ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1492/2022

Ședința publică din data de 30 iunie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la 6 aprilie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâtul B. și pe pârâții minori A. și C., reprezentați legal de D., solicitând să se constate că primul pârât nu este tatăl pârâților minori.

În minori drept, a invocat dispozițiile art. 429 și art. 432 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 4122 din 20 septembrie 2021, Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Jibou.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Bacău a reținut că pârâții domiciliază în comuna Cehu Silvaniei, jud. Sălaj, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Jibou.

În raport de situația de fapt dedusă judecății și de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., Judecătoria Bacău a apreciat că, în litigiile privitoare la persoane, norma are caracter imperativ.

Judecătoria Bacău a considerat că nu prezintă relevanță, sub aspectul stabilirii instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea formulată de reclamant, domiciliul minorilor, întrucât nu sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de vreme ce obiectul cererii nu vizează stabilirea filiației, ci în tăgadă a paternității.

A reținut că minorii a căror paternitate o tăgăduiește reclamantul nu au domiciliul în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău, minora C. locuind cu reclamantul în Marea Britanie (potrivit afirmațiilor acestuia), iar domiciliul minorului A. ar trebui să fie, conform art. 92 alin. (1) C. civ. la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic, respectiv în comuna Cehu Silvaniei.

Prin sentința civilă nr. 604 din 27 mai 2022, Judecătoria Jibou a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Jibou a reținut dispozițiile art. 114 alin. (1) și art. 126 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că instanța competentă să soluționeze cauza este cea în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

A reținut că reclamantul a arătat că minorul A. locuiește în comuna Negri, județul Bacău, iar minora C. locuiește în Anglia, rezultând că, la momentul investirii instanței, competența soluționării cauzei nu poate aparține Judecătoriei Jibou, ci judecătoriei în a cărei rază de competență își au reședința persoanele ocrotite.

A constatat că minorul A. nu are domiciliul sau reședința în circumscripția teritorială a Judecătoriei Jibou, acesta locuind, conform afirmațiilor reclamantului, în Comuna Negri, jud. Bacău.

Judecătoria Jibou a apreciat că cererea de chemare în judecată face parte din categoria cererilor de competența instanței de tutelă și de familie reglementate, din punct de vedere al competenței teritoriale prin art. 114 C. proc. civ., competența fiind exclusivă.

De asemenea, a considerat că rațiunile pentru care legiuitorul a atribuit soluționarea cererilor privitoare la drepturile persoanelor în competența instanței de tutelă de la domiciliul persoanei ocrotite constau în gestionarea mai facilă a activității de administrare și de apreciere a probatoriului, dată fiind urgența și nevoia de ocrotire a acestor persoane, competența aparținând instanței de la domiciliul acestora.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va reține că revine Judecătoriei Jibou competența soluționării cauzei, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului dedus judecății constă în cererea de chemare în judecată prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și minorii A. și C., să se constate că primul pârât nu este tatăl pârâților minori.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că minorii A. și C. sunt copiii săi, rezultați din relația de concubinaj pe care a avut-o cu mama lor, numita D..

În ceea ce o privește pe minora C., a menționat că aceasta s-a născut și locuiește în Anglia cu reclamantul, certificatul său de naștere nefiind transcris în evidențele autorităților române. Însă, dacă se va proceda la înregistrarea certificatului său de naștere la autoritățile române, la rubrica destinată numelui tatălui, ar fi menționat pârâtul B., cu care D. era căsătorită la momentul nașterii minorei.

Referitor la minorul A., a arătat că acesta a fost adus în România în anul 2019, certificatului său de naștere fiind transcris în registrul autorităților române, iar fostul soț al numitei D., pârâtul B. a fost menționat ca fiind tatăl copilului.

În raport de situația de fapt dedusă judecății și de finalitatea urmărită de reclamant prin soluționarea acțiunii promovate, Înalta Curte constată că obiectul său se constituie într-o acțiune în tăgada paternității, întrucât vizează răsturnarea prezumției de paternitate a soțului mamei copiilor, în ipoteza în care se susține că acesta nu este tatăl minorilor.

Reiese astfel, că acțiunea pendinte face parte din categoria cererilor privind filiația, reglementate de dispozițiile art. 421-449 C. civ.

Legiuitorul a reglementat distinct competența teritorială în materia cererilor referitoare la filiație, prin art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. stabilind că, în acest caz, reclamantul se poate adresa fie instanței de la domiciliul pârâtului, fie celei de la domiciliul reclamantului. Intră în această categorie cererile denumite generic în C. civ. "acțiuni privind filiația", reglementate de dispozițiile art. 414-449 C. civ., inclusiv cea privitoare la tăgadă paternității.

Înalta Curte constată că, atât art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cât și art. 114 din același act normativ se referă la cereri date în competența instanței de tutelă și de familie, însă au ipoteze diferite de aplicare. Astfel, cererile privitoare la stabilirea filiației, inclusiv cele privitoare la tăgada paternității, nu intră în categoria cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, ci interesează starea persoanei.

În cauză, prin sentința civilă nr. 4122 din 20 septembrie 2021, Judecătoria Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Jibou, reținând incidența dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. și considerând că este competentă instanța de la domiciliul reclamantului.

Dimpotrivă, Judecătoria Jibou a apreciat că este competentă să judece litigiul Judecătoria Bacău, ca instanță de tutelă a persoanei ocrotite, în considerarea prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ci cele ale art. 113 alin. (1) pct. 1 din acest act normativ, prin care a fost instituită o competență teritorială alternativă în cazul acțiunii în tăgada paternității, în sensul că, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., poate fi învestită și instanța de la domiciliul reclamantului.

Însă, în raport de circumstanțele de fapt ale cauzei, competența de soluționare a cauzei nu se poate stabili în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, întrucât, potrivit susținerilor sale, acesta domiciliază în Marea Britanie.

Prin urmare, competența va fi stabilită în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul B., respectiv Judecătoria Jibou, reținând că în raza sa teritorială își are locuința și numita D., reprezentantul legal al minorilor pârâți.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Jibou.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Jibou.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 iunie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.