ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1687/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 5 septembrie 2007, reclamanta V.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 21832 din 9 iulie 2007, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările și completările ulterioare. Motivându-și cererea, reclamanta a arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fără a detalia împrejurările care au determinat refugierea în legătură cu care solicită acordarea drepturilor prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr. 667/2007 din 26 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei V.E., a anulat hotărârea din 9 iulie 2007 emisă de C.J.P. Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2006. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada susținerilor sale, referitoare la refugierea pe teritoriul ocupat de trupele maghiare, ca urmare a persecuției exercitate în localitatea de domiciliu – Baciu – față de locuitorii de etnie maghiară.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că reclamanta nu se încadrează în dispozițiile legii pentru a i se acorda statutul de refugiat, întrucât a părăsit teritoriul aflat sub autoritatea Statului Român, stabilindu-se în zona ocupată de trupele maghiare unde nu se poate pune problema persecuției etnice. Mai susține recurenta că declarațiile de martor „sunt considerate dovezi conform legii….” „numai în măsura în care concordă cu situația istorică”. Examinându-se sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945 , a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu art. 1 lit. c). Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au tăcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Având în vedere că întregul material probator administrat în cauză și, în primul rând, declarațiile martorilor R.P., L.N., V.S. și B.A., ultimii doi audiați în fața instanței de fond, reliefează în mod clar atât perioada refugiului, cât și motivele care au determinat-o pe reclamantă și mama acesteia să părăsească localitatea de domiciliu nu există nici o justificare pentru a o priva pe cea în cauză de beneficiul drepturilor acordate potrivit legii.

Aspectele vizate prin recurs au fost obiectul deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite în care se precizează faptul că beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege cetățenii români, indiferent de naționalitate, care au fost persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, indiferent dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub dominația altor state și indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească ori sub administrația altui stat. Rezultă că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 667/2007 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2008.