ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5359/2003

Prin acțiunea

formulată, reclamanta H.A. a chemat în judecată pe pârâții Comisia Județeană de

Aplicare a Legii nr. 112/1995, M.M. și M.M.M., C.V. și C.E., P.M., M.I.,

solicitând anularea tuturor actelor de înstrăinare privind imobilul situat în

Tg.Mureș, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară, în considerarea

prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 303

din 7 iunie 2002, a admis excepția privind lipsa calității procesuale active a

reclamantei, a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâții M.M. și M.Mi.,

C.V. și E., P.M. și M.I.; a constatat lipsa calității procesuale pasive a

pârâtei Comisia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 – Mureș; a respins

ca rămasă fără obiect acțiunea reconvențională formulată de pârâții C.V. și E.

Prin decizia civilă nr. 93 din 26 noiembrie

2002, Curtea de Apel Tg.Mureș a respins apelul reclamantei declarat împotriva

sentinței civile nr. 303 din 7 iunie 2002 a Tribunalului Mureș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut următoarele:

Reclamanta a apreciat că, în temeiul

prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, este îndreptățită la restituirea în

natură a imobilului în litigiu.

Imobilul pretins de reclamantă a fost preluat în

conformitate cu Decretul nr. 92/1950 de la defunctul D.V., iar în conformitate

cu dispozițiile Legii nr. 112/1995 a fost parțial vândut chiriașilor, pentru

rest – acordându-se despăgubiri în baza aceleiași legi.

Reclamanta a formulat cerere conform Legii nr.

112/1995, iar acțiunea sa în revendicare pe calea dreptului comun a fost

formulată după vânzarea către chiriași a apartamentelor deținute de aceștia și

fără a efectua procedura prevăzută de art. 232 și urm. din Legea nr. 10/2001.

Simpla susținere conform căreia cumpărătorii ar

fi fost de rea credință, nu poate duce la anularea contractelor de

vânzare-cumpărare legal încheiate, câtă vreme reaua credință nu poate fi

prezumată, iar reclamanta nu a invocat expres nici un motiv pentru anularea

contractelor.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs

reclamanta, susținând că, instanța nu s-a pronunțat expres asupra motivelor de

apel, respectiv dacă are sau nu calitate procesuală activă în cadrul acțiunii

întemeiate pe art. 46 din Legea nr. 10/2001 pentru anularea actelor juridice de

înstrăinare a imobilului.

Imobilul nu cădea sub incidența Legii nr.

112/1995, motiv pentru care a fost chemată în judecată și Comisia Județeană

pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a cărei hotărâre s-a și cerut a fi anulată.

Greșit s-a reținut că reclamantul nu a efectuat

procedura prevăzută de art. 23 și urm.  din Legea nr. 10/2001.

Reaua credință a fost dovedită cu actele depuse

la dosar, după cum, au fost invocate și motivele de anularea actelor juridice

de înstrăinare printre care, în principal, noua evidență a pârâtei M.E. care a

solicitat și a obținut, fără drept, restituirea imobilului în baza Legii nr.

112/1995, deși, cota de ⅓ din acesta aparținea mamei reclamantului, fiind

preluată de stat fără titlu.

Recursul  nu este întemeiat.

Este adevărat că, deși formulată și  motivată

definitiv, din acțiunea introductivă de instanță, rezultă, conform petitului

cererii, că obiectul dedus judecății l-a constituit în principal, anularea

actelor de înstrăinare încheiate cu privire la apartamentele ce fac parte din

imobilul din litigiu, temeiul juridic invocat în acest sens fiind prevederile

art. 46 din Legea nr.10/2001.

Or, sub acest aspect, esențial și în ce

interesează, rezultă, neechivoc, din considerentele hotărârii atacate, că, pe

fond, instanța de apel a apreciat asupra valabilității actelor juridice de

înstrăinare, reținând în mod corect și buna credință a pârâților.

S-a avut astfel în vedere că potrivit art. 1,

Legea nr. 10/2001 se aplică imobilelor preluate abuziv, dar nerestituite – ceea

ce în speță nu este cazul, imobilul în litigiu fiind restituit, parțial în

natură, parțial prin despăgubiri, în temeiul  Legii nr. 112/1995, numitei M.E.

Apoi, de necontestat, reclamanta nu a formulat

cerere de restituire în baza Legii nr. 112/1995, iar prezenta acțiune în

revendicare a fost introdusă după cumpărarea apartamentelor de către chiriași,

iar hotărârea nr. 472/1987 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995

nu a fost atacată conform procedurii speciale instituite de aceasta, neputând

intra sub incidența prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, ca act juridic

de înstrăinare a imobilului.

Așa fiind, reținând și principiile după care

buna credință se prezumă, reaua credință trebuind a fi dovedită – instanța de

apel apreciind corect că o asemenea dovadă nu a fost făcută, în speță nu se

putea reține decât valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare ale

pârâților.

Soluționând astfel cauza, prin hotărârea

atacată, instanța s-a pronunțat desigur asupra motivelor de apel, inclusiv în

ce privește fondul cauzei [aceasta în aplicarea art. 297 alin. (1) C. proc.

civ.], în raport de obiectul acțiunii deja menționată.

Față de cele arătate, în temeiul prevăzut de

art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta H.A. împotriva deciziei civile nr. 93 din 26 noiembrie 2002 a Curții

de Apel Târgu Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  12 decembrie 2003.