ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2129/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea reînregistrată

sub nr. 505/2004 la Tribunalul Olt potrivit deciziei nr. 4385 din 10 decembrie

2003 a Curții de Apel Craiova, de casare a sentinței nr. 157 din 27 ianuarie

2003 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 3851/2002 și a deciziei nr.

590/26 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 3586/2003,

reclamantul U.M.R. a solicitat să se constate nulitatea contractului de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 3926 din 21 septembrie 2000 și intabulat la Biroul

de Carte Funciară a Judecătoriei Caracal sub nr. 654/2000 încheiat de F. ca

vânzătoare și SC F. SRL Caracal în calitate de cumpărătoare, obligarea

pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul

intravilan în suprafață de 251 mp. situat în Caracal, obligarea pârâtului SC F.

SRL  să-și ridice construcția edificată pe acest teren și cheltuieli de

judecată.

Tribunalul Olt, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 146 din 11 martie 2005, a

admis acțiunea constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare

cumpărare autentificat sub nr. 3926 din 21 septembrie 2000 încheiat între

pârâta F. Olt ca vânzătoare și pârâta SC F. SRL în calitate de cumpărător.

Obligă pârâta SC F. SRL

Caracal să-și ridice construcția situată pe terenul reclamantului și să-i lase

în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 203,75 mp. cu

vecinătățile: S. – str. Toma Ruscă; E. – str. Parângului, V. - Primăria Caracal

și N. – S.C. Sincer SRL.

Obligă pârâtele la 8.480.000

lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 21 septembrie 2000, F. Olt

a vândut către SC F. SRL suprafața de 300 mp. intravilan, situat în municipiul

Caracal, str. Toma Ruscă.

Contractul de vânzare

cumpărare a fost încheiat ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1472 din 27

aprilie 2000 de către Judecătoria Caracal (dosar nr. 3138/1999), prin care

pârâții erau obligați să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită

posesie terenul intravilan revendicat în suprafață de 251 mp., justificând

faptul că între părți exista încheiat contractul de închiriere nr. 1873 din 4

noiembrie 1997 pentru suprafața de 35 mp. iar pârâtei SC F. SRL i se

recunoscuse calitatea de proprietar al spațiului comercial amplasat pe terenul

F. Olt.

Actele încheiate între părți

nu au relevanță juridică, întrucât la data încheierii contractului de vânzare

cumpărare F. Olt și SC F. SRL au încălcat prevederile imperative ale art. 15 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 54/1998, privind circulația juridică a terenurilor,

care prevăd că „sunt interzise înstrăinările, sub orice formă, a terenurilor cu

privire la titlu cărora există litigii la instanțele judecătorești, pe tot

timpul soluționării acestor litigii. Înstrăinările încheiate cu încălcarea

prevederilor alin. (1) sunt nule”.

Apelul pârâtelor a fost

admis de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, care, prin decizia nr. 208

din 15 iunie 2005, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte

acțiunea.

Constată nulitatea absolută

parțială a contractului autentificat sub nr. 3926 din 21 septembrie 2000,

pentru suprafața de 251 mp. teren situat în Slatina, str. Toma Rușcă, învecinat

la S. cu str. Toma Ruscă; la E. cu str. Parângului, la V. cu teren aparținând

Consiliului Local și la N. cu U.C.

Obligă pe pârâta SC F. SRL

Caracal să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie

aceeași suprafață de teren.

Respinge capătul de cerere

în revendicare față de pârâta F. Olt pe excepția autorității de lucru judecat.

Respinge, ca nefondat,

capătul de cerere privind obligația de a ridica lucrările de construcție și

menține dispozițiile referitoare la cheltuielile de judecată.

În considerentele deciziei

s-a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

terenului în suprafață de 251 mp. situat în str. Rușcă, pe care se află o

construcție edificată de către C.I.L. și că reclamantul a obținut un drept

exclusiv asupra acestui teren în urma partajului succesoral de pe urma

autorilor U.I. și U.E., așa cum rezultă din sentința nr. 3595/1994, rămasă

irevocabilă prin decizia nr. 1203 din 19 iunie 1998 pronunțată de Curtea de

Apel București în dosarul nr. 1522/1998.

Terenul moștenit face parte

din averea dobândită prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de

10 februarie 1997 de către autoarea U.E. confiscată de la autorul U.I. prin inventarul

din 26 septembrie 1949 și reintrată în patrimoniul acestuia prin decizia nr. 157

din 29 ianuarie 1993 pronunțată de Secția Penală a Curții Supreme de Justiție,

prin care a fost admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General

împotriva sentinței penale nr. 257 din 27 august 1948 a fostului Tribunal

Romanați, a fost achitat inculpatul U.I. și s-a înlăturat măsura confiscării

totale a averii.

Ca urmare, față de F. Olt și

C.I.L. există autoritate de lucru judecat, astfel încât acțiunea în revendicare

promovată în speță se justifică, pentru aceleași argumente de fapt și de drept

și pentru aceeași suprafață de teren, și față de pârâta SC F. SRL Caracal, care

nu a figurat ca parte în primul proces de revendicare.

Pe cale de consecință, și

nulitatea absolută a contractului încheiat între pârâte este parțială, pentru

aceeași suprafață de 251 mp. teren situat în Caracal, str. Toma Rușcă.

Cu privire la construcțiile

realizate de SC F. SRL Caracal prin C.I.L., se constată că sentința nr. 3300

din 19 octombrie 1998 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 3966/1998,

este inopozabilă intimatului reclamant U.M.R., care nu a fost parte în acel

proces. Oricum, lucrările sunt edificate pe terenul unei alte persoane, astfel

încât sunt supuse regimului accesiunii imobiliare artificiale, conform art. 494

C. civ.

Având în vedere contractul

de închiriere încheiat între pârâte și împrejurarea că SC F. SRL Caracal a

avut, anterior procesului de revendicare, reprezentarea faptului că F. Olt este

proprietarul terenului, se reține că această apelantă este un constructor de

bună credință. Prin urmare, proprietarul pământului nu poate cere ridicarea

clădirilor, având doar dreptul de a înapoia valoarea materialelor și prețul

muncii sau de a plăti creșterea valorii fondului, potrivit dispozițiilor art. 494

alin. (3) teza a-II a C. civ.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamantul U.M.R. în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ. și pârâta SC F. SRL Caracal în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Criticile primului recurs

privesc reținerea eronată a instanței de apel potrivit căreia referitor la

construcția aflată pe terenul reclamantului, poate fi promovată acțiune în baza

art. 494 C. civ.

Se susține că, fără a fi

investită cu o acțiune în temeiul acestui text de lege, Curtea a stabilit că

intimata S.C. F. SRL Caracal este constructor de bună credință.

În ceea ce privește cel

de-al doilea recurs, acesta prezintă întregul istoric al cauzei, susținând că

prevederile art. 15 din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a

terenurilor sancționează înstrăinările terenurilor în situația în care există

litigii în instanțe cu privire la titluri de proprietate.

În mod nelegal s-a constatat

nulitatea absolută parțială a contractului dispunându-se nulitatea pentru 251

mp. în timp ce sentința dispusese nulitatea pentru suprafața de 203,75 mp.,

reținându-se în mod greșit excepția autorității de lucru judecat față de

cererea de revendicare a suprafeței de 251 mp.

Primul recurs este fondat.

Înalta Curte, analizând

hotărârea în raport de motivele invocate de recurent, de înscrisurile cauzei și

de dispozițiile legale incidente constată că acestea sunt de natură să conducă

la modificarea deciziei recurate, întrucât în mod eronat s-a reținut de către

instanța de apel că S.C. F. SRL Caracal este constructor de bună credință.

Dimpotrivă, pârâta S.C. F. SRL cunoștea că terenul este proprietatea reclamantului,

întrucât anterior cumpărării acestuia la data de 21 septembrie 2000, se

judecase cu tatăl reclamantului U.R. și se pronunțase sentința civilă nr. 1472

din 27 aprilie 2000 a Judecătoriei Caracal, prin care s-a stabilit că terenul

este proprietatea autorului reclamantului, instanța obligând totodată pârâții C.L.

și F. Olt să predea acestuia terenul și să ridice construcția din lemn

(baracă). Ulterior, S.C. F. SRL a construit un restaurant pe terenul despre

care avea cunoștință că nu este proprietatea F. Slatina, ci al reclamantului.

S.C. F. SRL Caracal cunoștea

sau trebuia să cunoască dispozițiile art. 15 din Legea nr. 54/1998 potrivit

cărora este nul un act translativ de proprietate privind terenul asupra căruia

se purta un litigiu.

În concluzie, S.C. F. SRL

încetează de a fi cu bună credință din momentul când considerentele expuse i-au

fost cunoscute.

În temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de

reclamantul U.M.R., modificând decizia nr. 208 din 15 iunie 2005 a Curții de

Apel Craiova, în sensul că va respinge apelul pârâtelor S.C. F. SRL Caracal și F.

Olt.

Al doilea recurs este

nefondat.

Criticile formulate de

pârâtă nu cad sub incidența textelor de lege invocate.

Primul motiv de recurs vizează

netemeinicia hotărârii, dar nu se poate reține că instanța de apel,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Nici critica recurentei, în

sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii, nu poate fi primită, întrucât

recurenta nu a precizat concret norma de drept material ce a fost nesocotită.

Având în vedere faptul că în

recurs se judecă hotărârea recurată, iar nu pretenția propriu-zisă, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC F. SRL Caracal împotriva aceleiași

decizii.

În conformitate cu

prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă SC F. SRL Caracal va fi

obligată la plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către recurentul

reclamant, reprezentând onorar avocat, potrivit chitanței nr. 2511221 din 20

februarie 2006 (fila.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul U.M.R.

Modifică decizia nr. 208 din

15 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova și respinge apelul pârâtelor SC F. SRL

Caracal și F. Olt.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat împotriva aceleiași decizii de pârâta SC F. SRL Caracal.

Obligă recurenta pârâtă la

plata sumei de 800 RON cheltuieli de judecată către recurentul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 iunie 2006.