ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4149/2003

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea disjunsă și ulterior completată, reclamantul M.G. a solicitat,

instanței, în contradictoriu cu M.D., partajarea bunurilor comune dobândite în

timpul căsătoriei și obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a

bunurilor sale personale, bunuri însușite de pârâtă la plecarea din domiciliul

conjugal.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că

prin sentința civilă nr. 6060 din 20 septembrie 1994 a Judecătoriei sectorului

4 București s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de părți la 27 martie

1975 și s-a disjuns cererea de partaj a bunurilor comune dobândite în timpul

căsătoriei. De asemenea, s-a susținut că părțile au o contribuție egală atât la

dobândirea imobilului ce a constituit domiciliul conjugal, respectiv

apartamentul nr. 17 situat în București, sector 4, cât și la achiziționarea

bunurilor mobile.

Pârâta a depus întâmpinare și cererea

reconvențională solicitând să se constate contribuția sa majoră la dobândirea

apartamentului și să se includă în masa de partaj o serie de bunuri mobile

aflate în posesia părților precum și chiriile obținute de reclamant în perioada

1993 – 1997.

În motivarea cererii, pârâta a arătat că

apartamentul a fost achitat integral de aceasta prin plata diferenței de preț, în

cuantum de 58.496 lei, astfel încât, are o cotă majoră la dobândirea bunului

supus partajului.

Prin sentința civilă nr. 9733 din 3 noiembrie

1998, Judecătoria sectorului 4 București a admis în parte, atât acțiunea

completată a reclamantului, cât și cererea reconvențională a pârâtei, s-a

constatat că părțile au dobândit cu contribuție egală, imobilul situat în

București,   precum și o serie de bunuri mobile. S-a mai reținut că pârâta a

achitat cu contribuție exclusivă suma de 58.496 lei în vederea cumpărării

apartamentului, valoarea totală a masei partajabile fiind de 111.560.000 lei.

S-a dispus ieșirea din indiviziune conform

dispozitivului prin formarea și atribuirea de loturi.

În lotul reclamantului, în valoare de

106.240.000 lei au fost incluse bunuri mobile și apartamentul, iar în lotul

pârâtei, bunuri mobile în cuantum de 6.040.000 lei, urmând ca pentru realizarea

drepturilor sale valorice să primească o sultă de 49.798.496 lei.

S-a respins ca neîntemeiată cererea

reclamantului privind obligarea pârâtei la restituirea bunurilor personale

precum și cererea acesteia de completare a masei partajabile cu chiriile

obținute de fostul soț în perioada 1993 – 1997.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în

esență, că părțile au o contribuție egală la dobândirea apartamentului,

întrucât acesta a fost achiziționat în timpul căsătoriei prin contractul de

vânzare – cumpărare nr. 4622/4/1993, cu plata prețului în rate. Faptul că

pârâta a achitat, cu contribuția exclusivă o parte din prețul apartamentului, nu-i

conferă acesteia o cotă devălmașă mai mare, ci un drept de creanță împotriva

reclamantului.

Soluția instanței de fond a fost menținută prin

decizia nr. 1384 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a III a

civilă.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 3406

din 28 noiembrie 2001 a admis recursul declarat de M.D., a modificat hotărârea

tribunalului, în sensul că, a stabilit valoarea masei partajabile ca fiind de

291.810.000, cota de 82% în favoarea pârâtei la dobândirea bunurilor comune și

de 18% a reclamantului M.G. În consecință, a scos din lotul acestuia

apartamentul și l-a inclus în lotul pârâtei-reclamante cu obligarea acesteia la

sultă în valoare de 49.513.000 lei, a trimis cauza spre rejudecarea apelului

numai cu privire la cererea vizând contravaloarea lipsei de folosință a

imobilului.

Împotriva deciziei nr. 3406 din 28

noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, în

conformitate cu art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat recurs în anulare

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care

a susținut că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond

și că, totodată, decizia este vădit netemeinică.

În dezvoltarea recursului în anulare

s-a susținut că instanța a încălcat prevederile art. 30 alin. (1) din C. fam.

cu privire la cota de contribuție de 82% pe care pârâta-reclamantă M.D. a

avut-o la dobândirea bunurilor comune, ceea ce a condus la mărirea artificială

a dreptului soțului solvens, fără ca aceasta să se datoreze contribuției sale

reale la sarcinile comunității matrimoniale.

S-a apreciat că operează prezumția

de contribuție egală a soților pe ansamblul comunității de bunuri.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 30 din C. fam.,

bunurile                                                                      dobândite

în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor,

bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă.

În virtutea, prezumției de

comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul

căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data achiziționării

lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepția celor primite prin

acte cu titlu gratuit, care devin comune numai dacă dispunătorul a prevăzut

expres sau neîndoielnic că vor fi comune, precum și a bunurilor prevăzute de

art. 31 din C. fam., care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.

Calificarea unui bun al soților ca

fiind comun sau propriu prezintă interes în relațiile dintre soți, deoarece în

cazul acțiunii de partaj a bunurilor comune; fiecare dintre soți are – în

principiu, interesul să dovedească faptul că unele dintre bunuri sunt proprii și

ca atare, nu fac obiectul împărțelii.

În speță, imobilul în litigiu a fost

dobândit de părți în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare – cumpărare

cu plata în rate nr. 4622/4 din 25 iunie 1993 încheiat cu SCAVL Berceni în

temeiul Decretului Lege nr. 61/1990.

În raport de momentul în care bunul

a intrat în patrimoniul comun al soților, acesta constituie proprietatea lor

codevălmașă. La încetarea stării de comunitate, împărțeala se realizează prin

unicitate de cote stabilite pentru fiecare codevălmaș în raport cu contribuția

reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitatea de

cote, adică prin diferențierea cotelor în raport cu anumite categorii de

bunuri, astfel cota de contribuție a fiecăruia la dobândirea bunurilor comune

urmează a se stabili asupra întregii comunități și nicidecum asupra fiecărui

bun în parte.

De aceea, plata diferenței de preț

de 58.496 lei efectuată de M. D. prin chitanța nr. 34216 din 1 noiembrie 1993,

nu este de natură să-i confere acesteia, o cotă parte corespunzătoare din

valoarea de circulație a imobilului de 283.500.000 lei și deci, o cotă de

contribuție majorată pe ansamblul comunității de bunuri, pârâta-reclamantă

dobândind doar un drept de creanță corespunzător valorii reactualizate a sumei

plătite pentru achitarea integrală a apartamentului în litigiu.

Întinderea drepturilor soților se

stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul

căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din

bunurile comune, fiind astfel, necesară administrarea de probe prin care să se

determine aportul fiecăruia la dobândirea lor. În lipsa altor probatorii din

care să rezulte că unul din soți a avut o contribuție mai mare la

achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă ca ambii

soți au avut contribuții egale și deci, împărțirea acestor bunuri urmează a se

face, de asemenea, în părți egale.

În cauză, instanța stabilind o cotă

majoră de contribuție de 82% a pârâtei-reclamante M.D., la dobândirea bunurilor

comune, a determinat o mărire artificială a cotei acesteia fără a avea un

suport real la sarcina comunității matrimoniale.

Față de cele ce preced, recursul în

anulare urmează a fi admis, a se casa decizia Curții de Apel București, în

sensul, respingerii recursului declarat de M.D. împotriva deciziei Tribunalului

București cu privire la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor

comune și la lotizarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare formulat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile

nr. 3406 din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă,

pe care o casează, în sensul respingerii recursului declarat de M.D. împotriva

deciziei nr. 1384 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a III a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  21 octombrie 2003.