ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1775/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1775/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 9733 din 3 noiembrie 1998,

Judecătoria Sectorului 4 București a admis în

parte acțiunea

completată,

formulată de reclamantul M.G. și

cererea reconvențională formulată de pârâta M.D., a

constatat că părțile au dobândit cu o contribuție egală

imobilul situat în

București,

sector 4, precum

și o serie de bunuri mobile.

S-a mai reținut că pârâta a achitat cu o

contribuție exclusivă suma de 58.496 lei în vederea cumpărării

apartamentului, valoarea totală a masei

partajabile fiind de

111.560.000 lei.

S-a dispus

ieșirea din indiviziune, în lotul reclamantului,

în valoare de 106.240.000 lei, fiind incluse

bunuri mobile și

apartamentul,

iar în lotul pârâtei, bunuri mobile în cuantum

de 6.040.000 lei, urmând să primească o sultă de

49.798.496

lei.

Cererea reclamantului

privind obligarea pârâtei la

restituirea

bunurilor personale, precum și cererea pârâtei de completare a masei

partajabile cu chiriile obținute de fostul

soț în perioada 1993 - 1997 au fost respinse ca

neîntemeiate.

Soluția

instanței de fond a fost menținută prin decizia

nr. 1384 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului

București, secția

a III a civilă.

Curtea de

Apel București, prin decizia nr. 3406 din 28

noiembrie 2001, a admis recursul declarat de pârâta

M.D.

și a modificat hotărârea

tribunalului, în sensul că a

stabilit

valoarea masei partajabile ca fiind de 291.810.000 lei,

cota pârâtei de 82% la dobândirea bunurilor

comune și cota de 18% a reclamantului. In consecință, a scos apartamentul

din lotul reclamantului și l-a inclus în lotul pârâtei, cu

obligarea acesteia la plata sultei în valoare de

49.513.000 lei și

a trimis cauza

spre rejudecarea apelului numai în ceea ce

privește cererea vizând contravaloarea lipsei de folosință a

imobilului.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea

de apel, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare,

conform

dispozițiilor art. 330 pct.

2 C. proc. civ., în

forma în vigoare la acea dată.

Prin

decizia nr. 4149 din 21 octombrie 2003, Curtea

Supremă de Justiție, secția civilă, a admis

recursul în anulare

declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei

civile nr. 3406

din 28

noiembrie 2001 a Curții de Apel București, pe care a

casat-o, în sensul că a respins recursul declarat

de pârâta

M.D. împotriva

deciziei nr. 1384 din 23 aprilie 2001

a Tribunalului București, secția a III a civilă.

Instanța supremă a

reținut că, în virtutea prezumției de

comunitate, instituită de art. 30 C. fam., bunurile

dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri

comune de Ia data achiziționării,

între

modurile de dobândire, cu excepția celor primite prin

acte cu titlu

gratuit, care devin comune numai dacă

dispunătorul

a prevăzut expres sau neîndoielnic că vor fi

comune, precum și a

bunurilor prevăzute de art. 31 C. fam.

,

care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.

Imobilul în

litigiu a fost dobândit în timpul căsătoriei și,

raportat la momentul în care a intrat în patrimoniul

comun al

soților, constituie

coproprietatea lor codevălmașă.

A mai reținut

instanța supremă, că, la încetarea stării de

comunitate, cota de contribuție a fiecărui soț la

dobândirea

bunurilor comune

se stabilește asupra întregii comunități și

nu asupra fiecărui bun în parte. De aceea, plata

diferenței de

preț, efectuată de pârâtă, nu este de natură

să confere acesteia o cotă parte corespunzătoare din valoarea de

circulație a imobilului, aceasta dobândind doar un

drept de

creanță corespunzător

valorii reactualizate a sumei plătite

pentru

achitarea integrală a apartamentului în litigiu.

La data de 18 februarie 2008, S.D. (fostă

M.D.) a solicitat revizuirea deciziei nr. 4149

din 21

octombrie 2003, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție.

Invocând dispozițiile art. 322 pct. 9 C.

proc. civ.

, revizuenta a arătat că, după

pronunțarea

deciziei atacate pe calea

revizuirii, s-a adresat Curții

Europene

a Drepturilor Omului, care prin decizia din 22

noiembrie 2007 a admis cererea, a constatat că a existat o

încălcare

a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale și a obligat

Statul Roman să asigure revizuirea deciziei nr.

4149 din 21

octombrie 2003 a Curții

Supreme de Justiție.

Cererea de

revizuire este întemeiată, pentru cele ce se

vor arăta în

continuare:

Potrivit

art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel

sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul se

poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o

încălcare a drepturilor sau libertăților

fundamentale, datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale

acestei

încălcări continuă să se

producă și nu pot fi remediate decât

prin revizuirea hotărârii

pronunțate.

In cauză,

revizuenta S.D. s-a adresat Curții

Europene a Drepturilor Omului la data de 20 aprilie 2004, invocând

încălcarea dreptului la un proces echitabil și a

dreptului

de proprietate, garantate de art. 6 parag. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și art. 1 din

Protocolul

nr. 1 adițional la Convenție.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

prin decizia

din 22 noiembrie 2007, dată în

cauza Sfiijan contra România a

admis

cererea în ceea ce privește plângerea întemeiată pe art.

6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și

libertăților

fundamentale, a constatat că a existat o încălcare a

dispozițiilor art. 6 parag. 1 din Convenție și a

dispus, printre

altele:

- ca Statul

Român să asigure, în următoarele 6 luni de la

data la care hotărârea devine definitivă, conform

art. 44 alin. (

2) din

Convenție, în baza cererii petentei, depusă la instanța

competentă,

revizuirea deciziei din 21 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție;

- ca, în orice situație, Statul Român să

plătească petentei, în termen de 3 luni începând cu ziua în care hotărârea

devine definitivă, conform art. 44 alin. (2) din Convenție, suma de 3000 Euro

cu titlu de daune morale,

plus orice altă

sumă pe care ar datora-o cu titlu de impozite.

Curtea Europeană a

constatat că principiul siguranței raporturilor juridice este unul din

elementele fundamentale

ale supremației dreptului și

prevede, printre altele, ca un litigiu soluționat în mod definitiv de către o

instanță de

judecată să nu mai poată fi

supusă rejudecării.

Încălcarea

art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale,

produc

prin intervenția

procurorului general într-un litigiu în care nu

era parte și repunerea în discuție a unei hotărâri

definitive, ce

dobândise

autoritate de lucru judecat și care fusese executată.

Prin urmare, instanța europeană a constatat că

încălcarea dreptului la un proces echitabil s-a datorat posibilității pe care

procurorul general o avea, conform

legislației

de la acea vreme, de a declara recurs în anulare și faptului că în cadrul

procedurii judecării recursului în anulare

a fost repus în discuție

fondul dreptului deja soluționat

printr-o

hotărâre devenită definitivă și rămasă irevocabilă.

Încălcarea constatată de Curtea

Europeană are

consecințe grave, care

continuă să se producă și care nu pot

fi remediate decât prin revizuirea

hotărârii pronunțate, cu atât mai mult cu cât, chiar instanța europeană a

dispus ca

statul român să asigure revizuirea

deciziei Curții Supreme de

Justiție.

Față de cele arătate și constatând că sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, se va admite cerea de revizuire declarată

împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție care

va fi

schimbată, în sensul că se va

respinge recursul în anulare

declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 3406 din 28

noiembrie

2001 a Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Având în vedere și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

, intimatul M.G. va fi obligat la

plata cheltuielilor de judecată către revizuentă, reprezentând

onorariu avocat și taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de revizuire

formulată de revizuenta

S.D.

împotriva deciziei nr. 4149 din 21 octombrie

2003,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, în dosarul nr. 5194/2002, pe care o schimbă.

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 3406 din 28

noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția

a

IV

a

civilă.

Obligă intimatul M.G. la plata sumei de

510,15 lei către revizuentă S.D., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19

februarie 2009.