ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4671/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 1439 din 12 martie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A.F.P. Galați - D.G.F.P. Galați împotriva sentinței nr. 80 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că din analiza condițiilor prevăzute de art. 27 alin. (2) C. proc. fisc., pentru ca alte persoane să răspundă solidar cu debitorul fiscal este necesar ca debitorul să fie declarat insolvabil, persoana juridică a cărei răspundere solidară se antrenează să controleze direct sau indirect debitorul și să îndeplinească una din condițiile textului de lege sus-menționat.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte a constatat că în cauză debitorul se află în stare de insolvență, reclamanta a dobândit bunuri de la debitorul insolvent, a avut raporturi comerciale cu clienții debitorului și raporturi de muncă cu angajații acestuia, SC S.S.C. SRL se află sub control comun cu SC S.S. SRL, iar din actele dosarului rezultă că intimata a dobândit dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitoare. În esență, instanța de control judiciar a avut în vedere starea de insolvabilitate a debitorului, controlul comun și dobândirea în proprietate a unor bunuri de la debitoare, conchizând în sensul că răspunderea solidară a reclamantei pentru debitul de 900.799 RON a fost antrenată în mod legal de D.G.F.P.

Galați. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de recurs a formulat contestație în anulare reclamanta SC F.C. SRL, indicând ca temei juridic prevederile art. 318 C. proc. civ. În cadrul contestației în anulare se susține de către contestatoare faptul că hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată ca urmare a unei greșeli materiale, determinată de împrejurarea că la dosarul cauzei nu se regăsesc înscrisurile reprezentând procesul-verbal de constatare a stării de insolvabilitate a societății debitoare SC S.S. SRL din data de 07 mai 2007 și referatul de angajare a răspunderii solidare din data de 29 august 2007, deși se face vorbire de acestea atât în decizia nr. 115 din 20 octombrie 2008 emisă de pârâtă, cât și în textul de lege pe care s-a fundamentat actul organului fiscal.

Contestatoarea arată că aceste acte sunt necesare la momentul emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, dar ele trebuie să fie supuse controlului și cenzurii instanței de judecată, lucru ce nu s-a realizat nici la instanța de fond și nici în recurs. În opinia contestatoarei, dacă cele două acte dacă ar fi fost supuse controlului și cenzurii instanței de judecată, soluția îi era favorabilă. În dezvoltarea criticii aduse deciziei atacate, contestatoarea a procedat la o analizare amplă a condițiile prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. (a)-(c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. privind atragerea răspunderii solidare și a conchis că prin omisiunea cercetării îndeplinirii acestor condiții, instanța de judecată și-a format o convingere greșită, ce a condus la pronunțarea hotărârii atacate.

În plus, contestatoarea susține că este necesar ca greșeala materială de care face vorbire textul art. 318 C. proc. civ., să fie aptă prin ea însăși să conducă la schimbarea hotărârii pronunțate. Intimata nu a formulat întâmpinare dar prin concluziile scrise înregistrate la data de 26 octombrie 2010 a solicitat respingerea contestației în anulare ca nefondată, arătând, în esență, că motivul invocat nu se încadrează în prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., pentru că nu se referă la o greșeală materială, ci la aspecte de fond. Examinând susținerile contestatoarei prin prisma motivelor reglementate de art. 318 C. proc. civ. și în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Contestatoarea își întemeiază contestația în anulare formulată pe teza I din art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale. Conform acestui text legal, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Noțiunea de greșeală materială la care se referă art. 318 teza I C. proc. civ., privește aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, cum ar fi neobservarea unui act de procedură cu privire la care instanța nu face nicio apreciere.

În speță, nu este însă întrunită această ipoteză pentru că înscrisurile invocate de contestatoare au fost cunoscute de instanța de recurs. Astfel, referatul de angajare a răspunderii solidare din data de 29 august 2007 se găsește la dosar fond, iar despre procesul-verbal de constatare a stării de insolvabilitate a societății debitoare SC S.S. SRL Schela din data de 07 mai 2007 se face vorbire chiar în preambulul deciziei nr. 115 din 20 octombrie 2008 a A.F.P. Galați, cât și în decizia nr. 37 din 05 ianuarie 2009 prin care a fost soluționată contestația pe cale administrativă. Prin urmare, instanța de recurs a cunoscut existența celor două înscrisuri, imperios necesare pentru angajarea răspunderii solidare și a făcut o proprie analiză a efectelor lor juridice în procedura atragerii răspunderii solidare, care privește judecata asupra pricinii și excede noțiunii de „greșeală materială”.

Înalta Curte reține faptul că susținerile contestatoarei fac trimitere la greșeli de judecată, în sensul unei interpretări eronate a dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. (a)-(c) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și tind la o reexaminare a fondului cauzei sau cel puțin la o reapreciere a probelor ce nu pot fi analizate în cadrul contestației în anulare, aceasta fiind o cale de retractare care nu deschide părților calea recursului la recurs. Ca atare, Înalta Curte concluzionează că aspectele invocate de contestatoare în sprijinul incidenței acestui temei juridic nu sunt relevante, motiv pentru care apreciază că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 318 teza I C. proc. civ. În consecință, în baza art. 320 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația formulată de SC F.C. SRL Galați împotriva deciziei nr. 1439 din 12 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2010.