ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 85/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 85/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții D.G.F.P. a Județului Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al Municipiului Craiova împotriva deciziei nr.24 din 6 martie 2002 a Curții de Apel Craiova. La apelul nominal s-au prezentat recurenții pârâți reprezentați de consilierii juridici V.C.S.și respectiv M.O.și intimații reclamanți T.C.și T.L. reprezentați de avocat M.R.. Procedura completă. Consilierii juridici V.C.S.lasă la aprecierea instanței recursul D.G.F.P. a Județului Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice și solicită admiterea recursului Consiliului Local al Municipiului Craiova. Consilier juridic M.O.pune aceleași concluzii ca și consilierul juridic V.C.S.
Avocat M.R. solicită respingerea ambelor recursuri. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibil a recursului D.G.F.P. a Județului Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice și de respingere ca nefondat a recursului Consiliului Local al Municipiului Craiova. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea introdusă la data de 12 decembrie 2000 la Tribunalul Dolj reclamanții T.C.și T.L. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Craiova și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor cerând să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 358,65 m.p.
situată în Craiova, str.Tufănele nr.5. Cererea a fost precizată la data de 16 martie 2001. În motivare au arătat că au fost proprietarii imobilului alcătuit din construție și teren în baza titlului de proprietate nr.8106 din 22 iulie 1983. Prin Decretul nr.34/1987 imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, acordându-se despăgubirile pentru casă nu și pentru teren. Deoarece nu s-a realizat cauza de utilitate publică, reclamanții deși expropriați sunt în continuare proprietari. Prin sentința civilă nr.670 din 4 octombrie 2001 Tribunalul Dolj a admis acțiunea formulată de T.C.și T.L.în contradictoriu cu Consiliul Local Craiova și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, pârâții fiind obligați să restituie reclamanților suprafața de 200 m.p.
teren situat în Craiova, str.Tufănele nr.5. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că reclamanții au făcut dovada proprietății prin contractul de vânzare-cumpărare. Imobilul a fost expropriat prin Decretul 34/1987 și conform expertizei o suprafață de 200 metri pătrați este liberă, neafectată de sistematizare. Împotriva acestei hotărâri Consiliul Local al Municipiului Craiova a declarat apel arătând în esență că terenul a trecut în proprietatea statului cu titlu, s-au respectat dispozițiile art.481 C.civ., s-a realizat scopul exproprierii și au mai rămas liberi 200 m.p. care folosesc pentru buna exploatare și funcționare a clădirii ce aparține S.I.F. Oltenia căreia i-a fost concesionată această suprafață de teren.
Prin decizia nr.551 din 6 martie 2002 Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență că nu s-a realizat scopul exproprierii în întregime. Instanța a mai reținut că este lipsit de relevanță faptul că terenul este concesionat către S.I.F. Oltenia. Împotriva acestei hotărâri Consiliul Local al Municipiului Craiova și D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice au formulat recurs. I. Recursul D.G.F.P. Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice este întemeiat pe art.304 pct.9 C.proc.civ.și susține în esență că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, cu respectarea dispozițiilor art.481 C.civ.și s-a realizat scopul exproprierii.
II. Recursul Consiliului Local al Municipiului Craiova se întemeiază pe art.304 pct.9 și 10 C.proc.civ.și critică hotărârea în esență pentru că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, exproprierea s-a făcut cu respectarea prevederilor art.481 C.civ., s-a realizat scopul exproprierii și s-au acordat despăgubiri. De asemenea, terenul este folosit de S.I.F. Oltenia care îl are prin contract de concesiune. I. Recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice este inadmisibil. Așa cum rezultă din actele dosarului D.G.F.P. a Județului Dolj, a formulat direct recurs fără a exercita calea de atac a apelului. Art.299 C.proc.civ.stipulează: „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului”.
Dintre hotărârile judecătorești care pot forma obiect al recursului cum este și cazul în speță trebuie menționate hotărârile pronunțate în apel indiferent de soluția la care s-a oprit instanța de apel. Or, din analiza motivului de casare se constată că recurenta formulează pentru prima dată în recurs, omisso medio, critici ce se referă la motive de nelegalitate ale sentinței pe care nu le-a supus cercetării și instanței de apel și asupra cărora aceasta nu s-a putut pronunța. Nedeclarând apel, recurenta nu poate exercita calea de atac a recursului căci astfel este încălcat principiul „non omisso medio”. Față de considerentele menționate, se va respinge recursul ca inadmisibil. II. Recursul Consiliului Local al Municipiului Craiova este nefondat Reclamanții sunt proprietarii bunului revendicat în baza titlului de proprietate nr.8106/1983 (fila 2 dosar fond) care a fost expropriat prin Decretul 34/1987 (fila 3 dosar fond).
O suprafață de 200 m.p. conform raportului de expertiză (fila 29 dosar fond) nu a fost folosită conform scopului exproprierii. Conform adeverinței emisă de Consiliul Județean Dolj nr.2010 din 10 iulie 2001 aflată la fila 34 dosar fond în baza Decretului 34/1987 imobilul din str.Tufănele nr.5 a fost expropriat, suprafața de 360 m.p. teren a fost evaluată la suma de 810 lei iar construcția la suma de 30.138,60 lei. Suma de 30.138,60 lei reprezentând numai contravaloarea construcției a fost ridicată de proprietari la data de 27 mai 1988. Potrivit art.35 din Legea 33/1994 dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.
Așa cum s-a stabilit cu putere obligatorie prin Decizia nr.VI din 27 septembrie 1999 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secții Unite în recurs în interesul legii, dispozițiile art.35 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, referitoare la bunurile imobile ce nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii. În speță o suprafață de 200 m.p. (fila 29 – 30 dosar fond) nu a fost folosită conform scopului exproprierii stabilit prin Decretul 34/1987, iar fostul proprietar a fost despăgubit în condițiile legii în vigoare la data exproprierii doar pentru construcție.
Așa fiind, se constată că recursul Consiliului Local Craiova este nefondat și va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Dolj pentru Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.24 din 6 martie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de Consiliul Local al Municipiului Craiova împotriva acelorași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.