ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 935/2003

S-a luat în examinare recursul  declarat de reclamantul

L.C.împotriva deciziei nr. 213  din 13 decembrie 2001  a Curții de Apel

Craiova, secția Civilă.

La apelul

nominal  s-a prezentat: recurentul-reclamant. A lipsit intimata-pârâtă V.A..

Procedura

completă.

Recurentul-reclamant

solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și admiterea

acțiunii așa cum a fost formulată, arătând că a luat cunoștință de faptul că

pârâta era bolnavă înainte de a se căsători, abia cu circa o săptămână înainte

de promovarea acțiunii în anulare.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 20 martie 2001, sub nr.2892, pe rolul Tribunalului

Mehedinți reclamantul L.C. a chemat în judecată pe pârâta V.A. solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze căsătoria

încheiată între părți la data de 29 decembrie 1990.

În motivarea

acțiunii reclamantul arată că, încă de la începutul căsătoriei, pârâta s-a

manifestat ciudat, dar a apreciat că acest fapt este datorat împrejurării că

aceasta este foarte tânără.

După

aproximativ un an, arată reclamantul, pârâta nu a mai putut ascunde boala de

care suferea și a început să aibă ieșiri necontrolate și nemotivate, incoerență

în gândire și se manifesta violent.

Mai arată

reclamantul că în anul 1995 a formulat o acțiune de divorț care a fost admisă

și s-a desfăcut căsătoria din vina ambilor soți, prin sentința civilă nr.

6254/1995 a Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin.

Se susține de

către reclamant că, înaintea formulării acțiunii, cu o săptămână, a aflat de la

niște colegi că pârâta a avut un comportament mai aparte încă din timpul

liceului ceea ce denotă că era bolnavă, împrejurare pe care a ascuns-o la

încheierea căsătoriei.

Tribunalul

Mehedinți, prin sentința civilă nr. 70 din 10 mai 2001, a respins acțiunea,

reținând, pe de o parte, că, în cauză, nu s-a dovedit că pârâta a cunoscut că

este bolnavă de o boală gravă și că, în mod deliberat, nu a comunicat

reclamantului această împrejurare, iar, pe de altă parte, reclamantul a

cunoscut manifestările bolii pârâtei încă de la începutul căsătoriei și deci

acțiunea pe care a formulat-o a depășit termenul de 6 luni.

Apelul

formulat de către reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins prin

decizia civilă nr. 213 din 13 decembrie 2001.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut, având în vedere sentința

civilă 6254 din 19 iunie 1995 a Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin, că, în

divorțul declarat de către reclamant, motivul determinant al destrămării

relațiilor de familie a fost boala de care suferea pârâta, ale cărei simptome

au devenit mai frecvente începând din anul 1992.

În consecință,

reclamantul a cunoscut starea de sănătate a pârâtei în timpul căsătoriei care a

fost, după cum s-a arătat mai înainte, desfăcută la data de 19 iunie 1995, iar

acțiunea în anulare a fost înregistrată la data de 20 martie 2000, deci cu mult

peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 C.fam..

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând motive de nelegalitate

și netemeinicie; în drept a indicat prevederile art. 304 punctele 8, 9 și 10

C.proc.civ.

Se susține că

instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, în sensul că a reținut că

în timpul căsătoriei a constatat că pârâta era bolnavă, ori ceea ce trebuia de

analizat era dacă pârâta era bolnavă înainte de încheierea căsătoriei și a

ascuns acest fapt.

În plus, a

cunoscut că pârâta era bolnavă înainte de încheierea căsătoriei cu 7 zile

înainte de a promova acțiunea.

O a doua

critică este în legătură cu faptul că reprezentantul Ministerului Public nu a

fost prezent la ședințele de judecată.

Pârâta a depus

la dosar o întâmpinare (prin care solicită respingerea recursului ca nefondat)

și două acte noi: sentința civilă nr. 9500 din 19 noiembrie 1998 a Judecătoriei

Drobeta Turnu-Severin și certificatul medical nr.565 din 4 iunie 1996.

Recursul este

nefondat.

Este de

reținut, în ceea ce privește prima critică, că aceasta este nefondată;

instanțele de fond și apel interpretând corect actul dedus judecății,

pronunțând hotărâri legale și temeinice.

De menționat

că, în conformitate cu prevederile art. 1169 C.civ., reclamantului îi revine

obligația să facă dovada acțiunii sale, ori, în cazul în speță reclamantul nu a

făcut nici o dovadă că pârâta era bolnavă înainte de încheierea căsătoriei,

nici că a ascuns acest lucru – în ipoteza că ar fi fost bolnavă – și nici că el

ar fi aflat de această  împrejurare cu 7 zile înainte de înregistrarea

prezentei acțiuni. Dimpotrivă, din hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul,

rezultă că “motivul destrămării relațiilor de familie a fost determinat de

boala de care suferă pârâta, ale cărei simptome au devenit tot mai frecvente în

ultimii doi ani “deci  la începutul căsătoriei”.

În actele noi

depuse de către pârâtă, respectiv în certificatul medical (fila 9 dosar recurs)

se arată în mod cert că “boala a debutat în anul 1992, în timpul căsătoriei”

diagnosticul fiind de tulburare schizo-afectivă.

Aceeași

împrejurare, respectiv că boala s-a declanșat în timpul căsătoriei, este

atestată implicit prin sentința civilă 9500 din 19 noiembrie  1998 a

Judecătoriei  Drobeta Turnu-Severin, prin care reclamantul din această cauză, a

fost obligat la plata unei pensii de întreținere pentru pârâtă,  pentru acest

motiv.

În atare

situație, rezultă că pârâta s-a îmbolnăvit în timpul căsătoriei, iar

reclamantul a cunoscut acest fapt.

În consecință,

motivul de anulare a căsătoriei, urmare a “dolului prin reticență” nu a fost

dovedit și în mod temeinic acțiunea a fost respinsă de către instanță.

Pe cale de

consecință, neexistând acest motiv de anulare a căsătoriei, problema analizării

termenului prevăzut de art. 21 C.fam. de formulare a acțiunii nu mai are nici o

relevanță, iar în ipoteza pur teoretică – care nu este îndeplinită în cauză –

că s-ar fi dovedit faptul că pârâta ar fi fost bolnavă înainte de căsătorie,

oricum, acțiunea era introdusă cu mult peste termenul de 6 luni.

În legătură cu

ultima critică privind nulitatea hotărârilor, pentru faptul că la ședințele de

judecată nu a participat un reprezentant al Ministerului Public, este și ea

nefondată.

Astfel

participarea procurorului în procesul civil este reglementată de prevederile

art. 45 C.proc.civ., care în al. 4 prevăd că “în cazurile anume prevăzute de

lege, participarea și punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii,

ceea ce în speță nu este cazul.

În celelalte

situații este la latitudinea Ministerului Public să participe în procesele

civile; în speță neexistând o atare manifestare de voință.

Astfel fiind,

față de considerentele mai înainte arătate, constatând că nici una dintre

criticile formulate de către recurent nu este întemeiată, urmează a respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul

L.C. împotriva deciziei nr. 213 din 13 decembrie 2001 a Curții de Apel Craiova,

secția Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi  11 martie   2003.