ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6532/2004

HOTĂRÂRE
23.11.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6532/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

13 martie 2003 sub nr. 2471 pe rolul Judecătoriei Pitești reclamantul M.I. a

chemat în judecată pe pârâta I.M. solicitând instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să desfacă căsătoria încheiată între părți la data de 17

martie 1984, iar după divorț, pârâta să revină la numele avut anterior

căsătoriei.

Judecătoria Pitești, prin sentința

civilă nr. 3874 din 30 octombrie 2003, a respins ca nefondată acțiunea,

obligând pe reclamant să plătească pârâtei 2.000.000 lei cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că reclamantul nu a

făcut dovada că de destrămarea relațiilor de familie s-ar face vinovată pârâta,

ci dimpotrivă, din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul este

cel care a provocat despărțirea în fapt.

Împotriva acestei hotărâri a

instanței de fond a declarat apel reclamantul invocând motive de nelegalitate

și netemeinicie.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 339/A din 23 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul, obligând

pe apelant la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut că anterior formulării prezentei acțiuni reclamantul

a mai formulat o altă acțiune care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 1114

R din 7 iunie 2002 pronunțată de către Curtea de Apel Pitești constatându-se că

nu există motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei părților.

S-a reținut de asemenea că după

pronunțarea acestei decizii, reclamantul a formulat o nouă acțiune care

formează obiectul prezentei cauze, invocând aceleași motive, fără însă să facă

dovada că la data de 7 iunie 2003 au existat motive temeinice care să ducă la

desfacerea căsătoriei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ.

În dezvoltarea extrem de succintă a

acestor temeiuri de drept invocate, recurentul susține că instanța a

interpretat greșit probele și nu a avut în vedere „concluziile” pe care le-a

pus cu trimitere la probele administrate.

Recursul este nefondat.

Este de reținut în primul rând că

temeiurile de drept invocate art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., nu corespund

motivelor de recurs sumar arătate, acestea referindu-se de fapt la o

interpretare eronată a probelor administrate în cauză.

Acest motiv putându-se eventual

încadra în situațiile arătate în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., text de

lege abrogat însă prin O.U.G. 138/2000 și deci Curtea nu poate să mai analizeze

aceste împrejurări invocate.

În consecință recursul urmează să

fie respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul

M.I. împotriva deciziei nr. 339/A din 23 februarie 2003 a Curții de Apel

Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2002-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6063/2002
, pronunțată la data de 26 aprilie 2001 în dosarul nr. 4249/2000, a admis recursul formulat de intimata reclamantă împotriva deciziei instanței de apel pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare, în fond, instanței de apel, reținând gre
ÎCCJ 2004-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6432/2004
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.M.M. a chemat în judecată pe pârâta S.M. și a solicitat partajarea unui apartament dobândit de părți în timpul căsătoriei. Prin s
ÎCCJ 2005-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5291/2005
trimisă spre rejudecare instanței de apel, stabilindu-se competența rejudecării apelului ca aparținând Curții de Apel Pitești ca urmare a modificării, în timpul procesului, a Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 58/2003. Rejudecând a
ÎCCJ 2003-06-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2449/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C.C.împotriva deciziei nr.1899 din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurentul-reclamant C.C.și intimatul pârât C.I., lipsind
ÎCCJ 2003-12-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5354/2003
30 mai 2002, în baza art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., soluționată prin decizia civilă nr. 976 din 28 octombrie 2002 a fost respinsă; cea de-a doua introdusă la 4 februarie 2003 în baza art. 318 teza a 2-a C. proc. civ., a fost de as
Sursă