ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 386/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.N.P. P. SA București, prin sucursala A. Pitești, a chemat în judecată pârâta S.N.C.F.R. C.F.R. Marfă, sucursala Constanța, pentru a fi obligată la plata sumei de 17.825.938 lei, cu titlu de pretenții, și 1.501.075 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii se arată următoarele: Cu notele de greutate nr. 10840 din 27 ianuarie 2000 și nr. 10842 din 28 ianuarie 2000 și scrisorile de trăsură nr. 604180 și nr. 776692 din 28 ianuarie 2000, reclamanta a expediat pe adresa O.T. Constanța vagoanele, cu terminația 0068 și 5508, încărcate cu benzină. La destinație, conform proceselor verbale nr. 25 și 26 din 31 ianuarie 2000, întocmite în Stația C.F.R.

Palas, vagoanele au prezentat sigiliile violate și scurgeri din conținut, lipsind o cantitate de 1450 kg, în valoare de 17.825.938 lei. Prețul calculat este cel de la data efectuării transportului și cuprinde prețul de vânzare cu amănuntul, compus din preț rafinărie, accize, taxa pe valoare adăugată (T.V.A.) și taxa de drum. Întrucât marfa s-a pierdut pe perioada când se afla în paza juridică a cărăușului, conform art. 83.1 din Regulamentul de transport pe C.F.R./1997, coroborat cu art. 969 C. civ., acesta este răspunzător de prejudiciul creat. Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința nr. 829 din 3 aprilie 2001, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și aceea privind lipsa dovezii de reprezentare, invocate de către pârâtă și a admis acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr. 683 din 4 iulie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinței tribunalului. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: În conformitate cu prevederile art. 85.1 din Regulamentul de transport, calea ferată este obligată să plătească despăgubiri pentru pierderea totală sau parțială a mărfii. În sarcina cărăușului este instituită prezumția relativă de culpă, ce poate fi răsturnată, însă, reclamanta a făcut dovada că vagoanele cu terminația 0068 și 5508 au sosit la destinație cu sigiliile lipsă de la canea și ventilul central, constatându-se lipsă cantitatea de 1450 kg benzină. Împrejurarea că vagoanele au fost încărcate pe linie industrială și au fost cântărite pe cântarul propriu al reclamantei și au circulat sub fir de contact, nu exonerează de răspundere pe cărăuș, cât timp a preluat mijlocul de transport fără obiecțiuni.

Modul de calcul al despăgubirii a fost corect determinat, fiind stabilit potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport. Conform art. 2 pct. 1 din O.U.G. nr. 17/2000, T.V.A. se aplică operațiunilor privind livrarea de bunuri mobile și care constau în orice operațiune juridică de transfer al proprietății acestora, iar obligația de plată ia naștere la data efectuării operațiunii. În speță, reclamanta, expediind benzina către cumpărătoarea SC O.T. SA Constanța, este obligată să calculeze și taxa pe valoarea adăugată pentru întreaga cantitate, inclusiv pentru aceea care nu a ajuns la destinație din culpa cărăușului. În aceeași situație sunt și accizele ce trebuie plătite atât de producătorul intern, cât și de cei care comercializează produse petroliere (O.G.

nr. 27/2000). Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, numai cu privire la prețul solicitat de reclamantă, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esență, următoarele: Reclamanta nu a făcut dovada plății accizelor și taxei de drum, la bugetul statului. Marfa expediată se depozitează la SC O.T. SA în vederea vânzării la export și atunci când intervine operația respectivă, se plătesc accizele, taxa de drum și T.V.A. În cazul în care benzina se vinde la pompă în stația Peco, taxa de drum se încasează de la cumpărător și, ca atare, nu se poate încasa și din marfa lipsă. Reclamanta plătește taxa de drum pentru marfa ajunsă la stațiile Peco și vândută către cumpărător.

În ceea ce privește T.V.A., pârâta nu o datorează, întrucât reclamanta, conform art. 1 din O.U.G. nr. 17/2000, are obligația de plată a T.V.A. numai pentru cantitatea de marfă ajunsă efectiv la destinație și nu pentru acea lipsă. Potrivit O.G. nr. 27/2000, produsele petroliere sunt supuse plății accizelor, iar momentul datorării accizelor este cel al vânzării mărfii. Reclamanta nu poate pretinde contravaloarea accizelor datorate de rafinărie, ca producător intern, deoarece între ea și rafinărie există raporturi specifice dintre două sucursale ale aceleiași societăți, și anume, S.N.P. P. SA. De asemenea, nu a făcut dovada prejudiciului cauzat, constând în cuantumul acestor accize, conform art. 45 alin. (3) din O.G.

nr. 27/2000. Recursul este nefondat. Potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin O.G. nr. 41/1997, în caz de pierdere totală sau parțială a mărfii, calea ferată răspunde și trebuie să plătească o despăgubire calculată după factură, după prețul curent al mărfii și în lipsa și a uneia și a alteia, după prețul mărfurilor, de aceeași natură și calitate, la locul și data la care marfa a fost primită la transport. Pârâta nu contestă lipsa cantității de 1450 kg benzină și faptul că reclamanta este prejudiciată, însă, în mod eronat consideră că nu era cazul să fie avute în vedere accizele, taxa de drum și T.V.A. Sub acest aspect, Curtea reține că instanța a stabilit, în mod corect, contravaloarea benzinei lipsă.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) și art. 12 alin. (1) din O. G. nr. 3/1992, în vigoare la data producerii prejudiciului, (O.U.G. nr. 17/2000, invocată de pârâtă, a intrat în vigoare la data de 15 martie 2000) obligația de plată a T.V.A. și exigibilitatea ei ia naștere în momentul livrării, respectiv, momentul predării mărfii către cărăuș. Prin urmare, reclamanta, expediind benzina, este obligată să calculeze și T.V.A. pentru întreaga cantitate livrată și să efectueze înregistrările contabile corespunzătoare. În ceea ce privește accizele, potrivit art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 27/2000, plătitorii de accize pentru produsele petroliere, fiind agenții economici producători, respectiv, rafinăriile S.N.P.

P. SA, și ele devin exigibile în momentul efectuării livrării și trebuie să fie virate la bugetul statului. De asemenea, taxa de drum se plătește în temeiul Legii nr. 118/1996, republicată, calculată la întreaga cantitate de marfă livrată și nu pe loturi. În concluzie, este irelevantă împrejurarea că rafinăriile sau sucursalele aparțin de S.N.P. P., ori că produsul nu a fost vândut, întrucât plata accizelor, taxei de drum și T.V.A. sunt obligații ce decurg din reglementările legale sus menționate și se achită la bugetul de stat și fondul special pentru drumuri, calculate la întreaga marfă produsă și livrată într-o anumită perioadă și care este evidențiată în înregistrările contabile ale societății.

În aceste condiții, problema dovezii plății lor este irelevantă, iar verificarea îndeplinirii obligației de plată revine organelor fiscale și ministerului de resort, după caz, care au dreptul, pe baza verificării efectuate, să ia măsurile ce se impun de normele legale. Față de cele arătate, Curtea, reținând că decizia instanței de apel este temeinică și legală, respectiv, că nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., va respinge recursul, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta S.N.P. C.F.R. Marfă SA, sucursala de Marfă Constanța, prin S.M.F. SA, împotriva deciziei nr. 683 din 4 iulie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2003.