ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2492/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
R P M Â N I A S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul local al Municipiului Craiova și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva deciziei civile nr.201 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimații-reclamanți P.M.S. și P.A., ambii reprezentați de avocat G.U., lipsind recurenții-pârâți Consiliul local al Municipiului Craiova și Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj și intimații-reclamanți P.M.și I.E.C.. Procedura completă. Curtea, din oficiu, pune în discuția părților admisibilitatea recursurilor în raport de dispozițiile art.297 alin.1 C.proc.civ.și de faptul că, prin decizia atacată, instanța a anulat sentința pronunțată de instanța de fond și a reținut cauza spre rejudecare, nepronunțînd o hotărâre definitivă pe fond.
Avocat G.U. solicită respingerea ambelor recursuri ca inadmisibile. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr.258 din 2 iulie 2002, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția civilă a fost respinsă plângerea formulată de petenții P.M., P.M.S., P.A.și I.E.C., în temeiul Legii nr.10/2001, împotriva dispoziției nr.4574/27.12.2001, emisă de Primarul municipiului Craiova. Apelul declarat de petenți a fost admis, prin decizia nr.201 din 15 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția civilă, iar sentința tribunalului a fost anulată și a fost reținută cauza, spre rejudecare, în vederea efectuării unei expertize tehnice.
Împotriva susmenționatei decizii au declarat recurs Consiliul local al municipiului Craiova și D.G.F.P. Dolj, criticînd-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Recursurile sunt inadmisibile. În conformitate cu prevederile art.297 alin.1 din C.proc.civ., asfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138/2000, în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată, fără a intra în cercetarea fondului și instanța de apel, găsind apelul întemeiat a anulat hotărârea atacată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă. În redactarea acestui text de lege anterioară modificării lui prin O.U.G. nr.138/2000, în situația în care prima instanță nu intra în cercetarea fondului, instanța de apel desființa hotărârea atacată și dispunea trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de fond.
Rațiunea modificării prevederilor art.297 alin.1 din C.proc.civ. a fost aceea de a se evita trimiterea cauzei, spre rejudecare la insntanța de fond, pentru a putea fi asigurată judecarea proceselor cu celeritate, posibilă, fără a fi private părțile de un grad de jurisdicție, datorită caracterului devolutiv al căii de atac a apelului. Evocarea fondului și judecarea procesului se realizează în înțelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului, și atâta timp cât judecata nu a fost finalizată prin hotărârea definitivă la care se referă prevederile art.297 alin.1 din C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.138/2000, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.
În atare situație, decizia prin care a fost anulată hotărârea apelată și a fost reținută cauza de către instanța de apel pentru judecarea în fond a cauzei, are caracterul unei hotărâri parțiale și nu este deci, susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar o dată cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel, numai această ultimă hotărâre având caracter definitiv. În consecință, recursurile urmează a fi respinse, ca inadmisibile. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE: Rspinge ca inadmisibile recursurile declarate de Consiliul local al municipiului Craiova și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj împotriva deciziei nr.201 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova – Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.