ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3714/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul P.D. a formulat la 7

februarie 2002. acțiune prin care a solicitat ca. în contradictoriu cu pârâtele

C.N.V.M. și cu Președintele C.N.V.M. D.A., să se dispună anularea parțială a

actul administrativ individual, reprezentat de adresa C.N.V.M. nr. J/14028 din

18 august 2001, să fie obligați pârâții să emită actele administrative, în

conformitate cu art. 47 lit. d) din O.G. nr. 24/1993, prin care să interzică

angajarea de către S.I.F. T. SA, cu referire la F.M., L.G., R.C., S.Ș. și A.G.,

ca persoane ce intră sub incidența art. 49 lit. j) din O.G. nr. 24/1993, iar

pentru F.M., art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

A mai solicitat să fie obligată

C.N.V.M. să îi retragă avizul favorabil dat, pentru îndeplinirea funcției de

administrator al S.I.F. T. SA, lui F.M., iar președintele C.N.V.M., D.A., să

fie obligată în calitatea ce o deține, de președinte C.N.V.M., la plata unor

despăgubiri conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, motivate de

vătămarea drepturilor reclamantului, prin actul administrativ emis.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a precizat că este acționar al S.I.F. T. SA, calitate în care a

sesizat C.N.V.M. asupra existenței unor încălcări de lege în funcționarea

societății, solicitând înlăturarea acestora și aplicarea de sancțiuni pentru

protejarea investiției sale. Această sesizare a fost înregistrată sub nr. 20365

din 19 septembrie 2001, în care menționa că persoanele, precizate în acțiune,

au încălcat o serie de alte dispoziții legale, pentru care Departamentul de

Control și Anchetă al C.N.V.M. trebuie să implice și să acționeze conform art.

16 din Regulamentul nr. 11/1997. La această sesizare a primit răspuns la 30

octombrie 2001, sub nr. C/11872, prin care i se aduce la cunoștință că au fost

demarate verificările legale, iar la finalizare va primi un răspuns complet.

Împotriva acestui răspuns a făcut

plângere la C.N.V.M. și a primit răspunsul cu nr. j/14028 din 18 decembrie

2001, prin care C.N.V.M. recunoaște că F.M. nu îndeplinește condițiile impuse

de prevederile art. 3 din Instrucțiunile C.N.V.M., nr. 4/1997, dar că nu sunt

prevăzute sancțiuni pentru această încălcare a Regulamentului. Față de acest

răspuns, reclamantul își motivează acțiunea susținând că pârâții au refuzat să

aplice prevederile art. 47 din O.G. nr. 24/1993, care vizează sancțiuni

contravenționale ca interzicerea definitivă a angajării persoanelor respective,

mai ales că F.M. nesocotea și prevederile art. 142 alin. (1) din Legea nr.

31/1990, pârâții, prin răspunsul dat, evitând să aplice sancțiunile legale,

având această competență conform Legii nr. 52/1994, care se completează cu

prevederile Legii nr. 31/1990.

În susținerea cererii privind

acordarea daunelor, motivează că pârâta G.A., ca reprezentant legal la

C.N.V.M., a menținut starea de ilegalitate, astfel că a fost obligat la diverse

acțiuni pentru apărarea drepturilor sale, care au necesitat și cheltuieli:

Pârâta C.N.V.M. și președintele

C.N.V.M. au formulat întâmpinări în care și-au susținut răspunsurile, ca fiind

emise în conformitate cu legea, că reclamantul nu este prejudiciat în

drepturile sale, că și-au îndeplinit atribuțiile conform competențelor legale

și Regulamentului C.V.M.

A solicitat respingerea ca

inadmisibilă, a acțiunii, fiind vorba de un act administrativ individual ce se

va a cere a fi anulat, că prin avizul favorabil acordat lui F.M., nu se face de

către reclamant dovada dreptului său legal vătămat.

Pârâta G.A. a solicitat respingerea

ca inadmisibilă. a acțiunii, reluând motivele C.N.V.M., iar în ceea ce o

privește, să se constate că nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința nr. 1220 din 12 decembrie 2002, a admis

excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în ceea ce privește solicitarea de

anulare a adresei CNVM- J/14.028 din 18 decembrie 2001 și respectiv, obligarea

pârâților la emiterea unor acte individuale de sancționare; a respins excepția

privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.G.

A admis în parte acțiunea precizată a reclamantului

împotriva pârâtelor C.N.V.M. și A.G. și a constatat refuzul nejustificat al

pârâtei C.N.V.M., de a răspunde reclamantului la sesizările nr. 20365 din 19

septembrie 2001 și nr. 24799 din 26 noiembrie 2001.

Au fost obligați pârâții să răspundă

reclamantului, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 6 din

Instrucțiunile C.N.V.M., nr. 1/2001.

A fost obligată pârâta A.G. să plătească

reclamantului daune morale, în sumă de 1 leu.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că actul emis de C.N.V.M., a cărei anulare se

solicită prin acțiune, nu întrunește elementele unui act administrativ, în

sensul Legii nr. 29/1990, iar în ce privește cererea de obligare a pârâților să

aplice sancțiuni contravenționale, excede competențelor instanței de judecată,

sancțiunile putând fi aplicate de pârât, prin deciziile proprii, nu prin

obligare din partea instanței, fiind, deci, o solicitare care nu se înscrie

nici în dispozițiile art. 11 din Legea nr. 29/1990, motiv pentru care au fost

respinse ca inadmisibile, aceste cereri.

S-a constatat că pârâta A.G., în

calitate de președinte al C.N.V.M. are calitate procesuală pasivă, în raport cu

prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 52/1994, care calitatea de

funcționar în sensul art. 13 din Legea nr. 29/1990, fiind respinsă această

excepție.

A mai constatat că reclamantul, în

calitate de acționar la S.I.F. T. SA ,are calitate de investitor, dar și

interes în cauză, fiind vătămat în drepturile sale față de poziția pârâților,

care au practicat răspunsuri formale, fără măsuri reale, prevăzute de lege; au

tergiversat nejustificat luarea deciziilor legale, aceste răspunsuri fiind în

esență un refuz nejustificat de a rezolva cererea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs C.N.V.M., recurs prin care critică soluția ca fiind nelegală și

reiterând o parte din excepții ca: lipsa calității procesuale pasive a pârâtei

A.G., că acțiunea este inadmisibilă; în mod eronat, instanța, prin aplicarea

greșită a legii, a considerat că există un refuz nejustificat de a soluționa sesizarea,

atât timp, cât reclamantul a primit răspuns, solicitând anularea obligației

pârâților să răspundă reclamantului, cu luarea în considerare a art. 6 din

Instrucțiunile nr. 1/2001, aceste Instrucțiuni nefiind aplicabile la data

sesizărilor, și anularea obligării pârâtei G.A., la plata daunelor morale de

leu.

Reclamantul a invocat, la rândul

său, o serie de 4 excepții care se referă la imposibilitatea reprezentantului

recurentei, de a pune concluzii atât pentru C.N.V.M., cât și pentru pârâta

G.A.: că recursul este semnat de directorul direcției juridice, care nu are

calitatea de a reprezenta C.N.V.M., a se constata recursul ca fiind nul,

nefiind motivat sau lipsa calității procesuale active de a formula recurs de

către C.N.V.M.

Recursul este nefondat, așa cum se

va arăta în considerentele ce se expun.

În ceea ce privește excepțiile

invocate de recurentă, acestea se constată că au fost legal analizate și

respinse de instanța de fond și anume:

Pârâta G.A., în conformitate cu

prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 52/1994, având calitatea de

președinte, este reprezentantul de drept al C.N.V.M., ca autoritate

administrativă de drept și ca persoană juridică de drept public, având în

aceste condiții calitate de funcționar, în sensul dispozițiilor art. 13 din

Legea nr. 29/1990.

În ceea ce privește excepțiile

invocate de reclamant, se constată următoarele:

Reprezentantul C.N.V.M. poate pune

concluzii numai pentru instituția al cărui angajat este, pentru pârâta G.A.,

neavând posibilitatea legală să o reprezinte, mai ales că aceasta nici nu a

declarat recurs. Nedeclarând recurs această pârâtă, excepția se privește a fi

fără obiect și va fi respinsă.

Va fi respinsă și excepția

referitoare la calitatea Directorului Direcției Juridice, cu actele depuse

recurenta făcând dovada existenței mandatului acordat pentru semnarea căilor de

atac și angajarea instituției, acordat de conducerea C.N.V.M.

Este nefondată și excepția invocată,

privind nulitatea recursului ca fiind nemotivat, recurenta dezvoltând motivul

ce se referă la refuzul nejustificat, iar susținerea lipsei calității

procesuale și a interesului de a declara recurs din partea C.N.V.M. este, de

asemenea, nefondată, în raport cu obiectul și părțile procesului.

Curtea va respinge, în consecință,

excepțiile invocate, ca nefondate.

Analiza motivelor de recurs

demonstrează că instanța de fond, în baza probatoriului cauzei, în mod judicios

a constatat că președintele C.N.V.M. are calitate procesuală pasivă, și

aceasta, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 29/1990 și art.

11 din Legea nr. 52/1994, astfel că sub acest aspect criticile aduse sentinței

sunt nefondate cu atât mai mult, cu cât pârâta A.G. nu a declarat recurs.

Cu referire la constatarea că pârâta

a refuzat nejustificat să soluționeze sesizarea reclamantului-reclamant, Curtea

constată că și sub acest aspect, instanța de fond a dat o rezolvare legală

cazului dedus judecății.

Este recunoscut chiar de

recurenta–pârâtă că prin Instrucțiunile nr. 4/1997 erau stabilite condițiile pe

care erau obligate să le îndeplinească persoanele ce urmau a fi alese în

Consiliul de Administrației al unei societăți financiare de investiții, că apoi

Instrucțiunile nr. 1/2001 au completat pe primele, în sensul că au fost

stabilite și sancțiuni; este evident că persoana care nu îndeplinea condițiile

la numire sau după numire, trebuie să fie supusă retragerii avizului.

A constata că o persoană nu

îndeplinește condițiile legale, așa cum a răspuns pârâtul cu adresa nr. j/14028

din 18 decembrie 2001, pentru a fi numit administrator și a menține această

persoană, sub motivul că nu are sancțiune, este o stare de menținere a unei

ilegalități, iar la speță se asimilează cu refuzul nejustificat de a rezolva

cererea.

În acest sens, nu se poate susține

de recurentă că a răspuns la sesizările reclamantului, răspunsurile fiind pur

formale, fără eficiența pe care reclamantul o pretindea în apărarea interesului

său, răspunsurile fiind astfel un refuz nejustificat de a intra în legalitate.

Este nefondată și critica greșitei

obligări să se răspundă reclamantului, cu luarea în considerare a dispozițiilor

art. 6 din Instrucțiunile nr. 1/2001.

Instrucțiunile nr. 1/2001 au fost

emise de Comisie la 20 iunie 2001 și ele au fost aduse la cunoștința

administratorilor S.I.F. T. SA, de la acea dată, ele referindu-se chiar la

membrii Consiliului de Administrație, astfel că pentru administratori și

conducerea C.N.V.M. erau aplicabile de la data când cei ce au adoptat acele

Instrucțiuni. trebuiau să și le aplice, nu de la publicarea în Monitorul

Oficial.

Curtea constată, însă, că și fără

aceste Instrucțiuni nr. 1/2001, conducerea C.N.V.M., în baza prevederilor

Instrucțiunilor nr. 4/1997, nu putea acorda aviz sau dacă îl acordase trebuia

retras, administratorului care nu îndeplinea condițiile legale.

În raport cu aceste considerente,

Curtea reține că sentința nr. 1220 din 12 decembrie 2002, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, este legală și în

consecință, recursul declarat de recurentă se va respinge ca nefondat.

Recurenta C.N.V.M. va fi obligată să

plătească către intimatul-reclamant, 17.850.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată, în baza art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

C.N.V.M., împotriva sentinței nr. 1220 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta C.N.V.M. să

plătească intimatului-reclamant P.D., suma de 17.850.000 lei, cheltuieli de

judecată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 noiembrie 2003.