ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5267/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 14 octombrie 2002 reclamantul V.C. a chemat în judecată pe pârâta V.M. solicitând anularea căsătoriei lor încheiată la 25 aprilie 1987 și declarată desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr. 8492 din 20 iunie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București. Motivând acțiunea, reclamantul a susținut că la încheierea căsătoriei consimțământul său a fost viciat datorită dolului prin reticență constând în aceea că pârâta i-a ascuns faptul că nu poate procrea, consecință a unei intervenții chirurgicale urmată de complicații.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 341 din 1 aprilie 2003 prin care a respins acțiunea ca fiind prescrisă, motivând soluția dată prin aceea că, pe de o parte, probatoriul administrat nu face dovadă în sensul că reclamantul ar fi aflat cauza de nulitate relativă doar în ultimele 6 luni dinainte de introducerea acțiunii, iar pe de altă parte, potrivit chiar susținerilor reclamantului, acesta a cunoscut încă din anul 1999, când a introdus acțiunea de divorț, starea de infertilitate a pârâtei. În drept, prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 21 C. fam. Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 434/A din 19 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Instanța de apel a stabilit ca situație de fapt, asemenea primei instanțe, că reclamantul a cunoscut starea de infertilitate a pârâtei anterior pronunțării divorțului dintre ei în anul 2000, astfel că a intervenit prescripția dreptului de a cere anularea căsătoriei. Prin recursul declarat în termen, reclamantul a susținut că instanțele au încălcat prevederile art. 21 C. fam., neobservând că dreptul la acțiune s-a născut de la momentul în care a aflat că imposibilitatea pârâtei de a procrea era preexistentă încheierii căsătoriei, iar nu de la data când a constatat în timpul căsătoriei că pârâta nu este aptă de a da naștere unui copil. Pentru cele arătate, încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamantul a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor date în cauză și trimiterea pricinii la Tribunalul București pentru judecarea fondului pricinii. Recursul nu este fondat. Așa cum s-a arătat, reclamantul a invocat numai cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar nu cazul reglementat prin art. 304 pct. 10 C. proc. civ. în sensul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra unei dovezi administrate hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii prin aceea că ar fi dovedit un alt moment al începerii curgerii termenului de prescripție. În aceste condiții, statuarea din apel asupra momentului în care reclamantul a cunoscut împrejurările invocate drept motiv de anulare a căsătoriei, decurgând din modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate, rămâne câștigată cauzei, neputând fi repusă în discuție pe calea recursului.

Ca urmare, stabilit fiind că reclamantul a cunoscut cauza de anulare încă înainte de anul 2000, este în afara oricărei discuții că termenul de 6 luni prevăzut de art. 21 alin. (2) C. fam. s-a împlinit înainte de data introducerii cererii de anulare a căsătoriei. Așadar, nu se constată încălcarea sau greșita aplicare a legii de către instanța de apel, care să justifice incidența în cauză a motivului de recurs invocat. Pentru cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de V.A. împotriva deciziei nr. 434/A din 19 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.