei între părțile litigante din cauza dedusă judecății s-a dispus și stabilirea locuinței minorei C. la domiciliul mamei.

S-a apreciat că împrejurarea potrivit căreia minora a ajuns la domiciliul tatălui din Buzău nu este de natură a atrage competența teritorială a Judecătoriei Buzău și, în raport de prevederile art. 114 C. proc. civ.,precum și de cele reținute în Decizia nr. 1851/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 București a pronunțat decizia nr. 1051 din 11 februrie 2020 prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competența de soluționare a cererilor privind autoritatea părintească și stabilirea locuinței minorului revine instanței în a cărei rază teritorială are domiciliul sau reședința minorul.

Se arată că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 106 C. civ. și art. 114 C. proc. civ., rezultă că acțiunile care au ca obiect modalitatea de exercitare a autorității părintești și stabilirea domiciliului unui minor se circumscriu sferei noțiunii de ocrotire a minorilor, implicit noțiunii de ocrotire a persoanei fizice.

În interpretarea noțiunii de locuință s-a avut în vedere locul unde minorul locuiește efectiv, respectiv domiciliul reclamantului din Buzău, împrejurare în raport de care s-a apreciat că instanța competentă este Judecătoria Buzău, instanța în a cărei rază teritorială locuia minora la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta B., prin care s-a solicitat exercitarea autorității părintești exclusive a acestuia față de minora C., stabilirea locuinței minorei la domiciliul tatălui, precum și obligarea pârâtei la acordarea către minoră a pensiei de întreținere în cuantum de 25% din venitul minim garantat pentru creșterea, educarea și pregătirea profesională a acesteia.

Având în vedere obiectul litigiului, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, precum și pe cele ale art. 107 din același act normativ care dispun în sensul că:

"Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că:

"cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

În speță, instanțele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conflictul negativ de competență a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reședința persoanei ocrotite" de către instanțele ce și-au declinat reciproc competența de soluționarea a cererii.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C. civ., "(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noțiunea de domiciliu sau reședință a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situații ce interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie.

Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.

În speță, prin sentința civilă nr. 4874 din 19 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1494A, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, locuința minorei C. a fost stabilită la domiciliul mamei în municipiul București.

Astfel, locuința minorei, persoana ocrotită, este stabilită la mamă prin hotărâre judecătorească, din luna aprilie 2017, fiind fără relevanță o eventuală altă adresă la care aceasta ar fi locuit în fapt la data introducerii cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 106 C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului prin părinți implică și stabilirea locuinței minorului.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dipozițiile art. 114 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.