ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1321/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 912/ COM din 10 aprilie 2001, a obligat pârâta S.N.T.F.M. C.F.R.

S.A., sucursala de Marfă Constanța, la 11.587.555 lei prețul a 1300 litri

benzină lipsă la destinație, la vagonul ale cărui sigilii au fost găsite cu

urme de violare.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 651/ COM din 21 iunie 2001, a respins apelul, ca nefondat,

reținând că:

- s-a dovedit existența lipsurilor

și, deci, conform art. 83 din R.T., culpa aparține cărăușului;

- cu privire la valoarea prejudiciului, care

include accizele și taxa de drum, au fost corect incluse, întrucât reclamanta

S.N.P. P. are calitatea de vânzător al produsului transportat pe calea ferată”;

- iar, „actele normative aplicabile – O.G. 17/2000,

O.G. 27/2000, Legea 118/1996, republicată. – nu exclud perceperea acestor taxe

și accize pentru mărfurile ce nu au ajuns la destinație (...) situație în care

prejudiciul trebuie acoperit în condițiile și limitele art. 998 și urm. C. civ.

Pârâta a declarat recurs contra

deciziei, pe temeiurile dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

susținând, în esență, că „prețul solicitat de reclamantă nu este cel legal

datorat de calea ferată”, deoarece :

- conform art. 85.2 din R.T. -

dispoziția NUT, în cazul pierderii mărfii, calea ferată trebuie să plătească o

despăgubire calculată după factură, după prețul curent al mărfii și, în lipsă,

după prețul mărfurilor de aceeași natură și calitate, la locul și data la care

marfa a fost primită la transport (februarie 2000) ;

- proba valorii se face cu factura de cumpărare,

coroborată cu documentele contabile ale reclamantei, care lipsesc în dosar;

- aceasta a utilizat prețul cu

amănuntul la stațiile Peco, de 8914 lei/litru, deși, în februarie 2000, acesta

era de 3840 lei/litru, incluzând prețul de rafinărie și cel de transport.

Pe de altă parte, se contestă, în

recurs, includerea T.V.A., a accizelor și a taxei de drum, deși reclamanta nu a

probat plata acestora și că le datorează, iar, pe de altă parte, marfa

transportată a fost depozitată la O.T. în vederea vânzării la export, când

intervine plata T.V.A., accize, taxa de drum etc.

În sfârșit, recurenta susține că nu

datorează T.V.A. întrucât, pentru reclamanta care are în obiectul său de

activitate, conform art. 5 din O.G. 49/1997, privind înființarea S.N.P. P.

S.A., obligația de plată a T.V.A. se naște „la livrarea bunurilor mobile”,

conform art. 1 din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A., astfel că S.N.P. P. S.A.

plătește T.V.A. numai pentru ceea ce vinde, adică pentru marfa ajunsă la

destinație, dar nu și pentru cea lipsă.

Cu privire la accize, recurenta

susține că nu cad în sarcina sa, căci, potrivit O.G. nr. 27/2000, ele se

plătesc pentru marfa vândută, iar, pe de altă parte, nu a dovedit, conform art.

45 alin. (3) din O.G. nr. 27/2000, plata lor la bugetul statului.

Recursul este fondat.

Recurenta-pârâtă a formulat motive

de apel în legătură cu care instanța de apel a dat o apreciere generică, fără a

le examina temeinic, ceea ce a determinat-o să conchidă, vădit eronat, că

„prejudiciul trebuie acoperit în condițiile și limitele art. 998 C. civ.” deși,

în cauză, între părți există un raport contractual având ca obiect transportul

produselor petroliere, reglementat prin Regulamentul de Transport pe calea

ferată, aprobat prin lege.

Totodată, instanța de apel reține,

abstract, că prejudiciul a fost stabilit legal și cuprinde accizele și taxa de

drum, fără a le individualiza valoric, iar asupra T.V.A. nu face nici o

referire.

În sfârșit, aceeași instanță

stabilește că „actele normative nu exclud perceperea acestor taxe și

accize”(...), ceea ce echivalează cu izvorul răspunderii delictuale a

cărăușului, evident, concluzie eronată.

Raportul juridic litigios este

contractual și reglementat prin norme speciale legale.

În recurs, pârâta-recurentă nu a

contestat răspunderea sa, în calitate de cărăuș, pentru prejudiciul creat prin

lipsa, la destinație, a cantității de 1300 litri benzină, ci faptul că

reclamanta nu a probat valoarea pagubei, dar și întinderea acesteia, reținută

greșit de instanțe.

Într-adevăr, reclamanta nu a

individualizat sumele care constituie T.V.A., accize și taxa de drum, aferente

prețului de rafinărie (livrare + transport) a cantității de marfă lipsă la

destinație în februarie 2000.

Pe de altă parte, aceasta nu a

probat plata efectivă a acestor sume la bugetul statului sau că ele constituie

o datorie viitoare determinată în sarcina sa.

În sfârșit, instanța de apel nu a examinat

legalitatea și oportunitatea acestor taxe, ca obligații bugetare ale căii

ferate, ținând seama de susținerile relevante ale pârâtei-recurente, în sensul

că acestea nu le datorează ca atare și în condițiile date de calitatea

reclamantei și destinația mărfii lipsă, elemente invocate în apărare și în apel

de pârâtă.

Drept urmare, conform art. 304 pct.

9 și 10, raportat la art. 312 alin. (4) C. proc. civ., urmează a se casa

decizia și a se trimite cauza aceleași instanțe pentru judecare, competentă,

conform art. 725 alin. (3) teza a doua C. proc. civ., dispoziții ce vor fi

avute în vedere la calificarea gradului de justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de

pârâta

S.N.T.F.M. C.F.R. S.A., sucursala marfă

c

onstanța.

Casează decizia nr. 651 din 21 iunie

2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 martie

2003.