Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.10.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5522/2004

HOTĂRÂRE
08.10.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5522/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la 13 iunie 2002 pe rolul Tribunalului Satu-Mare reclamanta C.I.R. a chemat în judecată pe pârâtul C.I. solicitând să se dispună anularea căsătoriei lor încheiate la data de 9 iunie 2002. Reclamanta a susținut că a fost ademenită de către pârât să se căsătorească, profitându-se de naivitatea ei, în realitate acesta urmărind doar să-și schimbe numele și să obțină un nou pașaport. Prin întâmpinare pârâtul a susținut că între părți au existat relații de afecțiune care au condus la căsătorie, că la oficierea acesteia și la nuntă au participat rude și prieteni și că nu a existat nici un fel de viclenie în „ademenirea” reclamantei.

Singura motivație a acțiunii în justiție, a arătat pârâtul, o reprezintă refuzul părinților reclamantei de a accepta această căsătorie. Tribunalul Satu-Mare, prin sentința civilă nr. 254 din 14 octombrie 2002, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că nu s-a făcut nici o dovadă a vreunei cauze de nulitate a căsătoriei. Dimpotrivă, probatoriile, inclusiv cea testimonială propusă de reclamantă, atestă că aceasta și-a exprimat în mod liber consimțământul atât la căsătorie cât și la purtarea numelui ei de familie de către pârât. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe și prin care a solicitat admiterea acțiunii, a fost respins ca nefondat cu o motivare similară, prin decizia civilă nr. 2 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. împotriva acestei decizii, reiterând motivele de apel și susținând că intimatul pârât a fost animat la încheierea căsătoriei doar de interesul de a-și schimba numele de familie și a obține un nou pașaport. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este nefondat. În mod corect ambele instanțe au reținut, pe baza probatoriilor administrate exclusiv la cererea reclamantei, că aceștia au încheiat o căsătorie liber-consimțită și cu respectarea tuturor condițiilor legale, nefiind dovedită nici o împrejurare care să ateste nulitatea ori fictivitatea acesteia. Între părți au existat relații apropiate anterior căsătoriei iar împrejurarea că părinții reclamantei nu l-au agreat pe pârât excede prevederilor legale cu privire la validitatea actului juridic.

În consecință, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta C.I.R. împotriva deciziei civile nr. 2 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4082/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1097 din 15 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul G.M.K. împotriva pârâ
ÎCCJ 2004-12-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7112/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 februarie 2003, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.M., să se constate nulitatea adopției încuviin
ÎCCJ 2005-03-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1859/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 aprilie 2004, reclamanta K.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 4541 din 6 noiembrie 2003, emisă de Casa Județean
ÎCCJ 2003-06-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2593/2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.116 D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare și deciziei civile nr.966 R din 11 s
ÎCCJ 2004-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6532/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2003 sub nr. 2471 pe rolul Judecătoriei Pitești reclamantul M.I. a chemat în judecată pe pârâta I.M. solici
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă