ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1910/2003

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 3844 din 23 noiembrie 2001

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a respins

recursul declarat de N.D. și G.M. împotriva sentința civile nr. 797/   2001 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat,

reținând, în esență, că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 169/1997

pentru modificarea și completarea Legii nr. 18/1991 precum și cu cele ale art. 1

pct. 2 C. proc. civ. în mod corect a reținut instanța de fond competența

Judecătoriei Mizil, județul Prahova de a soluționa pricina.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație

în anulare recurenta-pârâtă G.M., invocând dispozițiile art. 317-321 C. proc.

civ., cu referire expresă la art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 318 alin. (1) tezele

I și II C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor contestației sale, G.M.

a susținut că prin decizia atacată s-au încălcat prevederi imperative

procedurale și principii fundamentale de drept în sensul că nu a fost

îndeplinită procedura potrivit cerințelor legii precum și faptul că dezlegarea

dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale și că instanța, respingând

recursul a omis să cerceteze motivele de casare, întrucât la dosar la 12 iunie

2001 se afla numai declarația de recurs, iar nu și motivele acestuia.

Examinând decizia atacată în raport cu critica

formulată, cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale incidente

pricinii se constată că cererea este nefondată.

Este cunoscut că printre căile extraordinare de

atac contestația în anulare constituie o cale de atac de retractare, admiterea

acesteia fiind posibilă doar în limitele strict prevăzute de lege.

Astfel, în conformitate cu art. 317 alin. (1) C.

proc. civ. din hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare,

pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții,

pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii pct. 1 și când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea

dispozițiilor de ordine publică privitor la competență (pct. 2).

Potrivit alin. (2) al art. 317 cu toate acestea,

contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când

aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

În cauză, se constată, pe de o parte, că

procedura de citare a contestatoarei G.M. a fost legal îndeplinită. În plus,

faptul că recurenții cunoșteau termenul rezultă și din memoriul aflat la dosar

recurs, precum și din prezența recurentului N.D. la dezbaterea recursului.

Prin urmare, se constată că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 317 C. proc. civ.

Referitor la lipsa motivelor de recurs de la

dosarul cauzei se constată, pe de o parte că, în în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 158 alin. (3), art. 266 alin. (3), art. 129 și art. 304

1

C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că excepția necompetenței materiale este

o excepție de ordine publică care a fost pusă în discuția părților atât la

prima instanță cât și în recurs.

Totodată, se constată că deși

recursul s-a dezbătut la 23 noiembrie 2001, în prezența unuia dintre recurenți,

dându-se sentința la aceeași dată, totuși, ulterior, recurenții au formulat

motivele de recurs primite la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

la 11 ianuarie 2002, situație care însă nu este de natură a determina admiterea

contestației în anulare pe considerentul că s-ar fi omis cercetarea vreunui

motiv de recurs în baza art. 318 C. proc. civ.

Prin urmare, constatându-se că nu sunt

îndeplinite nici condițiile art. 318 nici cele ale art. 317 C. proc. civ. se va

respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de G.M.R.

împotriva deciziei nr. 3844 din 23 noiembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție,

secția de contencios administrativ, ca nefondată.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 mai

2003.