ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4149/2003

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea disjunsă și ulterior completată, reclamantul M.G. a solicitat, instanței, în contradictoriu cu M.D., partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei și obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a bunurilor sale personale, bunuri însușite de pârâtă la plecarea din domiciliul conjugal. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 6060 din 20 septembrie 1994 a Judecătoriei sectorului 4 București s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată de părți la 27 martie 1975 și s-a disjuns cererea de partaj a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.

De asemenea, s-a susținut că părțile au o contribuție egală atât la dobândirea imobilului ce a constituit domiciliul conjugal, respectiv apartamentul nr. 17 situat în București, sector 4, cât și la achiziționarea bunurilor mobile. Pârâta a depus întâmpinare și cererea reconvențională solicitând să se constate contribuția sa majoră la dobândirea apartamentului și să se includă în masa de partaj o serie de bunuri mobile aflate în posesia părților precum și chiriile obținute de reclamant în perioada 1993 – 1997. În motivarea cererii, pârâta a arătat că apartamentul a fost achitat integral de aceasta prin plata diferenței de preț, în cuantum de 58.496 lei, astfel încât, are o cotă majoră la dobândirea bunului supus partajului.

Prin sentința civilă nr. 9733 din 3 noiembrie 1998, Judecătoria sectorului 4 București a admis în parte, atât acțiunea completată a reclamantului, cât și cererea reconvențională a pârâtei, s-a constatat că părțile au dobândit cu contribuție egală, imobilul situat în București, precum și o serie de bunuri mobile. S-a mai reținut că pârâta a achitat cu contribuție exclusivă suma de 58.496 lei în vederea cumpărării apartamentului, valoarea totală a masei partajabile fiind de 111.560.000 lei. S-a dispus ieșirea din indiviziune conform dispozitivului prin formarea și atribuirea de loturi. În lotul reclamantului, în valoare de 106.240.000 lei au fost incluse bunuri mobile și apartamentul, iar în lotul pârâtei, bunuri mobile în cuantum de 6.040.000 lei, urmând ca pentru realizarea drepturilor sale valorice să primească o sultă de 49.798.496 lei.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la restituirea bunurilor personale precum și cererea acesteia de completare a masei partajabile cu chiriile obținute de fostul soț în perioada 1993 – 1997. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că părțile au o contribuție egală la dobândirea apartamentului, întrucât acesta a fost achiziționat în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare – cumpărare nr. 4622/4/1993, cu plata prețului în rate. Faptul că pârâta a achitat, cu contribuția exclusivă o parte din prețul apartamentului, nu-i conferă acesteia o cotă devălmașă mai mare, ci un drept de creanță împotriva reclamantului. Soluția instanței de fond a fost menținută prin decizia nr. 1384 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a III a civilă.

Curtea de Apel București, prin decizia nr. 3406 din 28 noiembrie 2001 a admis recursul declarat de M.D., a modificat hotărârea tribunalului, în sensul că, a stabilit valoarea masei partajabile ca fiind de 291.810.000, cota de 82% în favoarea pârâtei la dobândirea bunurilor comune și de 18% a reclamantului M.G. În consecință, a scos din lotul acestuia apartamentul și l-a inclus în lotul pârâtei-reclamante cu obligarea acesteia la sultă în valoare de 49.513.000 lei, a trimis cauza spre rejudecarea apelului numai cu privire la cererea vizând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului. Împotriva deciziei nr. 3406 din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, în conformitate cu art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care a susținut că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că, totodată, decizia este vădit netemeinică. În dezvoltarea recursului în anulare s-a susținut că instanța a încălcat prevederile art. 30 alin. (1) din C. fam. cu privire la cota de contribuție de 82% pe care pârâta-reclamantă M.D. a avut-o la dobândirea bunurilor comune, ceea ce a condus la mărirea artificială a dreptului soțului solvens, fără ca aceasta să se datoreze contribuției sale reale la sarcinile comunității matrimoniale.

S-a apreciat că operează prezumția de contribuție egală a soților pe ansamblul comunității de bunuri. Recursul în anulare este fondat. Potrivit art. 30 din C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților. Orice convenție contrară este nulă. În virtutea, prezumției de comunitate, instituită prin textul citat, bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt bunuri comune de la data achiziționării lor, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepția celor primite prin acte cu titlu gratuit, care devin comune numai dacă dispunătorul a prevăzut expres sau neîndoielnic că vor fi comune, precum și a bunurilor prevăzute de art. 31 din C. fam., care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.

Calificarea unui bun al soților ca fiind comun sau propriu prezintă interes în relațiile dintre soți, deoarece în cazul acțiunii de partaj a bunurilor comune; fiecare dintre soți are – în principiu, interesul să dovedească faptul că unele dintre bunuri sunt proprii și ca atare, nu fac obiectul împărțelii. În speță, imobilul în litigiu a fost dobândit de părți în timpul căsătoriei prin contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate nr. 4622/4 din 25 iunie 1993 încheiat cu SCAVL Berceni în temeiul Decretului Lege nr. 61/1990. În raport de momentul în care bunul a intrat în patrimoniul comun al soților, acesta constituie proprietatea lor codevălmașă.

La încetarea stării de comunitate, împărțeala se realizează prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare codevălmaș în raport cu contribuția reală la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitatea de cote, adică prin diferențierea cotelor în raport cu anumite categorii de bunuri, astfel cota de contribuție a fiecăruia la dobândirea bunurilor comune urmează a se stabili asupra întregii comunități și nicidecum asupra fiecărui bun în parte. De aceea, plata diferenței de preț de 58.496 lei efectuată de M. D. prin chitanța nr. 34216 din 1 noiembrie 1993, nu este de natură să-i confere acesteia, o cotă parte corespunzătoare din valoarea de circulație a imobilului de 283.500.000 lei și deci, o cotă de contribuție majorată pe ansamblul comunității de bunuri, pârâta-reclamantă dobândind doar un drept de creanță corespunzător valorii reactualizate a sumei plătite pentru achitarea integrală a apartamentului în litigiu.

Întinderea drepturilor soților se stabilește în raport de contribuția fiecăruia la dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei, soții neavând un drept stabilit de la început asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel, necesară administrarea de probe prin care să se determine aportul fiecăruia la dobândirea lor. În lipsa altor probatorii din care să rezulte că unul din soți a avut o contribuție mai mare la achiziționarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, se prezumă ca ambii soți au avut contribuții egale și deci, împărțirea acestor bunuri urmează a se face, de asemenea, în părți egale. În cauză, instanța stabilind o cotă majoră de contribuție de 82% a pârâtei-reclamante M.D., la dobândirea bunurilor comune, a determinat o mărire artificială a cotei acesteia fără a avea un suport real la sarcina comunității matrimoniale.

Față de cele ce preced, recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa decizia Curții de Apel București, în sensul, respingerii recursului declarat de M.D. împotriva deciziei Tribunalului București cu privire la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune și la lotizarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 3406 din 28 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă, pe care o casează, în sensul respingerii recursului declarat de M.D. împotriva deciziei nr. 1384 din 23 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.