ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 41/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 41/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 29.05.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună modificarea măsurilor privind pe minora C., anume stabilirea domiciliului acesteia la tată, sistarea plății si obligatiei reclamantului de a contribui la cheltuielile de întretinere a minorei și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere ca urmare a stabilirii locuintei copilului la tată, cu obligarea părâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr. 3642 din 17 septembrie 2020, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
La pronunțarea acestei soluții instanța a reținut că domiciliul minorei C. a fost stabilit prin hotărâre judecătorească alături de pârâtă, locuind cu aceasta în București, b-dul. x, nr. 33, aspect confirmat de actele dosarului, dar și de apărătorul pârâtei la termenul de judecată din data de 16 septembrie 2020.
Prin urmare, s-a arătat că aparține judecătoriei în raza căreia se află reședința copilului competența de soluționare a cererii de modificare a domiciliului minorului, anume Judecătoria Sectorului 4 București, în favoarea căreia a fost declinată competenței de soluționare a cauzei.
Prin sentința nr. 14166 din 27 octombrie 2020, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
De asemenea, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că legea instituie o competență teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul persoana ocrotită și, întrucât la momentul sesizării primei instanțe, anume Judecătoria Bacău, minora locuia la tatăl său, în Bacău, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău, aceasta este instanța competentă să soluționeze cererea, conform art. 114 C. proc. civ.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata contribuției de creștere, instanța a arătat că potrivit dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Totodată, art. 113 alin. (2) C. proc. civ. instituie norme de competență alternativă, în sensul că în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai sunt competente și alte instanțe, anume instanța în a cărei circumscripție domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la obligația de întreținere, în speță minora.
Cum potrivit art. 116 C. proc. civ. reclamantul este cel care are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente și întrucât acesta și-a manifestat această alegere prin introducerea cererii la Judecătoria Bacău, instanța de la domiciliul creditorului (minora C.) la momentul sesizării instanței, respectiv Judecătoria Bacău, s-a arătat că aceasta este instanța competentă în soluționarea cauzei.
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Art. 106 C. civ. prevede la alin. (1) că:
"Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…) iar potrivit art. 107, "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".
Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".
Art. 114 din C. proc. civ. dispune în sensul că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care reprezintă o dispoziție specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dispoziție derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competență teritorială generală, conform căreia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Prin sentința nr. 795/2019 pronunțată de Judecătoria Bacău locuința minorei a fost stabilită la mamă, pârâta B..
Potrivit actelor de la dosar, domiciliul mamei este în București, b-dul. x, nr. 33.
Împrejurarea că minora locuia în fapt la tatăl său în Bacău nu poate semnifica schimbarea locuinței minorei, cât timp nu a existat un acord al părinților și nici o hotărâre a instanței în acest sens. Șederea temporară a minorei la tatăl său nu este de natură a permite modificarea consecințelor juridice ale măsurii judiciare de stabilire a locuinței la mama pârâtă, consecințe printre care se numără și cele privitoare la determinarea instanței de tutelă în soluționarea prezentei cauze.
Față de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, aceasta fiind instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul legal minora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2021.