ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5359/2003

Prin acțiunea formulată, reclamanta H.A. a chemat în judecată pe pârâții Comisia Județeană de Aplicare a Legii nr. 112/1995, M.M. și M.M.M., C.V. și C.E., P.M., M.I., solicitând anularea tuturor actelor de înstrăinare privind imobilul situat în Tg.Mureș, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară, în considerarea prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001. Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 303 din 7 iunie 2002, a admis excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții M.M. și M.Mi., C.V. și E., P.M. și M.I.; a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 – Mureș; a respins ca rămasă fără obiect acțiunea reconvențională formulată de pârâții C.V.

și E. Prin decizia civilă nr. 93 din 26 noiembrie 2002, Curtea de Apel Tg.Mureș a respins apelul reclamantei declarat împotriva sentinței civile nr. 303 din 7 iunie 2002 a Tribunalului Mureș. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamanta a apreciat că, în temeiul prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, este îndreptățită la restituirea în natură a imobilului în litigiu. Imobilul pretins de reclamantă a fost preluat în conformitate cu Decretul nr. 92/1950 de la defunctul D.V., iar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 112/1995 a fost parțial vândut chiriașilor, pentru rest – acordându-se despăgubiri în baza aceleiași legi. Reclamanta a formulat cerere conform Legii nr. 112/1995, iar acțiunea sa în revendicare pe calea dreptului comun a fost formulată după vânzarea către chiriași a apartamentelor deținute de aceștia și fără a efectua procedura prevăzută de art. 232 și urm. din Legea nr. 10/2001.

Simpla susținere conform căreia cumpărătorii ar fi fost de rea credință, nu poate duce la anularea contractelor de vânzare-cumpărare legal încheiate, câtă vreme reaua credință nu poate fi prezumată, iar reclamanta nu a invocat expres nici un motiv pentru anularea contractelor. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, susținând că, instanța nu s-a pronunțat expres asupra motivelor de apel, respectiv dacă are sau nu calitate procesuală activă în cadrul acțiunii întemeiate pe art. 46 din Legea nr. 10/2001 pentru anularea actelor juridice de înstrăinare a imobilului. Imobilul nu cădea sub incidența Legii nr. 112/1995, motiv pentru care a fost chemată în judecată și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a cărei hotărâre s-a și cerut a fi anulată.

Greșit s-a reținut că reclamantul nu a efectuat procedura prevăzută de art. 23 și urm. din Legea nr. 10/2001. Reaua credință a fost dovedită cu actele depuse la dosar, după cum, au fost invocate și motivele de anularea actelor juridice de înstrăinare printre care, în principal, noua evidență a pârâtei M.E. care a solicitat și a obținut, fără drept, restituirea imobilului în baza Legii nr. 112/1995, deși, cota de ⅓ din acesta aparținea mamei reclamantului, fiind preluată de stat fără titlu. Recursul nu este întemeiat. Este adevărat că, deși formulată și motivată definitiv, din acțiunea introductivă de instanță, rezultă, conform petitului cererii, că obiectul dedus judecății l-a constituit în principal, anularea actelor de înstrăinare încheiate cu privire la apartamentele ce fac parte din imobilul din litigiu, temeiul juridic invocat în acest sens fiind prevederile art. 46 din Legea nr.10/2001.

Or, sub acest aspect, esențial și în ce interesează, rezultă, neechivoc, din considerentele hotărârii atacate, că, pe fond, instanța de apel a apreciat asupra valabilității actelor juridice de înstrăinare, reținând în mod corect și buna credință a pârâților. S-a avut astfel în vedere că potrivit art. 1, Legea nr. 10/2001 se aplică imobilelor preluate abuziv, dar nerestituite – ceea ce în speță nu este cazul, imobilul în litigiu fiind restituit, parțial în natură, parțial prin despăgubiri, în temeiul Legii nr. 112/1995, numitei M.E.

Apoi, de necontestat, reclamanta nu a formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 112/1995, iar prezenta acțiune în revendicare a fost introdusă după cumpărarea apartamentelor de către chiriași, iar hotărârea nr. 472/1987 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu a fost atacată conform procedurii speciale instituite de aceasta, neputând intra sub incidența prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, ca act juridic de înstrăinare a imobilului. Așa fiind, reținând și principiile după care buna credință se prezumă, reaua credință trebuind a fi dovedită – instanța de apel apreciind corect că o asemenea dovadă nu a fost făcută, în speță nu se putea reține decât valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare ale pârâților.

Soluționând astfel cauza, prin hotărârea atacată, instanța s-a pronunțat desigur asupra motivelor de apel, inclusiv în ce privește fondul cauzei [aceasta în aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc. civ.], în raport de obiectul acțiunii deja menționată. Față de cele arătate, în temeiul prevăzut de art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta H.A. împotriva deciziei civile nr. 93 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2003.