ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 386/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.N.P. P. SA București, prin sucursala A.

Pitești, a chemat în judecată pârâta S.N.C.F.R. C.F.R. Marfă, sucursala

Constanța, pentru a fi obligată la plata sumei de 17.825.938 lei, cu titlu de

pretenții, și 1.501.075 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată următoarele:

Cu notele de greutate nr. 10840 din 27 ianuarie 2000

și nr. 10842 din 28 ianuarie 2000 și scrisorile de trăsură nr. 604180 și nr.

776692 din 28 ianuarie 2000, reclamanta a expediat pe adresa O.T. Constanța

vagoanele, cu terminația 0068 și 5508, încărcate cu benzină.

La destinație, conform proceselor verbale nr. 25 și

26 din 31 ianuarie 2000, întocmite în Stația C.F.R. Palas, vagoanele au

prezentat sigiliile violate și scurgeri din conținut, lipsind o cantitate de

1450 kg, în valoare de 17.825.938 lei.

Prețul calculat este cel de la data efectuării

transportului și cuprinde prețul de vânzare cu amănuntul, compus din preț

rafinărie, accize, taxa pe valoare adăugată (T.V.A.) și taxa de drum.

Întrucât marfa s-a pierdut pe perioada când se afla

în paza juridică a cărăușului, conform art. 83.1 din Regulamentul de transport

pe C.F.R./1997, coroborat cu art. 969 C. civ., acesta este răspunzător de

prejudiciul creat.

Tribunalul Constanța, secția comercială, prin

sentința nr. 829 din 3 aprilie 2001, a respins excepțiile lipsei calității

procesuale active a reclamantei, precum și aceea privind lipsa dovezii de

reprezentare, invocate de către pârâtă și a admis acțiunea reclamantei, așa cum

a fost formulată.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin

decizia nr. 683 din 4 iulie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei

împotriva sentinței tribunalului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 85.1 din

Regulamentul de transport, calea ferată este obligată să plătească despăgubiri

pentru pierderea totală sau parțială a mărfii.

În sarcina cărăușului este instituită prezumția

relativă de culpă, ce poate fi răsturnată, însă, reclamanta a făcut dovada că

vagoanele cu terminația 0068 și 5508 au sosit la destinație cu sigiliile lipsă

de la canea și ventilul central, constatându-se lipsă cantitatea de 1450 kg

benzină.

Împrejurarea că vagoanele au fost încărcate pe linie

industrială și au fost cântărite pe cântarul propriu al reclamantei și au

circulat sub fir de contact, nu exonerează de răspundere pe cărăuș, cât timp a

preluat mijlocul de transport fără obiecțiuni.

Modul de calcul al despăgubirii a fost corect

determinat, fiind stabilit potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport.

Conform art. 2 pct. 1 din O.U.G. nr. 17/2000, T.V.A.

se aplică operațiunilor privind livrarea de bunuri mobile și care constau în

orice operațiune juridică de transfer al proprietății acestora, iar obligația

de plată ia naștere la data efectuării operațiunii.

În speță, reclamanta, expediind benzina către

cumpărătoarea SC O.T. SA Constanța, este obligată să calculeze și taxa pe

valoarea adăugată pentru întreaga cantitate, inclusiv pentru aceea care nu a

ajuns la destinație din culpa cărăușului.

În aceeași situație sunt și accizele ce trebuie

plătite atât de producătorul intern, cât și de cei care comercializează produse

petroliere (O.G. nr. 27/2000).

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat

recurs pârâta, numai cu privire la prețul solicitat de reclamantă, invocând

motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în

esență, următoarele:

Reclamanta nu a făcut dovada plății accizelor și

taxei de drum, la bugetul statului.

Marfa expediată se depozitează la SC O.T. SA în

vederea vânzării la export și atunci când intervine operația respectivă, se

plătesc accizele, taxa de drum și T.V.A.

În cazul în care benzina se vinde la pompă în stația

Peco, taxa de drum se încasează de la cumpărător și, ca atare, nu se poate

încasa și din marfa lipsă. Reclamanta plătește taxa de drum pentru marfa ajunsă

la stațiile Peco și vândută către cumpărător.

În ceea ce privește T.V.A., pârâta nu o datorează,

întrucât reclamanta, conform art. 1 din O.U.G. nr. 17/2000, are obligația de

plată a T.V.A. numai pentru cantitatea de marfă ajunsă efectiv la destinație și

nu pentru acea lipsă.

Potrivit O.G. nr. 27/2000, produsele petroliere sunt

supuse plății accizelor, iar momentul datorării accizelor este cel al vânzării

mărfii.

Reclamanta nu poate pretinde contravaloarea accizelor

datorate de rafinărie, ca producător intern, deoarece între ea și rafinărie

există raporturi specifice dintre două sucursale ale aceleiași societăți, și

anume, S.N.P. P. SA. De asemenea, nu a făcut dovada prejudiciului cauzat,

constând în cuantumul acestor accize, conform art. 45 alin. (3) din O.G. nr.

27/2000.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport pe

căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 41/1997, în caz de pierdere totală

sau parțială a mărfii, calea ferată răspunde și trebuie să plătească o

despăgubire calculată după factură, după prețul curent al mărfii și în lipsa și

a uneia și a alteia, după prețul mărfurilor, de aceeași natură și calitate, la

locul și data la care marfa a fost primită la transport.

Pârâta nu contestă lipsa cantității de 1450 kg

benzină și faptul că reclamanta este prejudiciată, însă, în mod eronat

consideră că nu era cazul să fie avute în vedere accizele, taxa de drum și

T.V.A.

Sub acest aspect, Curtea reține că instanța a

stabilit, în mod corect, contravaloarea benzinei lipsă.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 10 alin.

(1) și art. 12 alin. (1) din O. G. nr. 3/1992, în vigoare la data producerii

prejudiciului, (O.U.G. nr. 17/2000, invocată de pârâtă, a intrat în vigoare la

data de 15 martie 2000) obligația de plată a T.V.A. și exigibilitatea ei ia

naștere în momentul livrării, respectiv, momentul predării mărfii către cărăuș.

Prin urmare, reclamanta, expediind benzina, este

obligată să calculeze și T.V.A. pentru întreaga cantitate livrată și să

efectueze înregistrările contabile corespunzătoare.

În ceea ce privește accizele, potrivit art. 16 și

art. 17 din O.G. nr. 27/2000, plătitorii de accize pentru produsele petroliere,

fiind agenții economici producători, respectiv, rafinăriile S.N.P. P. SA, și

ele devin exigibile în momentul efectuării livrării și trebuie să fie virate la

bugetul statului.

De asemenea, taxa de drum se plătește în temeiul

Legii nr. 118/1996, republicată, calculată la întreaga cantitate de marfă

livrată și nu pe loturi.

În concluzie, este irelevantă împrejurarea că

rafinăriile sau sucursalele aparțin de S.N.P. P., ori că produsul nu a fost

vândut, întrucât plata accizelor, taxei de drum și T.V.A. sunt obligații ce

decurg din reglementările legale sus menționate și se achită la bugetul de stat

și fondul special pentru drumuri, calculate la întreaga marfă produsă și

livrată într-o anumită perioadă și care este evidențiată în înregistrările

contabile ale societății.

În aceste condiții, problema dovezii plății lor este

irelevantă, iar verificarea îndeplinirii obligației de plată revine organelor

fiscale și ministerului de resort, după caz, care au dreptul, pe baza

verificării efectuate, să ia măsurile ce se impun de normele legale.

Față de cele arătate, Curtea, reținând că decizia

instanței de apel este temeinică și legală, respectiv, că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., va respinge recursul, ca

fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta S.N.P. C.F.R. Marfă SA,

sucursala de Marfă Constanța, prin S.M.F. SA, împotriva deciziei nr. 683 din 4

iulie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie

2003.