ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6432/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.M.M. a chemat în judecată pe pârâta S.M. și a solicitat partajarea unui apartament dobândit de părți în timpul căsătoriei. Prin sentința civilă nr. 5678 din 3 octombrie 2002 Judecătoria Pitești a admis acțiunea, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul în litigiu, în cote de ½ fiecare și după omologarea raportului de expertiză tehnică, bunul a fost atribuit pârâtei care a fost obligată să plătească reclamantului o sultă în valoare de 183.431.286 lei. Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr. 598 din 7 aprilie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat e pârâtă și a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea apelului.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 1178 din 23 iunie 2003 a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei civile nr. 518 din 07 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 5678 din 3 octombrie 2002 a Judecătoriei Pitești pe care o schimbă în tot, iar pe fond respinge acțiunea formulată de reclamant. Instanța a reținut că între părți a intervenit o tranzacție cu privire la partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, consfințită printr-o hotărâre de expedient și anume sentința civilă nr. 9335 din 19 noiembrie 2001 a Judecătoriei Pitești. Această hotărâre nu a fost atacată de părți și nici nu s-a solicitat nulitatea contractului intervenit între părți.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 1178 din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, pe care o consideră nelegală și solicită casarea acesteia și respingerea recursului declarat de pârâta S.M. și menținerea deciziei nr. 598 din 7 aprilie 2003 a Tribunalului Argeș. În motivarea recursului în anulare se susține că tranzacția încheiată de foștii soți se referă explicit numai la bunurile mobile coachizite pe care părțile au înțeles să le împartă în acest mod și efectele ei nu se pot prelungi și asupra altor bunuri comune, cum este cazul apartamentului, a cărui partajare putea fi cerută ulterior.

Mai mult, nici o dispoziție legală nu reglementează partajul bunurilor numai în cadrul unui singur litigiu, ci dimpotrivă dispozițiile art. 36 alin. (2) C. fam., se pot împărți prin hotărâre judecătorească bunurile comune sau numai o parte din ele. Recursul în anulare este fondat. Din probele administrate rezultă că părțile au dobândit în timpul căsătoriei apartamentul în litigiu prin contract de vânzare-cumpărare și că prețul a fost achitat de ambii soți în contribuie egală. Hotărârea de expedient nr. 9335 din 19 noiembrie 2001 a Judecătoriei Pitești consfințește învoiala părților la acea dată, numai cu privire la partajarea între ei a bunurilor mobile dobândite în timpul căsătoriei. Este adevărat că din înscrisul constatator al convenției rezultă că părțile au căzut de acord, la data respectivă, că nu vor mai emite pretenții în viitor cu privire la bunurile comune, fără însă a face referire la natura acestor bunuri.

Conform art. 1704 C. civ. tranzacția este un contract prin care părțile termină un proces început, potrivit art. 1709 C. civ. tranzacțiile se mărginesc numai la obiectul lor; renunțarea făcută în toate pretențiile și acțiunile, cuprinde numai ce se raportă la pricinile asupra cărora a urmat tranzacția, iar art. 1710 C. civ. precizează că „tranzacția nu se întinde decât asupra pricinilor de care tratează…”. Prin urmare, întrucât tranzacția încheiată între foștii soți se referă explicit numai la bunurile mobile pe care părțile au înțeles să le împartă, efectele acesteia nu se pot extinde și asupra altor bunuri. Deci, prin acțiune ulterioară se poate solicita împărțeala bunurilor imobile dobândite în timpul căsătoriei, cum este cazul în speță.

Astfel fiind, în mod nelegal a procedat instanța de recurs care a reținut incidența art. 1201 C. civ. cu privire la autoritate de lucru judecat. Față de cele ce preced, recursul în anulare va fi admis și hotărârea atacată casată, cu consecința respingerii recursului pârâtei. În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 1178 din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, pe care o casează. Respinge recursul declarat de pârâta S.(C.)M. împotriva deciziei civile nr. 598 din 7 aprilie 2003 a Tribunalului Argeș. Obligă intimata-pârâtă S.M. să plătească intimatului-reclamant S.M.M. suma de 10.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2004.