ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1473/2021

HOTĂRÂRE
23.06.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1473/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 17 februarie 2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B. și C., să se constate că primul pârât nu este tatăl minorei D. și că al doilea pârât este tatăl respectivei minore, precum și să se încuviințeze ca minora să poarte numele tatălui, respectiv C. și autoritatea părintească să fie exercitată în comun, de ambii părinți, cu dispunerea efectuării mențiunilor corespunzătoare pe actul de naștere al minorei.

2.1. Prin sentința nr. 217 din 19 ianuarie 2021, Judecătoria Bacău, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și, în consecință, a declinat, în favoarea Judecătoriei Iași, competența de soluționare a cauzei în tăgada paternității în contradictoriu cu pârâtul B.. A disjuns capătul de cerere având ca obiect stabilire paternitate și a acordat termen pentru soluționarea acestuia.

Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 alin. (1) și art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. a reținut că rezultă că în procesele privitoare la persoane, competența teritorială este exclusivă de vreme ce au ca obiect drepturi de care părțile nu pot să dispună.

În consecință, pentru determinarea instanței competente au fost avute în vedere dispozițiile dreptului comun, norma prevăzută la art. 107 C. proc. civ. având caracter imperativ.

S-a observat astfel că pârâtul B., în contradictoriu cu care a fost formulată cererea având ca obiect tăgadă paternitate, domiciliază în județul Iași, în raza teritorială a Judecătoriei Iași.

Nu a prezentat relevanță în cauză, sub aspectul stabilirii instanței competente, domiciliul minorei (care, de altfel, potrivit relațiilor comunicate de UAT Secuieni nu locuiește la adresa indicată în acțiune), nefiind incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care instanța nu a fost învestită cu o cerere care vizează ocrotirea persoanei fizice și nici cele ale art. 113 alin. (1) din cod de vreme ce obiectul cererii nu îl constituie o acțiune în stabilirea filiației ci în tăgada paternității.

2.2. Prin sentința nr. 4272 din 14 aprilie 2021, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cererii, având ca obiect tăgadă paternitate, în favoarea Judecătoriei Bacău. A constatat intervenit conflictul negativ de competență. A suspendat judecata cauzei. A dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

S-a constatat că în toate cazurile competența se stabilește în funcție de data sesizării instanței, iar la 17 februarie 2020, reclamanta a indicat domiciliul pârâtului Cozma ca fiind în comuna Stroiești, sat Cireșu, județul Vâlcea, același domiciliu fiind indicat și prin întâmpinarea formulată în cauză de pârât, schimbarea de reședință fiind adusă la cunoștința instanței după primul termen de judecată acordat.

S-a mai considerat că în acțiunile având ca obiect tăgadă paternitate, temeiul de drept pentru stabilirea competenței nu poate fi art. 107 C. proc. civ., norma incidentă fiind cea cuprinsă în art. 113 alin. (1) pct. 1 din cod.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o acțiune în tăgada paternității.

Se constată că la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 17 februarie 2020, adresa pârâtului B., în contradictoriu cu care s-a solicitat tăgada paternității, nu era în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași.

Aceeași adresă a pârâtului a fost indicată de parte și prin întâmpinarea formulată în cauză, aflată la dosarului Judecătoriei Bacău.

În raport de această stare de fapt, Judecătoria Bacău în mod greșit s-a dezînvestit și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași, în condițiile în care, la data promovării acțiunii, domiciliul pârâtului B. nu era în circumscripția teritorială a acestei din urmă instanțe, astfel încât devenea incident art. 107 alin. (2) C. proc. civ. conform căruia "Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul".

Pentru aceste considerente, regulatorul de competență va fi pronunțat în favoarea Judecătoriei Bacău.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1239/2021
face în funcție de dorința părintelui care a luat copilul fără acordul celuilalt părinte, întrucât niciunul dintre părinți nu poate să aleagă instanța competentă. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezent
ÎCCJ 2022-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1371/2022
Ședința publică din data de 16 iunie 2022 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat să se dispună exercitarea exclusivă a autorității părintești fa
ÎCCJ 2023-01-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 155/2023
. 795 din 20 iunie 2022 ̧ a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect "stabilire de paternitate" în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. Pentru a hotărî astfel,
ÎCCJ 2024-06-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1558/2024
Ședința publică din data de 11 iunie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Jude
ÎCCJ 2022-06-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1492/2022
Ședința publică din data de 30 iunie 2022 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 6 aprilie 2021, sub nr. x
Sursă