ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3714/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.D. a formulat la 7 februarie 2002. acțiune prin care a solicitat ca. în contradictoriu cu pârâtele C.N.V.M. și cu Președintele C.N.V.M. D.A., să se dispună anularea parțială a actul administrativ individual, reprezentat de adresa C.N.V.M. nr. J/14028 din 18 august 2001, să fie obligați pârâții să emită actele administrative, în conformitate cu art. 47 lit. d) din O.G. nr. 24/1993, prin care să interzică angajarea de către S.I.F. T. SA, cu referire la F.M., L.G., R.C., S.Ș. și A.G., ca persoane ce intră sub incidența art. 49 lit. j) din O.G. nr. 24/1993, iar pentru F.M., art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

A mai solicitat să fie obligată C.N.V.M. să îi retragă avizul favorabil dat, pentru îndeplinirea funcției de administrator al S.I.F. T. SA, lui F.M., iar președintele C.N.V.M., D.A., să fie obligată în calitatea ce o deține, de președinte C.N.V.M., la plata unor despăgubiri conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, motivate de vătămarea drepturilor reclamantului, prin actul administrativ emis. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a precizat că este acționar al S.I.F. T. SA, calitate în care a sesizat C.N.V.M. asupra existenței unor încălcări de lege în funcționarea societății, solicitând înlăturarea acestora și aplicarea de sancțiuni pentru protejarea investiției sale. Această sesizare a fost înregistrată sub nr. 20365 din 19 septembrie 2001, în care menționa că persoanele, precizate în acțiune, au încălcat o serie de alte dispoziții legale, pentru care Departamentul de Control și Anchetă al C.N.V.M.

trebuie să implice și să acționeze conform art. 16 din Regulamentul nr. 11/1997. La această sesizare a primit răspuns la 30 octombrie 2001, sub nr. C/11872, prin care i se aduce la cunoștință că au fost demarate verificările legale, iar la finalizare va primi un răspuns complet. Împotriva acestui răspuns a făcut plângere la C.N.V.M. și a primit răspunsul cu nr. j/14028 din 18 decembrie 2001, prin care C.N.V.M. recunoaște că F.M. nu îndeplinește condițiile impuse de prevederile art. 3 din Instrucțiunile C.N.V.M., nr. 4/1997, dar că nu sunt prevăzute sancțiuni pentru această încălcare a Regulamentului. Față de acest răspuns, reclamantul își motivează acțiunea susținând că pârâții au refuzat să aplice prevederile art. 47 din O.G.

nr. 24/1993, care vizează sancțiuni contravenționale ca interzicerea definitivă a angajării persoanelor respective, mai ales că F.M. nesocotea și prevederile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, pârâții, prin răspunsul dat, evitând să aplice sancțiunile legale, având această competență conform Legii nr. 52/1994, care se completează cu prevederile Legii nr. 31/1990. În susținerea cererii privind acordarea daunelor, motivează că pârâta G.A., ca reprezentant legal la C.N.V.M., a menținut starea de ilegalitate, astfel că a fost obligat la diverse acțiuni pentru apărarea drepturilor sale, care au necesitat și cheltuieli: Pârâta C.N.V.M. și președintele C.N.V.M. au formulat întâmpinări în care și-au susținut răspunsurile, ca fiind emise în conformitate cu legea, că reclamantul nu este prejudiciat în drepturile sale, că și-au îndeplinit atribuțiile conform competențelor legale și Regulamentului C.V.M.

A solicitat respingerea ca inadmisibilă, a acțiunii, fiind vorba de un act administrativ individual ce se va a cere a fi anulat, că prin avizul favorabil acordat lui F.M., nu se face de către reclamant dovada dreptului său legal vătămat. Pârâta G.A. a solicitat respingerea ca inadmisibilă. a acțiunii, reluând motivele C.N.V.M., iar în ceea ce o privește, să se constate că nu are calitate procesuală pasivă. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1220 din 12 decembrie 2002, a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în ceea ce privește solicitarea de anulare a adresei CNVM- J/14.028 din 18 decembrie 2001 și respectiv, obligarea pârâților la emiterea unor acte individuale de sancționare; a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.G.

A admis în parte acțiunea precizată a reclamantului împotriva pârâtelor C.N.V.M. și A.G. și a constatat refuzul nejustificat al pârâtei C.N.V.M., de a răspunde reclamantului la sesizările nr. 20365 din 19 septembrie 2001 și nr. 24799 din 26 noiembrie 2001. Au fost obligați pârâții să răspundă reclamantului, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 6 din Instrucțiunile C.N.V.M., nr. 1/2001. A fost obligată pârâta A.G. să plătească reclamantului daune morale, în sumă de 1 leu.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că actul emis de C.N.V.M., a cărei anulare se solicită prin acțiune, nu întrunește elementele unui act administrativ, în sensul Legii nr. 29/1990, iar în ce privește cererea de obligare a pârâților să aplice sancțiuni contravenționale, excede competențelor instanței de judecată, sancțiunile putând fi aplicate de pârât, prin deciziile proprii, nu prin obligare din partea instanței, fiind, deci, o solicitare care nu se înscrie nici în dispozițiile art. 11 din Legea nr. 29/1990, motiv pentru care au fost respinse ca inadmisibile, aceste cereri. S-a constatat că pârâta A.G., în calitate de președinte al C.N.V.M. are calitate procesuală pasivă, în raport cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 52/1994, care calitatea de funcționar în sensul art. 13 din Legea nr. 29/1990, fiind respinsă această excepție.

A mai constatat că reclamantul, în calitate de acționar la S.I.F. T. SA ,are calitate de investitor, dar și interes în cauză, fiind vătămat în drepturile sale față de poziția pârâților, care au practicat răspunsuri formale, fără măsuri reale, prevăzute de lege; au tergiversat nejustificat luarea deciziilor legale, aceste răspunsuri fiind în esență un refuz nejustificat de a rezolva cererea reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.N.V.M., recurs prin care critică soluția ca fiind nelegală și reiterând o parte din excepții ca: lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.G., că acțiunea este inadmisibilă; în mod eronat, instanța, prin aplicarea greșită a legii, a considerat că există un refuz nejustificat de a soluționa sesizarea, atât timp, cât reclamantul a primit răspuns, solicitând anularea obligației pârâților să răspundă reclamantului, cu luarea în considerare a art. 6 din Instrucțiunile nr. 1/2001, aceste Instrucțiuni nefiind aplicabile la data sesizărilor, și anularea obligării pârâtei G.A., la plata daunelor morale de leu.

Reclamantul a invocat, la rândul său, o serie de 4 excepții care se referă la imposibilitatea reprezentantului recurentei, de a pune concluzii atât pentru C.N.V.M., cât și pentru pârâta G.A.: că recursul este semnat de directorul direcției juridice, care nu are calitatea de a reprezenta C.N.V.M., a se constata recursul ca fiind nul, nefiind motivat sau lipsa calității procesuale active de a formula recurs de către C.N.V.M. Recursul este nefondat, așa cum se va arăta în considerentele ce se expun.

În ceea ce privește excepțiile invocate de recurentă, acestea se constată că au fost legal analizate și respinse de instanța de fond și anume: Pârâta G.A., în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 52/1994, având calitatea de președinte, este reprezentantul de drept al C.N.V.M., ca autoritate administrativă de drept și ca persoană juridică de drept public, având în aceste condiții calitate de funcționar, în sensul dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 29/1990. În ceea ce privește excepțiile invocate de reclamant, se constată următoarele: Reprezentantul C.N.V.M. poate pune concluzii numai pentru instituția al cărui angajat este, pentru pârâta G.A., neavând posibilitatea legală să o reprezinte, mai ales că aceasta nici nu a declarat recurs.

Nedeclarând recurs această pârâtă, excepția se privește a fi fără obiect și va fi respinsă. Va fi respinsă și excepția referitoare la calitatea Directorului Direcției Juridice, cu actele depuse recurenta făcând dovada existenței mandatului acordat pentru semnarea căilor de atac și angajarea instituției, acordat de conducerea C.N.V.M. Este nefondată și excepția invocată, privind nulitatea recursului ca fiind nemotivat, recurenta dezvoltând motivul ce se referă la refuzul nejustificat, iar susținerea lipsei calității procesuale și a interesului de a declara recurs din partea C.N.V.M. este, de asemenea, nefondată, în raport cu obiectul și părțile procesului. Curtea va respinge, în consecință, excepțiile invocate, ca nefondate.

Analiza motivelor de recurs demonstrează că instanța de fond, în baza probatoriului cauzei, în mod judicios a constatat că președintele C.N.V.M. are calitate procesuală pasivă, și aceasta, în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 29/1990 și art. 11 din Legea nr. 52/1994, astfel că sub acest aspect criticile aduse sentinței sunt nefondate cu atât mai mult, cu cât pârâta A.G. nu a declarat recurs. Cu referire la constatarea că pârâta a refuzat nejustificat să soluționeze sesizarea reclamantului-reclamant, Curtea constată că și sub acest aspect, instanța de fond a dat o rezolvare legală cazului dedus judecății.

Este recunoscut chiar de recurenta–pârâtă că prin Instrucțiunile nr. 4/1997 erau stabilite condițiile pe care erau obligate să le îndeplinească persoanele ce urmau a fi alese în Consiliul de Administrației al unei societăți financiare de investiții, că apoi Instrucțiunile nr. 1/2001 au completat pe primele, în sensul că au fost stabilite și sancțiuni; este evident că persoana care nu îndeplinea condițiile la numire sau după numire, trebuie să fie supusă retragerii avizului. A constata că o persoană nu îndeplinește condițiile legale, așa cum a răspuns pârâtul cu adresa nr. j/14028 din 18 decembrie 2001, pentru a fi numit administrator și a menține această persoană, sub motivul că nu are sancțiune, este o stare de menținere a unei ilegalități, iar la speță se asimilează cu refuzul nejustificat de a rezolva cererea.

În acest sens, nu se poate susține de recurentă că a răspuns la sesizările reclamantului, răspunsurile fiind pur formale, fără eficiența pe care reclamantul o pretindea în apărarea interesului său, răspunsurile fiind astfel un refuz nejustificat de a intra în legalitate. Este nefondată și critica greșitei obligări să se răspundă reclamantului, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 6 din Instrucțiunile nr. 1/2001. Instrucțiunile nr. 1/2001 au fost emise de Comisie la 20 iunie 2001 și ele au fost aduse la cunoștința administratorilor S.I.F. T. SA, de la acea dată, ele referindu-se chiar la membrii Consiliului de Administrație, astfel că pentru administratori și conducerea C.N.V.M. erau aplicabile de la data când cei ce au adoptat acele Instrucțiuni.

trebuiau să și le aplice, nu de la publicarea în Monitorul Oficial. Curtea constată, însă, că și fără aceste Instrucțiuni nr. 1/2001, conducerea C.N.V.M., în baza prevederilor Instrucțiunilor nr. 4/1997, nu putea acorda aviz sau dacă îl acordase trebuia retras, administratorului care nu îndeplinea condițiile legale. În raport cu aceste considerente, Curtea reține că sentința nr. 1220 din 12 decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, este legală și în consecință, recursul declarat de recurentă se va respinge ca nefondat. Recurenta C.N.V.M. va fi obligată să plătească către intimatul-reclamant, 17.850.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în baza art. 274 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.V.M., împotriva sentinței nr. 1220 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta C.N.V.M. să plătească intimatului-reclamant P.D., suma de 17.850.000 lei, cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2003.