ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2724/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2724/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 94 din 10

martie 2000, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis în parte

acțiunea reclamantei F.P.S. și a dispus rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni, repunerea părților în situația anterioară, prin

obligarea pârâtei A.P.C., la restituirea activelor ce au format obiectul

contractului, obligarea reclamantei la restituirea către pârâtă a avansului în

sumă de 2.562.000.000 lei, a respins capătul de cerere privind daunele și

dividendele, fiind respinsă acțiunea împotriva pârâtei SC C. SA Aninoasa.

Prin decizia nr. 1990 din 29

martie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul A.P.A.P.S.

BUCUREȘTI (fost F.P.S.), a casat sentința recurată și a trimis cauza spre

competentă soluționare Tribunalului București, în aplicarea art. 4

3

și art. 32

31

din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 3484 din 11 martie 2002, a admis excepția

de necompetență materială invocată din oficiu și, în baza art. 158 C. proc.

civ., și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel

București, instanța făcând și aplicarea dispozițiilor art. 4

3

alin.

(3) din Legea nr. 93/1993, coroborate cu cele ale art. 2 pct. 1 lit. b) și ale art.

3 pct. 1 C. proc. civ.

La Curtea

de Apel București, secția a

VI-a comercială, pârâta A.P.C. a arătat că este de acord cu desființarea

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, însă nu este de acord cu plata

dobânzilor și a penalităților, iar la termenul din 13 februarie 2003,

reclamanta A.P.A.P.S. a precizat că solicită obligarea pârâtei A.P.C. la plata

sumei de 35.150.645 lei și a pârâtei SC C. SA Aninoasa la plata sumei de

1.537.200.000 lei.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, a pronunțat decizia nr. 65 din 15 mai 2003 prin care

a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București.

Prin decizia nr. 3470 din 1

iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a soluționat

conflictul negativ de competență stabilind competența de soluționare a

litigiului în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în

raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Prin precizările de acțiune

depuse la Tribunalul București, la datele de 22 noiembrie 2003 și 2 martie

2004, reclamanta A.P.A.P.S. a specificat că A.C.P. îi datorează daune interese,

în temeiul art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, în sumă de 38.138.916.823

lei (Rol) cuprinzând: 3.986.000.000 lei sume achitate, 2.172.426.823 lei

dobânzi și 35.966.490.000 lei penalități, iar pe lângă acestea și suma de

640.997.910 lei dividende aferente exercițiilor financiare ale anilor 1995 - 1999.

Prin sentința nr. 2685 din 1

iunie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea

precizată formulată de reclamanta A.V.A.B. București (fost A.P.A.P.S.), a

dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 424 din 2

august 1995 și repunerea părților în situația anterioară, a obligat pârâta A.C.P.

să restituie reclamantei acțiunile ce au făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare, a obligat aceeași pârâtă să plătească reclamantei suma de

37.503.551.585 lei (Rol), reprezentând: 1.353.666.285 lei dobânzi,

35.437.830.000 lei penalități de întârziere până la 30 aprilie 2005 și

712.055.300 lei dividende, a constatat că pârâta a achitat reclamantei suma de

3.986.000.000 lei, din care 2.562.000.000 lei avansul de 20 % din valoarea

contractului și 1.424.000.000 lei rate achitate parțial și dobânzile aferente,

a compensat debitele reclamantei și pârâtei A.C.P. și, în final, a obligat pe

pârâta A.C.P. la plata sumei de 33.517.585 lei către reclamantă, a obligat

pârâta SC C. SA Aninoasa la plata sumei de 1.537.200.000 lei către reclamantă.

În pronunțarea acestei

sentințe, instanța de fond a reținut că pârâta A.C.P. nu și-a respectat

obligațiile din contractul sinalagmatic încheiat de reclamantă, astfel că sunt

incidente art. 1365 C. civ., sancțiunea rezoluțiunii contractului având drept

consecință repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni. S-a mai reținut că sumele cerute cu titlu de

dobânzi și penalități erau datorate, iar fondurile din care au fost plătite

constituie opțiunea pârâtei A.C.P. Instanța a operat compensarea făcând

aplicarea dispozițiilor art. 1143 și urm. C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 538 din 6 noiembrie 2006, a anulat, ca

netimbrat, apelul declarat de apelanta A.P.C. Aninoasa și a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de reclamanta A.V.A.S. și pe cel al pârâtei SC C.

SA Aninoasa.

Prin decizia nr. 1484 din 24

aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis

recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. și de pârâtele A.C.P. și SC C. SA

Aninoasa împotriva deciziei nr. 538 din 6 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, a casat decizia recurată și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele deciziei,

Înalta Curte a reținut, cu privire la recursul A.C.P., că susținerea acestei

recurente că a fost dizolvată de drept nu a fost luată în considerare de

instanța de control judiciar care nu a luat în examinare și nu s-a pronunțat cu

privire la legitimarea procesuală a pârâtei A.C.P. Aninoasa. S-a arătat că se

impune reanalizarea legitimării procesuale a acestei pârâte, urmând a se avea

în vedere în ce mod a operat dizolvarea acestei asociații, dacă procesul de

dizolvare a urmat etapele prevăzute de lege, în raport de cauzele care au

determinat dizolvarea, dacă asociația a fost sau nu radiată din R.A.F. de pe

lângă Judecătoria în raza căreia se află arondată Asociația. În lipsa elementelor

care să stabilească corect cadrul procesual, s-a arătat că soluția instanței de

apel, de anulare, ca netimbrat, a apelului acestei părți apare ca nelegală.

Referitor la recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S., Înalta Curte a reținut că la data executării

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni era în vigoare O.U.G. nr. 88/1997,

privind privatizarea societăților comerciale și că A.V.A.S. nu se poate prevala

de dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de

urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a

societăților comerciale, întrucât, la data intrării în vigoare a acestui act

normativ, contractul de vânzare-cumpărare este reziliat de drept, prin efectul

O.U.G. nr. 88/1999, dat fiind și faptul că părțile nu au prevăzut în contract

vreun pact comisoriu.

În ce o privește pe

recurenta-pârâtă SC C. SA Aninoasa, s-a reținut că în mod corect instanța de

control judiciar a făcut aplicarea art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru

accelerarea procesului de privatizare potrivit căruia din sumele cuvenite F.P.S.

pentru acțiunile vândute, se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societății

comerciale privatizate, o cotă de 60 % pentru stingerea datoriilor înregistrate

în contabilitatea respectivei societăți, până la data intrării în vigoare a

legii, cu excepția debitelor rezultate din aplicarea unor sancțiuni

contractuale sau legale.

Împotriva deciziei nr. 1484

din 24 aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

a formulat contestație în anulare A.V.A.S. și prin decizia nr. 1687 din 16 mai

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins-o, ca

nefondată.

Prin decizia comercială nr. 498

din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială:

A respins excepția lipsei

capacității procesuale a A.P.C.

A admis excepția de

netimbrare a apelului declarat de apelanta A.P.C. și a anulat, ca netimbrat,

apelul declarat de apelanta-pârâtă A.P.C., împotriva sentinței comerciale nr. 2685

din 1 iunie 2005, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

A respins, ca nefondate,

apelurile declarate de apelantele A.V.A.S. și SC C. SA împotriva aceleiași

sentințe.

Rejudecând apelurile, în

urma casării deciziei nr. 538/2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 1484/2007, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială, Curtea de Apel București a pus în

vedere apelantei A.P.C. să depună la dosar înscrisuri privind starea actuală a

asociației.

Această apelantă a depus la

dosar Statutul Asociației în care se prevede la art. 3 că durata asociației

este convenită la 10 ani, începând cu data înscrierii în registrul persoanelor

juridice de la instanța în a cărei rază teritorială își are sediul societatea,

cu posibilitatea prelungirii duratei prin hotărârea adunării generale a

asociației.

Potrivit sentinței civile nr.

1040 din 22 decembrie 1994, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost admisă

cererea de înscriere a Asociației C. SA Târgoviște din cadrul SC C. SA,

asociație care a dobândit personalitate juridică.

În urma solicitării

instanței ca apelanta A.V.A.S. să depună relații referitoare la situația

actuală a A.C.P. Aninoasa, apelanta A.V.A.S. a depus extras din Registrul

Național al persoanelor juridice, fără scop patrimonial ținut de Ministerul

Justiției, extras referitor la A.P.C. Din acesta nu reiese că asociația ar fi

dizolvată, întrucât la rubrica „mențiuni cu privire la dizolvare” nu este

înscrisă nici o mențiune.

Chiar dacă în Statutul

Asociației este prevăzut că durata asociației este de 10 ani, cu posibilitatea

de prelungire a duratei în condițiile prevăzute de Statut, în Registrul Național

al persoanelor juridice nu este înscrisă mențiunea cu privire la dizolvarea

acesteia.

Deoarece nu s-a făcut dovada

cu privire la dizolvarea A.P.C., în temeiul art. 298 și art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., curtea de apel a respins excepția lipsei capacității procesuale a A.P.C.

Cu privire la excepția

netimbrării apelului, a constatat că în ședința publică din data de 1 octombrie

2007, s-a pus în vedere apelantei A.P.C. să facă dovada achitării taxei

judiciare de timbru în cuantum de 18261,8758 lei (Ron) și a timbrului judiciar

de 5 lei (Ron).

La data de 12 noiembrie

2007, A.P.C. a solicitat scutirea de plata taxei judiciare de timbru, dar,

instanța, prin încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată, a respins

cererea apelantei, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile art. 74 și art.

76 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Având în vedere că apelanta

A.P.C. nu și-a îndeplinit obligația de a timbra cererea de apel, potrivit celor

puse în vedere de către instanță, în baza art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, precum și a art. 9 din O.G. nr. 32/1995, cu

modificări, a fost admisă excepția de netimbrare și s-a anulat, ca netimbrat,

apelul declarat de aceasta.

Referitor la apelul declarat

de apelanta A.V.A.S., în decizia de casare cu trimitere a cauzei spre

rejudecare nr. 1484/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

s-a reținut inaplicabilitatea dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002, cu

motivarea că acest act normativ a intrat în vigoare la o dată la care

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni era reziliat de drept.

Față de această considerație

a instanței superioare și de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a

apreciat că apelul declarat de A.V.A.S., apel în care se invocă prevederile art.

21 din O.G. nr. 25/2002 și faptul că nu s-a solicitat compensarea sumelor de

bani, este nefondat.

S-a reținut că potrivit

dezlegării în drept dată de instanța de recurs, prevederile art. 21 din O.G. nr.

25/2002 nu sunt aplicabile în cauză, dar, potrivit principiului prevăzut de

dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantei nu i se poate crea

în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Totodată, compensația legală

operează de drept, potrivit art. 1143 și art. 1144 C. civ. și fără a fi

necesară o solicitare expresă a părții în acest sens, în situația existenței

datoriilor de același fel și reciproce între părți cu interese contrare. Deci,

în mod legal a efectuat prima instanță compensarea sumelor de bani reținute ca

datorate reciproc de către părți.

Critica referitoare la

faptul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra acțiunilor obiect al

contractului de vânzare-cumpărare s-a considerat că este neîntemeiată, întrucât

dispoziția instanței cu privire la repunerea părților în situația anterioară

vizează tocmai acest aspect al restituirii acțiunilor care au făcut obiectul

contractului.

Cu privire la apelul

declarat de apelanta SC C. SA s-au reținut următoarele:

Așa cum a reținut prima

instanță, sancțiunea rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

are ca efect desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în

situația anterioară. Aceasta înseamnă restituirea prestațiilor reciproce, iar

aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 55/1995, potrivit cărora

„din sumele cuvenite F.P.S. pentru acțiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit,

la dispoziția societății comerciale privatizate, o cotă de 60 %” nu își mai

găsește temei legal, de vreme ce contractul de privatizare al societății

comerciale s-a desființat în mod retroactiv.

Nici critica în sensul că

apelanta-pârâtă nu ar fi fost citată la efectuarea la prima instanță a

expertizei contabile nu a fost considerată întemeiată, întrucât realizarea unei

expertize judiciare contabile, cum s-a dispus în cauza de față, nu presupune o cercetare

a situației de fapt de la fața locului, pentru a fi necesară citarea părților,

ea efectuându-se pe baza înscrisurilor și actelor contabile depuse la dosar și,

ca urmare, s-a reținut că dispozițiile art. 208 C. proc. civ., nu sunt

aplicabile în speță.

S-a apreciat că nici critica

privind suma achitată cu titlu de avans de către A.P.C. către F.P.S. nu are

relevanță în ceea ce privește cele dispuse prin sentința atacată cu privire la SC C. SA, iar acest aspect a fost verificat de către expert, în cadrul expertizei contabile

realizate în cauză.

Având în vedere

considerentele arătate, apelurile formulate de apelantele A.V.A.S. și SC C. SA

au fost respinse, ca nefondate.

Împotriva deciziei curții de

apel au declarat recurs reclamanta A.V.A.S. București, precum și pârâtele A.P.C.

Buciumeni și SC C. SA Aninoasa.

Recurenta-reclamantă A.V.A.S.

își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii

apelului său, schimbarea în parte a sentinței de fond, cu consecința admiterii

capătului de cerere privind daunele interese cuvenite A.V.A.S., astfel cum a

fost precizat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată la fond.

A.V.A.S. susține că, fiind

investită cu rejudecarea apelului, în urma casării, Curtea de Apel București

trebuia să revadă toate motivele de apel pe care ea le-a invocat, respectiv că

prin cel de-al doilea motiv de apel a arătat că, legat de cuantumul daunelor

interese, instanța de fond a făcut o eroare de calcul în sensul că, deși

conform calculului desfășurat al dobânzilor și penalităților, daunele interese

erau în sumă de 38138916823 Rol, aceasta a acordat 36.792.496.285 Rol, fără

însă a explica motivul diferenței de peste două miliarde.

Mai susține că un alt motiv

de apel s-a referit la faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra

plății cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea expertizei, iar

instanța de apel, reinvestită, cu încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., a respins pus și simplu apelul declarat de A.V.A.S., având în vedere, ca

unic motiv, neaplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 25/2002.

Recurenta-pârâtă A.P.C. își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. și

susține, în esență, că:

Instanța de apel nu s-a

conformat dispozițiilor instanței de recurs, decizia nr. 1484 din 24 aprilie

2007, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, iar

prin respingerea apelului s-a păstrat în totalitate sentința comercială nr. 2685

din 1 iunie 2005 a Tribunalului București, hotărârea pronunțată fiind în vădită

contradicție cu problemele de drept dezlegate, stabilite în decizia de casare a

Înaltei Curți de Casație și Justiție; instanța a reținut greșit aplicabilitatea

compensației legale, nu s-a ținut cont că A.P.C. a solicitat A.V.A.S.

renegocierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și aceasta trebuia și

putea să-și dea seama că ASOCIAȚIA P. nu va putea avea resursele financiare

necesare pentru plata obligațiilor, așa cum sunt prevăzute în contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni, mai ales că i-a notificat vânzătoarei existența

acestei situații.

Recurenta-pârâtă SC C. SA

invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită admiterea

recursului și modificarea în parte a hotărârilor atacate, în sensul admiterii

în parte a acțiunii contra A.P.C. și de respingere a acesteia față de

societatea sa.

Recurenta-pârâtă arată

astfel în esență că, într-adevăr, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/1995,

a beneficiat de suma la restituirea căreia a fost obligată, sens în care a

încheiat convenția nr. 1150 din 15 noiembrie 1996, dar dacă s-a convenit

angajarea răspunderii contractuale, deci a restituirii sumelor de bani primite

ca ajutor de stat, aceasta trebuia să aibă ca premisă nerespectarea convenției

ori a legii, relativ la destinația sumelor astfel primite, în condițiile strict

determinate de această convenție sau de lege.

Mai arată că obligarea la

restituirea către stat a sumelor în discuție, de către societatea sa, pe care

le-a primit cu titlu gratuit se poate face numai în contextul prestabilit,

aplicarea textului art. 8 mai sus amintit la speța dedusă judecății fiind

întărită și de decizia de trimitere (nr. 1484 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție) instanța supremă apreciind că „.. în mod corect instanța de control

judiciar a făcut aplicarea art. 8 din Legea nr. 55/1995”, redând textul

acestuia și lăsându-i aceleași instanțe, în rejudecare, prerogativa de a-și

„exercita controlul judiciar din perspectiva considerentelor”.

Recursurile nu sunt fondate,

potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

În ce privește recursul

declarat în cauză de reclamanta A.V.A.S., se constată că primul motiv de recurs

prin care se critică modul de soluționare a capătului de cerere privind daunele

interese nu este întemeiat, întrucât instanța de apel a pronunțat o soluție

corectă, reținând în mod judicios, sub acest aspect, că în conformitate cu

dezlegarea de drept dată de instanța de recurs, prevederile art. 21 din O.G. nr.

25/2002 nu sunt aplicabile, în speță, atât timp cât acest act normativ a intrat

în vigoare la o dată la care contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni era

reziliat de drept; pe de altă parte, apelantei nu i se poate crea o situație

mai grea în propria cale de atac, decât cea din hotărârea atacată și, de

asemenea, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1143 și 1144 C. civ.,

compensația legală operează de drept, instanța de fond a efectuat o compensare legală

a sumelor de bani reținute ca fiind datorate reciproc, de părți.

În ce privește cuantumul

daunelor interese acordate, în sensul că acesta ar conține o eroare de calcul,

săvârșită de instanța de fond, se constată că această chestiune ar putea privi

eventual netemeinicia hotărârii, dar nu nelegalitatea ei, or, dispozițiile art.

304 alin. (1) C. proc. civ., sunt clare, restrictive și imperative în sensul că

în recurs pot fi examinate numai motivele de nelegalitate a unei hotărâri, nu

și de cele de netemeinicie, așa încât susținerea recurentei privind cuantumul

daunelor, cât și cea referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată

ocazionate de efectuarea expertizei sunt chestiuni care exced examinării în

recurs, reținându-se însă că prima instanță, așa cum s-a mai arătat, a procedat

corect la compensarea tuturor sumelor de bani reținute ca datorate reciproc de

părțile aflate în litigiu. Astfel fiind, se constată că toate criticile

formulate de recurenta-reclamantă A.V.A.S. sunt neîntemeiate și recursul

acesteia se va respinge, ca nefondat.

În ce privește recursul

declarat de pârâta A.P.C. se constată că nu este fondat și va fi respins

întrucât această recurentă a formulat critici care țin numai de soluționarea pe

fond a cauzei, or, criticile aduse deciziei comerciale nr. 498 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel București trebuiau să se refere în mod obligatoriu la soluția de anulare, ca

netimbrat, a apelului formulat de pârâta A.P.C.

Apelul pârâtei A.P.C. a fost

corect anulat, ca netimbrat, întrucât deși i s-a pus în vedere apelantei să

facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 18261,8758 lei și a

timbrului judiciar în valoare de 5 lei și deși cererea apelantei, prin care a

solicitat scutirea de plata taxei de timbru a fost respinsă, aceasta nu și-a

îndeplinit obligația de a timbra recursul declarat.

Recursul formulat de pârâta

SC C. SA va fi, de asemenea, respins, ca nefondat, întrucât criticile exprimate

de recurentă nu sunt de natură să conducă la modificarea soluției pronunțate de

curtea de apel în sensul menționat de acesta.

Se constată astfel că

instanța de fond a apreciat judicios prin soluția pronunțată, ce a fost

confirmată și de către instanța de apel că rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni a avut ca efect desființarea retroactivă a acestuia

și repunerea părților în situația anterioară, iar dispozițiile art. 8 din Legea

nr. 55/1995, în conformitate cu care „din sumele cuvenite F.P.S. pentru

acțiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit la dispoziția societății comerciale

privatizate, o cotă de 60 %” nu-și mai găsesc aplicabilitatea în contextul în

care contractul de privatizare al societății comerciale s-a desființat

retroactiv.

Prin urmare, se constată că

nu se poate vorbi despre faptul că instanța de apel nu a ținut cont de

dispozițiile obligatorii ale deciziei de trimitere pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, în sensul cerut de art. 315 C. proc. civ., ci,

dimpotrivă, se reține că aceste dispoziții au fost respectate, dar, i-a fost

lăsat instanței, în rejudecare, prerogativa de a-și „exercita controlul

judiciar din perspectiva considerentelor” acelei decizii, ceea ce chiar

recurenta-pârâtă SC C. SA recunoaște și cum, de altfel, corect s-a procedat.

În consecință, având în vedere

că cele trei recursuri conțin critici neîntemeiate, ce nu pot fi încadrate în

dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

vor fi respinse ca nefondate și va fi menținută ca fiind legală decizia

pronunțată de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta A.V.A.S. București și pârâtele A.P.C. BUCIUMENI și SC C.

SA ANINOASA împotriva deciziei comerciale nr. 498 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2009.