ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4852/2013

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 725A din 07 noiembrie

2005, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat

de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor împotriva sentinței nr. 346 din 12

aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în

contradictoriu cu reclamanții N.S., N.G. și G.M.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentința civilă

nr. 346 din 12 aprilie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

în parte cererea formulată de contestatorii N.S., N.G. și G.M., în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor. A fost anulată decizia nr. 5359 din

29 august 2003 emisă de acest pârât și s-a respins capătul de cerere privind obligarea

acestuia la emiterea unei noi decizii, ca prematur formulat.

Cererea adresată instanței

a avut ca obiect contestația împotriva deciziei nr. 5359 din 29 august 2003 emisă

de Ministerul Culturii și Cultelor, prin care a fost respinsă notificarea din 21

iunie 2001 prin care contestatorii au solicitat restituirea în natură a terenului

în suprafață de 4.880 m.p. sau despăgubiri corespunzătoare atât pentru teren cât

și pentru construcțiile existente pe acesta.

Tribunalul a reținut că

din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 rezultă că

în ipoteza în care pe rolul instanțelor judecătorești se află un litigiu cu privire

la care se formulează și o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și nu se renunță

la calea judecătorească sau nu se solicită suspendarea cauzei aflată în fața instanțelor

judecătorești, procedura administrativă se suspendă. Ca atare, contestația este

întemeiată pentru acest motiv, nemaifiind necesară analiza motivelor invocate și

care vizau aspecte de fond, ce urmau a fi analizate cu ocazia soluționării notificării

de către unitatea deținătoare după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii

în celălalt litigiu.

Cererea de obligare a

pârâtului la emiterea unei noi decizii este prematur formulată în condițiile în

care există un litigiu asupra imobilului, iar asupra acestuia nu s-a dispus suspendarea

și nici nu s-a renunțat la calea dreptului comun.

Asupra apelului declarat

de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor s-au reținut următoarele:

Parcurgerea procedurii

administrative prevăzută de Legea nr. 10/2001 este obligatorie, iar art. 23

pct. 1 din lege obligă unitățile deținătoare să răspundă în termen de

30 de zile de la data depunerii notificării, prin dispoziție sau decizie motivată,

asupra cererii de restituire.

Apelantul nu a respectat

prevederile legale nici în ceea ce privește termenul de răspuns, nici motivarea

deciziei și nici nu a făcut dovada că ar fi comunicat intimaților lipsurile ce trebuie

complinite și care rezultă din decizia de respingere.

În ceea ce privește critica

referitoare la calitatea procesuală a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului, instanța de fond a admis motivat excepția lipsei calității procesuale

pasive prin încheierea din 26 octombrie 2004, nefiind obligată să reia argumentele

în considerentele hotărârii finale și, oricum, această omisiune nu ar fi de natură

a modifica hotărârea, instanța de control putând, datorită caracterului devolutiv

al apelului, să reaprecieze cauza în ansamblul ei.

Pe de altă parte, în mod

corect a fost admisă excepția, întrucât emitent al deciziei de respingere este apelantul,

neavând relevanță H.G. invocată (și care a fost emisă aproape concomitent cu decizia

anulată), cu atât mai mult cu cât cererea privind emiterea unei noi notificări a

fost respinsă.

Împotriva acestei decizii

a declara recurs pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor, invocând în susținere

următoarele motive:

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța este obligată a arăta în cadrul hotărârii

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele

pentru care au fost înlăturate cererile părților.

În cuprinsul considerentelor

deciziei nu se regăsesc argumente cu privire la mijloacele de apărare pe care le-a

invocat cu privire la situația juridică actuală a imobilului, referitoare la actualul

deținător. A depus ca material probator H.G. nr. 937/2003, act administrativ în

temeiul căruia imobilul a fost transmis din administrarea Ministerului Culturii

și Cultelor în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Nu se regăsesc în considerentele

deciziei clarificări privind modalitatea de preluare de către stat a imobilului

în litigiu, ca fiind abuzivă sau „cu titlu valabil".

S-a respins capătul de

cerere privind obligarea sa la emiterea unei noi decizii ca prematur formulat și

nu ca nefondat, dând astfel reclamanților posibilitatea de a solicita, în raport

de soluționarea litigiului pe calea dreptului comun, în condițiile prevăzute de

art. 51 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, redeschiderea

procedurii administrative, prin formularea unei noi notificări către unitatea deținătoare.

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului, instanța de apel în mod greșit a apreciat că nu are relevanță în

cauză H.G. nr. 937/2003, prin care s-a dispus trecerea unor bunuri proprietate privată

a statului din administrarea sa în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului, bunuri imobile ce cuprind și terenul în litigiu, revendicat de contestatori.

Potrivit datelor de identificare

din anexa la H.G. nr. 937/2003, bunurile imobile transmise în administrarea Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - cuprinzând terenul ce a fost denumit

obiectivul de investiție „Centrul de Creație și Cultură „C.R." - includ și

suprafața de 2880 m.p ce formează obiectul acțiunii reclamanților, împrejurare ce

a determinat contestatorii să solicite instanței, la data de 11 mai 2004, introducerea

în cauză a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Înalta Curte constată

caracterul fondat al recursului din perspectiva motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed:

calitatea procesuală a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului,

instanța de apel a reținut că prima instanță a admis motivat excepția

lipsei calității procesuale pasive prin încheierea din 26 octombrie 2004, nefiind

obligată să reia argumentele în considerentele hotărârii finale, confirmând argumentat

această soluție.

Aceste considerente fac

să nu fie fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – cu

referire la art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

instanțe referitoare la calitatea de deținător actual al imobilului, confirmată

de decizia de apel, se impune a fi schimbată, în considerarea unor elemente noi,

ulterioare soluționării cauzei în faza procesuală a apelului.

Judecata prezentului dosar

s-a suspendat până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 3477/2/2011

având ca obiect revendicarea aceluiași imobil teren și despăgubiri pentru construcția

ce a existat pe teren și a fost demolată în anul 1985, iar ca părți și

pe cele din dosarul de față – dosar soluționat irevocabil prin decizia

civilă nr. 2440 din 23 aprilie 2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, prin care s-a stabilit că pârâtul-recurent

nu are calitate procesual pasivă.

Prin decizia de apel pronunțată

în celălalt dosar s-a dispus obligarea Ministerului Dezvoltării și Turismului

să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață

de 2175 mp, situat în București, fosta Calea D., sector 3, în prezent situat

pe Bulevardul U. și individualizat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

S-a reținut, cu referire și la raportul de expertiză efectuat în apel,

că imobilul se împarte în două suprafețe, una de 2175 mp deținută în prezent

de Ministerul Dezvoltării și Turismului și cealaltă de 2705 mp pe care

se găsește în prezent artera de circulație Bulevardul U., aflată în domeniul

public al unității administrativ-teritorială Municipiul București. În

ceea ce privește construcțiile, s-a reținut că acestea au fost demolate

în anul 1985.

În ceea ce privește

pe pârâtul Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniul Național, s-a

constatat că prin H.G. nr. 937/2003 imobilul în suprafață de 10.000 mp aflat

pe Bulevardul U., sector 3 a trecut din administrarea acestui minister către Ministerul

Dezvoltării și Turismului, operând astfel o transmitere a calității procesuale

a pârâtului din acțiunea inițială către o altă persoană juridică, ce a

fost introdusă în cauză pe parcursul judecății.

Cu aceleași argumente

a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului

Ministerul Dezvoltării și Turismului, arătându-se că în suprafața de teren

dobândită în administrare prin H.G. nr. 937/2003 este inclusă suprafața de

2175 mp, parte din suprafața de 4480 mp revendicată de reclamanți, ce

poate fi restituită în natură.

Prin decizia de recurs

s-a respins recursul declarat de către pârâtul Ministerul Dezvoltării și Turismului,

care a vizat lipsa calității procesuale, confirmându-se decizia de apel, cu

referire la H.G. nr. 937/2003 prin care a operat transferul din administrarea Ministerului

Culturii și Cultelor în administrarea pârâtului-recurent.

Cele dezlegate în litigiul

anterior se impun între părți cu autoritate de lucru judecat, în condițiile

art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 alin. (1) C. civ. – în vigoare la

data nașterii raportului juridic dedus judecății, dat fiind cadrul procesual.

În consecință, cu

aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite

recursul și se va modifica decizia, iar, cu aplicarea art. 296 C. proc.

civ., se va admite apelul declarat de același pârât împotriva sentinței nr. 346

din data de 12 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Se va schimba, în parte,

sentința, în sensul că se va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului

Ministerul Culturii și Cultelor de a emite o nouă decizie, ca nefondat, acesta neavând

calitatea de unitate deținătoare sau entitate abilitată să soluționeze

notificarea, în sensul art. 21 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 10/2001,

republicată – aspect care înlătura analiza criticii referitoare la modalitatea de

preluare a imobilului. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare

la anularea deciziei, soluție confirmată pe aceleași argumente arătate

mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor împotriva deciziei nr. 725/A din data

de 7 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Modifică decizia, în sensul

că:

Admite apelul declarat

de același pârât împotriva sentinței nr. 346 din data de 12 aprilie 2005 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă.

Schimbă, în parte, sentința,

în sensul că:

Respinge capătul de cerere

privind obligarea pârâtului Ministerul Culturii și Cultelor de a emite o nouă decizie,

ca nefondat.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie

2013.