ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 164/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

După deliberare, asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la 19 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se dispună exercitarea autorității părintești, în mod exclusiv, de către reclamant asupra minorului C., stabilirea locuinței minorului la reclamant și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere și a cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 398, art. 487 și art. 503 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3100 din 18 iunie 2021, Judecătoria Brăila a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Brăila a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliu sau reședința persoana ocrotită."

Instanța a reținut că această normă legală stabilește regula competenței teritoriale de ordine publică, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

Judecătoria Brăila a reținut că minorul locuiește împreună cu reclamantul la adresa solicitată a se stabili locuința minorului, respectiv în București, str. x. Pentru acest motiv, a considerat că Judecătoria Sectorului 4 București este competentă să judece cauza.

Prin sentința civilă nr. 14186 din 14 octombrie 2021, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că cererile privind ocrotirea persoanei fizice, date de C. civ. în competența instanței de tutelă și familie se soluționează, potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

În Titlul III C. civ., intitulat "Ocrotirea persoanei fizice", la Capitolul I, art. 106 alin. (1) prevede că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.

Sintagma "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" include și cererea ce vizează ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. proc. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a, "Despre familie".

Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că cererea de chemare în judecată dedusă judecății, în raport de obiectul acesteia, este o cerere în materia ocrotirii persoanei fizice, care revine în competența de soluționare a instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul persoana ocrotită, conform art. 114 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 92 alin. (1) C. civ. prevăd că domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care locuiește în mod statornic. Potrivit alin. (2), în cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe aceștia, precum și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele minorului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, copilul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic.

Din precizările reclamantului făcute la termenul de judecată din 14 octombrie 2021, instanța a reținut că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, acesta locuia efectiv, în fapt, în orașul Brăila, jud. Brăila, cu toate că obținuse o viză de reședință în București, unde a locuit ulterior câteva luni.

Cum legea instituie o competență teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul persoana ocrotită (avându-se în vedere noțiunea de domiciliu în sens larg, anume locuința efectivă), întrucât la data introducerii acțiunii minorul locuia în Brăila, jud. Brăila, Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Examinând conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se dispună exercitarea autorității părintești asupra minorului C., în mod exclusiv, în favoarea sa, stabilirea locuinței acestuia la domiciliul său și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere.

Potrivit dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ., "ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…)", iar prevederile art. 107 din același act normativ stabilesc în sensul că "procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii."

Dispozițiile art. 114 C. proc. civ. stipulează că, în situația în care legea nu prevede altfel, "cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită."

Sintagma "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" include și cererea care vizează ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care se referă la autoritatea părintească și exercitarea acesteia.

Titlul IV din C. civ., intitulat "Autoritatea părintească", cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea acesteia, locuința copilului și obligația de întreținere, conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor ce izvorăsc din neînțelegerile între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496), la schimbarea locuinței copilului (art. 497) sau la exercitarea autorității părintești (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1).

Conform normelor C. civ., aceleiași instanțe de tutelă îi revine competența de soluționare a cererilor ce au ca obiect exercitarea autorității părintești numai de unul dintre părinți (art. 398 alin. (1) C. civ.), stabilirea locuinței copilului minor în lipsa înțelegerii dintre părinți ori dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1) sau stabilirea contribuției fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1).

Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) C. civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic. Alin. 2 al aceluiași articol stipulează că, în cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic.

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au aplicat în mod diferit în cauză dispozițiile art. 114 C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, care derogă de la norma generală reglementată de art. 107 C. proc. civ., și care, prin alin. (1), stabilește o competență teritorială generală, conform căreia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

În speță, persoana ocrotită este minorul C., în interesul căruia reclamantul A., tatăl său, a promovat cererea de chemare în judecată.

Din verificările efectuate de Judecătoria Sectorului 4 București în vederea determinării instanței competente să soluționeze cauza, a rezultat că, la data formulării cererii de chemare în judecată minorul locuia în fapt în municipiul Brăila, iar nu la adresa de reședință a reclamantului din București, str. x, unde solicitase stabilirea domiciliului copilului.

Acest aspect reiese din adresa nr. x/2021, întocmită de Direcția Juridică a Sectorului 4 al Municipiului București în care s-a făcut mențiune despre imposibilitatea efectuării anchetei sociale, din cauza lipsei de la această adresă a reclamantului și a fiului său. Potrivit acelorași relatări, pe tabelul cheltuielilor de întreținere corespunzătoare lunii iunie 2021, la apartamentul indicat ca și reședință a acestora nu figura înregistrată nicio persoană.

La 9 august 2021, reclamantul a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Giurgiu, pe motiv că locuința sa actuală, unde se află și minorul, este în satul Podu Doamnei, comuna Clejani, jud. Giurgiu, unde a fost întocmit, ulterior, la 7 octombrie 2021, referatul de anchetă socială de către Primăria Comunei Clejani. La cerere, reclamantul a anexat, în copie, actul de identitate, din care reiese că acesta domiciliază în localitatea indicată.

Potrivit consemnărilor din practicaua sentinței Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamantul a fost prezent la termenul de judecată din 14 octombrie 2021, când a precizat că locuiește în satul Podu Doamnei, jud. Giurgiu, iar la data introducerii cererii de chemare în judecată, domiciliul său efectiv era în Brăila, deși deținea o viză de reședință în București.

În raport de această succesiune a faptelor, în aplicarea dispozițiilor art. 114 C. proc. civ., care atribuie în competența instanței de la domiciliul persoanei ocrotite soluționarea cauzelor care au ca obiect instituirea măsurilor de protecție specială, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește persoana fizică, domiciliul acesteia este definit de art. 87 C. civ., în sensul că se află acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Înalta Curte va ține cont și de faptul că, prin prevederile alin. (2) al art. 107 C. proc. civ. s-a stabilit că instanța de la domiciliul pârâtului rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, acesta își schimbă domiciliul sau sediul.

Aplicând normele legale menționate la situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Brăila, în favoarea căreia, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2022.