ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2077/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2077/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 19 octombrie 2021
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/27.01.2020 la Judecătoria Bacău, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând ca, prin hotărârea judecatorească ce se va pronunța instanța să dispună modificarea măsurii stabilite prin sentința civilă nr. 795 din 12.02.2019 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 63/23.01.2020 în sensul reîncredințării minorei C. spre creștere și educare și stabilirii locuinței acesteia la reclamant în Bacău, str. x, sc A, județul Bacău, precum și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere; în subsidiar a solicitat încuviințarea unui drept de legături personale cu minora, cu luare la domiciliul său, în următoarea modalitate: în al doilea sfârșit de săptămână din lună, de vineri până duminică; în vacanța de vară o lună și două săptămâni, în prima parte a vacanței; în vacanța de iarnă o săptămână, în anii impari urmând să includă sărbătorile de Crăciun, iar în anii pari pe cele de Anul Nou; de Paște, prima zi în anii impari și a doua zi în anii pari; de ziua de naștere a minorei, 28 decembrie, la doi ani; prin purtarea de convorbiri telefonice cu minora, zilnic, între orele 19:00 - 20,00.
Hotărârile instanțelor aflate în conflict
2.1 Prin sentința civilă nr. 3002 din 31 iulie 2020, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 795 din 12 februarie 2019, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018, în urma desfacerii căsătoriei părților a fost stabilit domiciliul minorei alături de mama în localitatea Dudu, str. x, comuna Chiajna, județul Ilfov, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 114 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei în raza căreia se află domiciliul copilului, astfel cum a fost ea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.
2.2 Prin sentința civilă nr. 4698 din 22 februarie 2021, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, reținând, în esență, că deși potrivit sentinței civile nr. 795 din 12 februarie 2019, pronunțată de Judecătoria Bacău, a fost stabilit domiciliul minorei alături de mama în județul Ilfov, ulterior circumstanțele faptice s-au schimbat, minora locuind cu mama sa în București.
2.3. Prin sentința civilă nr. 6055 din 10 mai 2021, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut, în esență, că cererea prin care se solicită stabilirea domiciliului unui minor se situează în materia ocrotirii persoanei fizice, o astfel de cerere revenind, în baza art. 114 C. proc. civ., instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul persoana ocrotită.
Instanța a apreciat că, determinant în stabilirea competentei instanței este domiciliul minorului la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată și a constatat că la data introducerii acțiunii minora locuia împreună cu reclamantul la domiciliul acestuia din Bacău, str Henri Coandă, nr. 7, deci pe raza de competență a Judecătoriei Bacău.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin cererea de chemare în judecată care a generat conflictul negativ de competență, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând ca, prin hotărârea judecatorească ce se va pronunța instanța să dispună modificarea măsurii stabilite prin sentința civilă nr. 795 din 12.02.2019 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 63/23.01.2020 în sensul reîncredințării minorei C. spre creștere și educare și stabilirii locuinței acesteia la reclamant în Bacău, str Henri Coandă, nr. 7, județul Bacău, precum și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere; în subsidiar a solicitat încuviințarea unui drept de legături personale cu minora, cu luare la domiciliul său, în următoarea modalitate: în al doilea sfârșit de săptămână din lună, de vineri până duminică; în vacanța de vară o lună și două săptămâni, în prima parte a vacanței; în vacanța de iarnă o săptămână, în anii impari urmând să includă sărbătorile de Crăciun, iar în anii pari pe cele de Anul Nou; de Paște, prima zi în anii impari și a doua zi în anii pari; de ziua de naștere a minorei, 28 decembrie, la doi ani; prin purtarea de convorbiri telefonice cu minora, zilnic, între orele 19:00 - 20,00.
Înalta Curte constată că situația de fapt dedusă judecății se grefează pe raportul de filiație dintre minor și părinții săi, aspect ce determină incidența regulilor în materia autorității părintești, reglementate de C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009.
Potrivit art. 106 alin. (1) C. civ., ocrotirea minorului se realizează prin părinți (…), iar, conform art. 107 din același act normativ, procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.
Dispozițiile art. 114 C. proc. civ. dispun în sensul că, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
Sintagma cereri privind ocrotirea persoanei fizice include și cererea vizând ocrotirea minorului prin părinți, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care vizează autoritatea părintească și exercitarea acesteia.
Titlul IV din C. civ., intitulat "Autoritatea părintească", cuprinde dispoziții cu privire la autoritatea părintească și exercitarea acesteia, locuința copilului și obligația de întreținere, conform cărora instanța de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competența de soluționare a cererilor izvorând din neînțelegerile între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești (art. 486), la stabilirea locuinței copilului (art. 496) și la schimbarea locuinței acestuia (art. 497).
Conform normelor C. civ., îi revine instanței de tutelă competența de soluționare a cererii care are ca obiect stabilirea locuinței copilului minor, în lipsa înțelegerii dintre părinți ori dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1).
Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) C. civ., domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic.
În raport cu textele legale menționate, Înalta Curte constată că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 114 din C. proc. civ., care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, cele trei instanțe aflate în conflict prevalându-se în adoptarea soluției de textul de lege menționat.
În speță, persoana ocrotită este minora C., în interesul căruia reclamantul, tatăl său, a promovat cererea privind exercitarea autorității părintești, solicitând, în principal, modificarea măsurii stabilite prin sentința civilă nr. 795 din 12.02.2019, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018, definitivă prin respingerea apelului, precum și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere.
Potrivit actelor dosarului, prin hotărârea judecătorească pronunțată de Judecătoria Bacău în acțiunea de divorț dintre părțile litigante de față s-a stabilit domiciliul minorei la mamă, în localitatea Chiajna, jud. Ilfov.
Ulterior, situația locativă a pârâtei s-a schimbat, aceasta având domiciliul în București, astfel cum rezultă din cererea precizatoare formulată de reclamant, precum și din actele procedurale depuse de către pârâtă.
Din întâmpinarea formulată de pârâtă, cât și din ancheta socială efectuată la dosar, rezultă că minora locuiește în prezent cu mama sa.
Astfel, în raport cu această situație, nu se poate aprecia că locuința statornică a minorei, în sensul prevăzut de art. 92 alin. (1) C. civ., este la reclamant, în orașul Bacău și nici în localitatea Chiajna, jud. Ilfov, pentru a fi atrasă competența de soluționare a Judecătoriei din această localitate, din moment ce schimbarea în fapt a domiciliului acesteia s-a făcut de către reclamant, intempestiv, în lipsa acordului pârâtei. Aceasta întrucât, prin sentința civilă nr. 795 din 12.02.2019, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018, domiciliul minorei a fost stabilit, odată cu separarea părților, la domiciliul mamei de la acea dată, astfel cum s-a menționat anterior.
Chiar dacă la momentul pronunțării hotărârii menționate domiciliul legal al pârâtei era în jud. Ilfov, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță domiciliul pe care îl are în prezent aceasta, respectiv cel din București.
Din aceste considerente, Înalta Curte apreciază că este competentă să judece cauza Judecătoria Sectorului 4 București, aceasta fiind instanța de tutelă, conform art. 114 alin. (1) C. proc. civ.
Aplicând prevederile legale enunțate și ținând cont de circumstanțele factuale a cauzei, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2021.