ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4141/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 octombrie 2000, reclamanta S.N.P. P. SA București, prin sucursala Pitești a solicitat instanței de judecată, pronunțarea unei hotărâri de obligare a pârâtei C.F.R. M. SA Constanța la plata sumei de 48.885.180 lei, reprezentând contravaloarea cantității de 4650 kg. benzină constatată lipsă pe timpul transportului. Prin sentința nr. 3188/ COM din 21 decembrie 2000, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținând că pierderea mărfii pe timpul transportului a fost probată cu înscrisurile administrate în cauză ca mijloace de probe, împrejurare în raport de care răspunderea cărăușului este antrenată, conform art. 83.1 din R.T.

pe căile ferate. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia nr. 411/ COM din 25 aprilie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, apreciind că în cauză s-a stabilit existența lipsei cantitative produse pe timpul transportului și valoarea pagubei produse, corespunzător probatoriului administrat. Prin decizia nr. 6690 din 12 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe de apel în vederea stabilirii valorii pagubei. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, în rejudecare, prin decizia nr. 12/ COM din 3 aprilie 2003, a respins apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a apreciat că valoarea despăgubirii a fost corect calculată, corespunzător dispozițiilor art. 85.2 din R.T. pe căile ferate, cu referire la prețul practicat de furnizor și obligațiile de plată stabilite, prin art. 10 alin. (1) și art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 3/1992, art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 27/2000, precum și a dispozițiilor Legii nr. 118/1996. Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, invocând motivele de modificare, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. S-a susținut că instanța s-a pronunțat în lipsa dovezilor care să susțină cuantumul prejudiciului încercat. În acest sens, recurenta a arătat că reclamanta nu a depus la dosar copii ale instrumentelor de plată cu care ar fi achitat obligațiile bugetare, cu referire la T.V.A., accize și taxa de drum incluse în valoarea pagubei solicitate și acordate de prima instanță.

În același sens, recurenta a mai susținut că obligațiile bugetare menționate nu devin incidente, la beneficiar, în cazul pierderii mărfii. În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii, pentru suma de 13.187.469 lei. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Netemeinicia unei hotărâri privește nesusținerea soluției adoptate de materialul probator administrat în cauză sau adoptarea acestuia în lipsa administrării de probe. Ori, în prezenta cauză hotărârea primei instanțe este întemeiată pe materialul probator administrat în cauză și este în sensul concluziilor pe care acesta îl impune.

Ca atare, recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici. Reexaminând cauza în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța de control judiciar a constatat că întinderea prejudiciului, cu referire la obligațiile bugetare în discuție, a fost stabilită corespunzător temeiurilor legale invocate de pârâtă. Drept urmare, hotărârea atacată nu este susceptibilă de critică sub acest aspect. În recurs, pârâta susține că prejudiciul, sub aspectul examinat, nu este dovedit, urmare nedepunerii la dosar a înscrisurilor, privind îndeplinirea obligațiilor de plată către buget de către reclamantă. Critica se constată a fi neîntemeiată. Astfel, sub un prim aspect, obligațiile bugetare sunt stabilite de lege și acestea devin exigibile în momentul îndeplinirii actului generator, așa cum în mod corect a reținut instanța de control judiciar.

Sub un al doilea aspect, eventuala neîndeplinire a obligațiilor bugetare de plată devenite exigibile se examinează și atrag răspunderea în condițiile legislației fiscale, în raport de buget, astfel cum acestea sunt stabilite de organul de control financiar competent. Drept urmare, înscrisurile dovedind îndeplinirea obligațiilor bugetare, constituind obiectul unui raport juridic de drept fiscal, având ca părți statul și plătitorul acestora, nu îndeplinesc condițiile de admisibilitate a probei reglementate de legea procesuală civilă într-un alt raport juridic, având ca obiect întinderea prejudiciului și ca părți cărăușul și beneficiarul mărfii. Totodată, din motivele arătate, eventuala neîndeplinire a obligațiilor bugetare de plată este lipsită de relevanță asupra întinderii prejudiciului cauzat prin lipsa cantitativă produsă pe timpul transportului și de care cărăușul este ținut a răspunde.

Ca atare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.F.R. M. SA, sucursala Constanța, împotriva deciziei nr. 12/ COM din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2004.