ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.366 din 26 noiembrie 2002, a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr.275 din 5 mai 2001, formulată de V.F., motivând că cererea nu cuprinde motive din cele prevăzute de art.322 C. proc. civ. Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, prin decizia nr.2208 din 5 iulie 2003, a respins recursul declarat de V.F. împotriva sentinței civile nr.366/2002 a Curții de Apel Craiova. S-a reținut că, în cererea de revizuire au fost invocate generic dispozițiile art. 322 C. proc. civ., fără precizarea unuia din cele 8 motive, prevăzute limitativ, așa cum corect a reținut instanța primă.
Împotriva deciziei, în temeiul art. 318 C. proc. civ., V.F. a formulat contestație în anulare, susținând că aceasta este rezultatul unei greșeli materiale. Contestația este nefondată. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs, în afară de motivele prevăzute de art. 317, mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Or, în cauză, pe de o parte, nu se constată existența unei greșeli materiale în soluționarea recursului, iar, pe de altă parte, nici omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Este de observat, sub acest aspect, că în recurs s-a invocat faptul că au fost precizate motivele de revizuire, iar asupra acestui aspect instanța s-a pronunțat. În consecință, contestația este nefondată și urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge contestația în anulare formulată de V.F. împotriva deciziei nr.2208 din 5 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 5 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.