ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2724/2009

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 94 din 10 martie 2000, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis în parte acțiunea reclamantei F.P.S. și a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, repunerea părților în situația anterioară, prin obligarea pârâtei A.P.C., la restituirea activelor ce au format obiectul contractului, obligarea reclamantei la restituirea către pârâtă a avansului în sumă de 2.562.000.000 lei, a respins capătul de cerere privind daunele și dividendele, fiind respinsă acțiunea împotriva pârâtei SC C. SA Aninoasa. Prin decizia nr. 1990 din 29 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul A.P.A.P.S.

BUCUREȘTI (fost F.P.S.), a casat sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, în aplicarea art. 4 3 și art. 32 31 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 3484 din 11 martie 2002, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și, în baza art. 158 C. proc. civ., și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, instanța făcând și aplicarea dispozițiilor art. 4 3 alin. (3) din Legea nr. 93/1993, coroborate cu cele ale art. 2 pct. 1 lit. b) și ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. La Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pârâta A.P.C.

a arătat că este de acord cu desființarea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, însă nu este de acord cu plata dobânzilor și a penalităților, iar la termenul din 13 februarie 2003, reclamanta A.P.A.P.S. a precizat că solicită obligarea pârâtei A.P.C. la plata sumei de 35.150.645 lei și a pârâtei SC C. SA Aninoasa la plata sumei de 1.537.200.000 lei. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a pronunțat decizia nr. 65 din 15 mai 2003 prin care a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin decizia nr. 3470 din 1 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a soluționat conflictul negativ de competență stabilind competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. Prin precizările de acțiune depuse la Tribunalul București, la datele de 22 noiembrie 2003 și 2 martie 2004, reclamanta A.P.A.P.S. a specificat că A.C.P. îi datorează daune interese, în temeiul art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002, în sumă de 38.138.916.823 lei (Rol) cuprinzând: 3.986.000.000 lei sume achitate, 2.172.426.823 lei dobânzi și 35.966.490.000 lei penalități, iar pe lângă acestea și suma de 640.997.910 lei dividende aferente exercițiilor financiare ale anilor 1995 - 1999. Prin sentința nr. 2685 din 1 iunie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta A.V.A.B. București (fost A.P.A.P.S.), a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 424 din 2 august 1995 și repunerea părților în situația anterioară, a obligat pârâta A.C.P.

să restituie reclamantei acțiunile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a obligat aceeași pârâtă să plătească reclamantei suma de 37.503.551.585 lei (Rol), reprezentând: 1.353.666.285 lei dobânzi, 35.437.830.000 lei penalități de întârziere până la 30 aprilie 2005 și 712.055.300 lei dividende, a constatat că pârâta a achitat reclamantei suma de 3.986.000.000 lei, din care 2.562.000.000 lei avansul de 20 % din valoarea contractului și 1.424.000.000 lei rate achitate parțial și dobânzile aferente, a compensat debitele reclamantei și pârâtei A.C.P. și, în final, a obligat pe pârâta A.C.P. la plata sumei de 33.517.585 lei către reclamantă, a obligat pârâta SC C. SA Aninoasa la plata sumei de 1.537.200.000 lei către reclamantă.

În pronunțarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut că pârâta A.C.P. nu și-a respectat obligațiile din contractul sinalagmatic încheiat de reclamantă, astfel că sunt incidente art. 1365 C. civ., sancțiunea rezoluțiunii contractului având drept consecință repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni. S-a mai reținut că sumele cerute cu titlu de dobânzi și penalități erau datorate, iar fondurile din care au fost plătite constituie opțiunea pârâtei A.C.P. Instanța a operat compensarea făcând aplicarea dispozițiilor art. 1143 și urm. C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 538 din 6 noiembrie 2006, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta A.P.C.

Aninoasa și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta A.V.A.S. și pe cel al pârâtei SC C. SA Aninoasa. Prin decizia nr. 1484 din 24 aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. și de pârâtele A.C.P. și SC C. SA Aninoasa împotriva deciziei nr. 538 din 6 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei, Înalta Curte a reținut, cu privire la recursul A.C.P., că susținerea acestei recurente că a fost dizolvată de drept nu a fost luată în considerare de instanța de control judiciar care nu a luat în examinare și nu s-a pronunțat cu privire la legitimarea procesuală a pârâtei A.C.P.

Aninoasa. S-a arătat că se impune reanalizarea legitimării procesuale a acestei pârâte, urmând a se avea în vedere în ce mod a operat dizolvarea acestei asociații, dacă procesul de dizolvare a urmat etapele prevăzute de lege, în raport de cauzele care au determinat dizolvarea, dacă asociația a fost sau nu radiată din R.A.F. de pe lângă Judecătoria în raza căreia se află arondată Asociația. În lipsa elementelor care să stabilească corect cadrul procesual, s-a arătat că soluția instanței de apel, de anulare, ca netimbrat, a apelului acestei părți apare ca nelegală. Referitor la recursul declarat de reclamanta A.V.A.S., Înalta Curte a reținut că la data executării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni era în vigoare O.U.G.

nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale și că A.V.A.S. nu se poate prevala de dispozițiile art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare a societăților comerciale, întrucât, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, contractul de vânzare-cumpărare este reziliat de drept, prin efectul O.U.G. nr. 88/1999, dat fiind și faptul că părțile nu au prevăzut în contract vreun pact comisoriu. În ce o privește pe recurenta-pârâtă SC C. SA Aninoasa, s-a reținut că în mod corect instanța de control judiciar a făcut aplicarea art. 8 din Legea nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare potrivit căruia din sumele cuvenite F.P.S.

pentru acțiunile vândute, se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale privatizate, o cotă de 60 % pentru stingerea datoriilor înregistrate în contabilitatea respectivei societăți, până la data intrării în vigoare a legii, cu excepția debitelor rezultate din aplicarea unor sancțiuni contractuale sau legale. Împotriva deciziei nr. 1484 din 24 aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare A.V.A.S. și prin decizia nr. 1687 din 16 mai 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins-o, ca nefondată. Prin decizia comercială nr. 498 din 3 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială: A respins excepția lipsei capacității procesuale a A.P.C.

A admis excepția de netimbrare a apelului declarat de apelanta A.P.C. și a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta-pârâtă A.P.C., împotriva sentinței comerciale nr. 2685 din 1 iunie 2005, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantele A.V.A.S. și SC C. SA împotriva aceleiași sentințe. Rejudecând apelurile, în urma casării deciziei nr. 538/2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 1484/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, Curtea de Apel București a pus în vedere apelantei A.P.C. să depună la dosar înscrisuri privind starea actuală a asociației.

Această apelantă a depus la dosar Statutul Asociației în care se prevede la art. 3 că durata asociației este convenită la 10 ani, începând cu data înscrierii în registrul persoanelor juridice de la instanța în a cărei rază teritorială își are sediul societatea, cu posibilitatea prelungirii duratei prin hotărârea adunării generale a asociației. Potrivit sentinței civile nr. 1040 din 22 decembrie 1994, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost admisă cererea de înscriere a Asociației C. SA Târgoviște din cadrul SC C. SA, asociație care a dobândit personalitate juridică. În urma solicitării instanței ca apelanta A.V.A.S. să depună relații referitoare la situația actuală a A.C.P. Aninoasa, apelanta A.V.A.S.

a depus extras din Registrul Național al persoanelor juridice, fără scop patrimonial ținut de Ministerul Justiției, extras referitor la A.P.C. Din acesta nu reiese că asociația ar fi dizolvată, întrucât la rubrica „mențiuni cu privire la dizolvare” nu este înscrisă nici o mențiune. Chiar dacă în Statutul Asociației este prevăzut că durata asociației este de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire a duratei în condițiile prevăzute de Statut, în Registrul Național al persoanelor juridice nu este înscrisă mențiunea cu privire la dizolvarea acesteia. Deoarece nu s-a făcut dovada cu privire la dizolvarea A.P.C., în temeiul art. 298 și art. 137 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a respins excepția lipsei capacității procesuale a A.P.C.

Cu privire la excepția netimbrării apelului, a constatat că în ședința publică din data de 1 octombrie 2007, s-a pus în vedere apelantei A.P.C. să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 18261,8758 lei (Ron) și a timbrului judiciar de 5 lei (Ron). La data de 12 noiembrie 2007, A.P.C. a solicitat scutirea de plata taxei judiciare de timbru, dar, instanța, prin încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată, a respins cererea apelantei, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile art. 74 și art. 76 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Având în vedere că apelanta A.P.C. nu și-a îndeplinit obligația de a timbra cererea de apel, potrivit celor puse în vedere de către instanță, în baza art. 11 și 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum și a art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, cu modificări, a fost admisă excepția de netimbrare și s-a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de aceasta. Referitor la apelul declarat de apelanta A.V.A.S., în decizia de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare nr. 1484/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a reținut inaplicabilitatea dispozițiilor art. 21 din O.G. nr. 25/2002, cu motivarea că acest act normativ a intrat în vigoare la o dată la care contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni era reziliat de drept. Față de această considerație a instanței superioare și de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat că apelul declarat de A.V.A.S., apel în care se invocă prevederile art. 21 din O.G.

nr. 25/2002 și faptul că nu s-a solicitat compensarea sumelor de bani, este nefondat. S-a reținut că potrivit dezlegării în drept dată de instanța de recurs, prevederile art. 21 din O.G. nr. 25/2002 nu sunt aplicabile în cauză, dar, potrivit principiului prevăzut de dispozițiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ., apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată. Totodată, compensația legală operează de drept, potrivit art. 1143 și art. 1144 C. civ. și fără a fi necesară o solicitare expresă a părții în acest sens, în situația existenței datoriilor de același fel și reciproce între părți cu interese contrare. Deci, în mod legal a efectuat prima instanță compensarea sumelor de bani reținute ca datorate reciproc de către părți.

Critica referitoare la faptul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra acțiunilor obiect al contractului de vânzare-cumpărare s-a considerat că este neîntemeiată, întrucât dispoziția instanței cu privire la repunerea părților în situația anterioară vizează tocmai acest aspect al restituirii acțiunilor care au făcut obiectul contractului. Cu privire la apelul declarat de apelanta SC C. SA s-au reținut următoarele: Așa cum a reținut prima instanță, sancțiunea rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni are ca efect desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară. Aceasta înseamnă restituirea prestațiilor reciproce, iar aplicabilitatea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 55/1995, potrivit cărora „din sumele cuvenite F.P.S.

pentru acțiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit, la dispoziția societății comerciale privatizate, o cotă de 60 %” nu își mai găsește temei legal, de vreme ce contractul de privatizare al societății comerciale s-a desființat în mod retroactiv. Nici critica în sensul că apelanta-pârâtă nu ar fi fost citată la efectuarea la prima instanță a expertizei contabile nu a fost considerată întemeiată, întrucât realizarea unei expertize judiciare contabile, cum s-a dispus în cauza de față, nu presupune o cercetare a situației de fapt de la fața locului, pentru a fi necesară citarea părților, ea efectuându-se pe baza înscrisurilor și actelor contabile depuse la dosar și, ca urmare, s-a reținut că dispozițiile art. 208 C. proc.

civ., nu sunt aplicabile în speță. S-a apreciat că nici critica privind suma achitată cu titlu de avans de către A.P.C. către F.P.S. nu are relevanță în ceea ce privește cele dispuse prin sentința atacată cu privire la SC C. SA, iar acest aspect a fost verificat de către expert, în cadrul expertizei contabile realizate în cauză. Având în vedere considerentele arătate, apelurile formulate de apelantele A.V.A.S. și SC C. SA au fost respinse, ca nefondate. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanta A.V.A.S. București, precum și pârâtele A.P.C. Buciumeni și SC C. SA Aninoasa. Recurenta-reclamantă A.V.A.S. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

și solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului său, schimbarea în parte a sentinței de fond, cu consecința admiterii capătului de cerere privind daunele interese cuvenite A.V.A.S., astfel cum a fost precizat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată la fond. A.V.A.S. susține că, fiind investită cu rejudecarea apelului, în urma casării, Curtea de Apel București trebuia să revadă toate motivele de apel pe care ea le-a invocat, respectiv că prin cel de-al doilea motiv de apel a arătat că, legat de cuantumul daunelor interese, instanța de fond a făcut o eroare de calcul în sensul că, deși conform calculului desfășurat al dobânzilor și penalităților, daunele interese erau în sumă de 38138916823 Rol, aceasta a acordat 36.792.496.285 Rol, fără însă a explica motivul diferenței de peste două miliarde.

Mai susține că un alt motiv de apel s-a referit la faptul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra plății cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea expertizei, iar instanța de apel, reinvestită, cu încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a respins pus și simplu apelul declarat de A.V.A.S., având în vedere, ca unic motiv, neaplicabilitatea dispozițiilor O.G. nr. 25/2002. Recurenta-pârâtă A.P.C. își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

și susține, în esență, că: Instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor instanței de recurs, decizia nr. 1484 din 24 aprilie 2007, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, iar prin respingerea apelului s-a păstrat în totalitate sentința comercială nr. 2685 din 1 iunie 2005 a Tribunalului București, hotărârea pronunțată fiind în vădită contradicție cu problemele de drept dezlegate, stabilite în decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție; instanța a reținut greșit aplicabilitatea compensației legale, nu s-a ținut cont că A.P.C. a solicitat A.V.A.S. renegocierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și aceasta trebuia și putea să-și dea seama că ASOCIAȚIA P. nu va putea avea resursele financiare necesare pentru plata obligațiilor, așa cum sunt prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, mai ales că i-a notificat vânzătoarei existența acestei situații.

Recurenta-pârâtă SC C. SA invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârilor atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii contra A.P.C. și de respingere a acesteia față de societatea sa. Recurenta-pârâtă arată astfel în esență că, într-adevăr, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/1995, a beneficiat de suma la restituirea căreia a fost obligată, sens în care a încheiat convenția nr. 1150 din 15 noiembrie 1996, dar dacă s-a convenit angajarea răspunderii contractuale, deci a restituirii sumelor de bani primite ca ajutor de stat, aceasta trebuia să aibă ca premisă nerespectarea convenției ori a legii, relativ la destinația sumelor astfel primite, în condițiile strict determinate de această convenție sau de lege.

Mai arată că obligarea la restituirea către stat a sumelor în discuție, de către societatea sa, pe care le-a primit cu titlu gratuit se poate face numai în contextul prestabilit, aplicarea textului art. 8 mai sus amintit la speța dedusă judecății fiind întărită și de decizia de trimitere (nr. 1484 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) instanța supremă apreciind că „.. în mod corect instanța de control judiciar a făcut aplicarea art. 8 din Legea nr. 55/1995”, redând textul acestuia și lăsându-i aceleași instanțe, în rejudecare, prerogativa de a-și „exercita controlul judiciar din perspectiva considerentelor”. Recursurile nu sunt fondate, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

În ce privește recursul declarat în cauză de reclamanta A.V.A.S., se constată că primul motiv de recurs prin care se critică modul de soluționare a capătului de cerere privind daunele interese nu este întemeiat, întrucât instanța de apel a pronunțat o soluție corectă, reținând în mod judicios, sub acest aspect, că în conformitate cu dezlegarea de drept dată de instanța de recurs, prevederile art. 21 din O.G. nr. 25/2002 nu sunt aplicabile, în speță, atât timp cât acest act normativ a intrat în vigoare la o dată la care contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni era reziliat de drept; pe de altă parte, apelantei nu i se poate crea o situație mai grea în propria cale de atac, decât cea din hotărârea atacată și, de asemenea, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1143 și 1144 C. civ., compensația legală operează de drept, instanța de fond a efectuat o compensare legală a sumelor de bani reținute ca fiind datorate reciproc, de părți.

În ce privește cuantumul daunelor interese acordate, în sensul că acesta ar conține o eroare de calcul, săvârșită de instanța de fond, se constată că această chestiune ar putea privi eventual netemeinicia hotărârii, dar nu nelegalitatea ei, or, dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., sunt clare, restrictive și imperative în sensul că în recurs pot fi examinate numai motivele de nelegalitate a unei hotărâri, nu și de cele de netemeinicie, așa încât susținerea recurentei privind cuantumul daunelor, cât și cea referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de efectuarea expertizei sunt chestiuni care exced examinării în recurs, reținându-se însă că prima instanță, așa cum s-a mai arătat, a procedat corect la compensarea tuturor sumelor de bani reținute ca datorate reciproc de părțile aflate în litigiu.

Astfel fiind, se constată că toate criticile formulate de recurenta-reclamantă A.V.A.S. sunt neîntemeiate și recursul acesteia se va respinge, ca nefondat. În ce privește recursul declarat de pârâta A.P.C. se constată că nu este fondat și va fi respins întrucât această recurentă a formulat critici care țin numai de soluționarea pe fond a cauzei, or, criticile aduse deciziei comerciale nr. 498 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel București trebuiau să se refere în mod obligatoriu la soluția de anulare, ca netimbrat, a apelului formulat de pârâta A.P.C. Apelul pârâtei A.P.C. a fost corect anulat, ca netimbrat, întrucât deși i s-a pus în vedere apelantei să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 18261,8758 lei și a timbrului judiciar în valoare de 5 lei și deși cererea apelantei, prin care a solicitat scutirea de plata taxei de timbru a fost respinsă, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a timbra recursul declarat.

Recursul formulat de pârâta SC C. SA va fi, de asemenea, respins, ca nefondat, întrucât criticile exprimate de recurentă nu sunt de natură să conducă la modificarea soluției pronunțate de curtea de apel în sensul menționat de acesta. Se constată astfel că instanța de fond a apreciat judicios prin soluția pronunțată, ce a fost confirmată și de către instanța de apel că rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni a avut ca efect desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară, iar dispozițiile art. 8 din Legea nr. 55/1995, în conformitate cu care „din sumele cuvenite F.P.S. pentru acțiunile vândute se lasă, cu titlu gratuit la dispoziția societății comerciale privatizate, o cotă de 60 %” nu-și mai găsesc aplicabilitatea în contextul în care contractul de privatizare al societății comerciale s-a desființat retroactiv.

Prin urmare, se constată că nu se poate vorbi despre faptul că instanța de apel nu a ținut cont de dispozițiile obligatorii ale deciziei de trimitere pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul cerut de art. 315 C. proc. civ., ci, dimpotrivă, se reține că aceste dispoziții au fost respectate, dar, i-a fost lăsat instanței, în rejudecare, prerogativa de a-și „exercita controlul judiciar din perspectiva considerentelor” acelei decizii, ceea ce chiar recurenta-pârâtă SC C. SA recunoaște și cum, de altfel, corect s-a procedat. În consecință, având în vedere că cele trei recursuri conțin critici neîntemeiate, ce nu pot fi încadrate în dispozițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., vor fi respinse ca nefondate și va fi menținută ca fiind legală decizia pronunțată de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. București și pârâtele A.P.C. BUCIUMENI și SC C. SA ANINOASA împotriva deciziei comerciale nr. 498 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.