ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4082/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1097 din 15

noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă acțiunea

formulată de reclamantul G.M.K. împotriva pârâtei G.M.C. vizând anularea

căsătoriei lor încheiată la 20 martie 1992.

Instanța a reținut în esență că:

- susținerile reclamantului în

sensul că i-a fost viciat consimțământul cu viclenie de către pârâtă, care a

afirmat că este însărcinată, nu au nici un suport probator și în orice caz

dreptul material la acțiune s-a prescris prin expirarea termenului de 6 luni

prevăzut de art. 21 alin. (2) C. fam.;

- nici pretinsa fictivitate a

căsătoriei, pârâta urmărind (potrivit afirmațiilor reclamantului), doar

obținerea cetățeniei germane și stabilirea în Germania, nu este dovedită ci,

dimpotrivă, contrazisă prin probatoriile administrate;

- părțile au conviețuit între anii

1992 și 1998, când s-au despărțit în fapt iar în anul 1999 au divorțat astfel

că și din acest punct de vedere acțiunea reclamantului este nefondată.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe și prin care a solicitat admiterea acțiunii a fost

respins ca nefondat, cu o motivare asemănătoare celei a instanței de fond, prin

decizia civilă nr. 101 din 26 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 7, 9 și 10

C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs s-a

arătat că instanța de apel s-a rezumat a aprecia că motivele invocate în

această cale de atac nu sunt de natură a schimba hotărârea pronunțată de

instanța de fond; or, o astfel de concluzie, care nu se bazează pe o analiză

aprofundată a criticilor formulate, semnifică faptul că decizia nu cuprinde

motivele pe care se sprijină.

O a doua critică vizează

interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 948 C. civ. cu privire

la consimțământ și cauza urmărită de pârâtă la încheierea căsătoriei.

În fine, se susține că nu s-a dat

relevanță juridică necesară probatoriilor care atestă că la scurtă vreme după

stabilirea în Germania pârâta și-a ales un domiciliu separat.

Pârâta a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând legalitatea deciziei în

raport de criticile formulate, Curtea reține că recursul este nefondat.

Este de menționat în primul rând că,

departe de a nu cuprinde motivele pe care se sprijină, decizia recurată este

amplu și netemeinic argumentată. A fost examinat fiecare motiv de apel în

parte, cu referire la probatoriile administrate și dispozițiile legale

incidente, astfel încât critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. nu poate fi primită.

În ceea ce privește nelegalitatea

deciziei se constată că instanțele au aplicat corect dispozițiile legale

incidente în materia consimțământului și a cauzei juridice la încheierea

căsătoriei.

Astfel, s-a constatat în mod corect

că solicitarea reclamantului de a se dispune anularea căsătoriei pentru vicii

de consimțământ nu are suport probator și este, în orice caz, prescrisă.

Reclamantul a susținut că a fost

indus în eroare de pârâtă, care a afirmat că este gravidă iar ulterior, pe

parcursul căsătoriei, a aflat că, dimpotrivă, soția nu poate da naștere la

copii.

Dincolo de nedovedirea acestor

afirmații, instanțele au reținut corect că ambele situații ar fi putut

constitui temeiuri de nulitate relativă a căsătoriei pentru dol și respectiv

dol prin reticență. Or, din probatorii rezultă că încă din aprilie 1992, în

urma unui control medical, reclamantul a fost în cunoștință de cauză cu privire

la starea de sănătate a soției, astfel încât termenul de 6 luni prevăzut de

art. 21 alin. (1) C. fam. a fost de mult depășit.

Neîntemeiate sunt și afirmațiile

recurentului-reclamant cu privire la fictivitatea căsătoriei.

Este de principiu că o căsătorie

fictivă nu se încheie în scopul de a întemeia o familie, adică de a crea

relații personale și patrimoniale specifice între soți, pe de altă parte, este

necesar să se dovedească intenția de fraudare a legii în vederea creării unor

efecte adiacente căsătoriei (în speță dobândirea cetățeniei germane de către

pârâtă).

Dimpotrivă, din chiar susținerile

celor doi soți și din toate depozițiile martorilor rezultă că între reclamant

și pârâtă s-au stabilit raporturi intime chiar înainte de încheierea

căsătoriei, că acestea au continuat și ulterior.

Părțile s-au înțeles bine câțiva

ani, au avut domiciliul comun, până în momentul în care au apărut o serie de

conflicte ce au condus în final la divorț.

În fine Curtea reține că instanțele

au interpretat corect probatoriile administrate, stabilind că neînțelegerile

survenite după câțiva ani de conviețuire sunt specifice divorțului și nu au

nimic comun cu instituția anulării căsătoriei.

Așa fiind, cum hotărârile pronunțate

sunt în întregime legale și temeinice, recursul va fi respins ca nefondat

conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul G.K. M. împotriva deciziei civile nr. 101 bis din 26

iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.