ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3391/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 203 din 3 martie 2004,

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă

acțiunea înregistrată la data de 15 decembrie 2003, formulată de reclamantele Ș.(fostă

Z.)A., M.D., SC N.I. SRL, SC E.M.C. & T. SRL împotriva pârâtului Ministerul

Administrației și Internelor, a fost anulată decizia de respingere a

notificării nr. 587 din 10 noiembrie 2003 emisă de pârât, a fost dispusă

restituirea în natură, în parte, către ultima reclamantă, a parcelei nr. 105B,

în suprafață de 5.000 mp, s și a parcelelor nr.104 și 105A, în suprafață de

23.800 mp pe care se află și o construcție, cu vecinătățile menționate în

dispozitivul sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că imobilul în litigiu a fost proprietatea numitului R.C., că moștenitorii

acestuia l-au vândut numitei M.C., care, la rândul său l-a înstrăinat, la 16

decembrie 1947, numitului Z.A. (cunoscut și cu numele de A.Z.), căsătorit cu

reclamanta S.A. și a cărui moștenitoare este reclamanta M.D.; că reclamantele

au cesionat drepturile cu privire la imobilul în litigiu către SC N.I. SRL,

drepturile litigioase fiind cesionate ulterior către SC E.M.C. & T. SRL; că

imobilul în suprafață totală de 42.600 mp se compune din trei loturi (lotul 1

în suprafață de 5.000 mp, lotul 2 format din parcela 104 și 105A în suprafață

de 23.800 mp, pe care se află și construcția și lotul 3, format din parcela 96,

în suprafață de 13.800 mp) și că aceste loturi au regim juridic diferit, atât

în privința modului de dobândire, cât și al preluării în proprietatea statului,

preluare ce a avut caracter abuziv.

Apelul declarat de către pârât a fost

admis, prin decizia nr. 1084/A din 28 septembrie 2004, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, și a fost schimbată,

în tot, sentința tribunalului, în sensul respingerii contestației, ca

neîntemeiată.

Această decizie a fost casată iar cauza a

fost trimisă, spre rejudecare aceleiași curții de apel, prin decizia nr. 5649

din 8 iunie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale a pronunțat decizia nr. 55A din 8 martie 2007, care la rândul

său a fost casată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, prin decizia nr. 5939

din 20 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală.

Fiind astfel reinvestită cu rejudecarea

cauzei, Curtea de Apel București a pronunțat decizia nr. 14/A din 5 iunie 2009,

prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței

tribunalului de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.

Împotriva acestei decizii precum și a

încheierii din 7 martie 2008 a declarat recurs pârâtul, încadrându-l în

prevederile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Motivându-și recursul, pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor a susținut, în esență, că instanța de apel nu s-a

pronunțat cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei S.A., care

era divorțată de A.Z. anterior anului 1954, astfel că nu mai putea veni la

moștenirea acestuia în calitate de soție supraviețuitoare și nu avea calitatea

de codevălmaș, deoarece în 1947 când fostul său soț a cumpărat imobilul era în

vigoare regimul matrimonial al separației de bunuri; că a fost greșit respinsă

excepția lipsei calității procesuale a reclamantelor vizând dreptul de a cere

restituirea imobilului, situație în care nu au un interes legitim; că tot

greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale a reclamantelor

persoane juridice, în contractul de cesiune existând o clauză rezolutorie,

conform căreia, dacă cesionarii obțin o decizie de respingere a notificării,

contractul este reziliat de drept; că în contradicție cu probele administrate

în cauză s-a stabilit că parcelele au trecut în proprietatea statului, fără

titlu valabil după 6 martie 1945, în realitate, Statul Român deținându-le cu

titlu valabil, prin expropriere din data de 20 octombrie 1864; că A.Z. nu a

avut imobilul în proprietate, deoarece l-a cumpărat de la un neproprietar; că

este eronată soluția pronunțată cu privire la dosarul de expropriere nr. 212/1932,

privitor la loturile 104 și 105A, în suprafață de 23.800 mp, pe care se află

amplasată construcția, la dosarul de expropriere nr. 3302, privitor la lotul

105B, în suprafață de 5.000 mp și la dosarul de expropriere nr. 564/1932,

respectiv lotul 96 în suprafață de 13.800 mp, din actele depuse la dosar

rezultând că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001; că a fost

făcută o netemeinică apreciere a probelor administrate în cauză; că au fost

încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ., în sensul nepronunțării asupra

calității procesuale active a tuturor reclamantelor și a nulității contractului

de vânzare-cumpărare și că reclamantele persoane fizice nu puteau moșteni

imobilul care nu mai exista în patrimoniul lui A.Z.

Recursul este nefondat.

Astfel cum rezultă din încheierea din 7

martie 2008, pârâtul a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a

reclamantelor, a lipsei calității de persoană îndreptățită la restituire a

reclamantei S.A., a lipsei de interes a reclamanților cu privire la capătul de

cerere referitor la constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului și

a lipsei de drept a reclamanților, în proces trebuind să rămână doar ultimul

cumpărător, iar instanța s-a pronunțat în sensul admiterii excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantelor SC N.I. SRL și SC E.M.C. & T. SRL,

al constatării transmisiunii acestei calități procesuale către SC R.F.C.G. SRL

și au fost respinse celelalte excepții ca neîntemeiate.

În ceea ce privește calitatea procesuală

activă a reclamantei S.A. s-a constatat că vizează fondul litigiului urmând a

fi analizată cu ocazia soluționării apelului.

În considerentele deciziei atacate cu

recurs s-a motivat, în mod corect, faptul că reclamanta S.A. are calitate

procesuală activă, deoarece conform Registrului de stare civilă Botoșani la

data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 45137 din 16 decembrie

1947, era căsătorită cu A.Z.

În privința calității procesuale active a

reclamantei S.A., în cauză sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (1) și (5)

din Decretul nr. 32/1954, conform cărora soții sunt supuși dispozițiilor

Codului familiei, intrat în vigoare la 1 februarie 1954 în privința relațiilor

patrimoniale indiferent de regimul matrimonial, iar bunurile pe care le-au avut

la data intrării în vigoare a Codului familiei devin comune sau proprii, potrivit

dispozițiile acestui cod.

Calitatea procesuală activă a

reclamantelor S.A. și M.D. este justificată de faptul că acestea au formulat

notificarea soluționată prin decizia emisă de pârât și contestată și de

acestea.

Curtea de apel a reținut corect și faptul

că în privința condiției rezolutorii menționată în primul contract de cesiune, acesta

a fost modificată prin contractele de cesiune ulterioare.

În ceea ce privește trecerea cu sau fără

titlu valabil a imobilului în proprietatea statului, curtea de apel s-a

conformat, respectând prevederile art. 315 C. proc. civ., punctelor de drept

dezlegate prin decizia nr. 5649 din 8 iunie 2006, pronunțată în prima fază

procesuală, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Curtea de apel a stabilit corect modul în

care dreptul de proprietate a fost transmis autorului reclamantelor, precum și

faptul că loturile de teren au trecut în proprietatea statului în anul 1949,

situație în care sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001.

Criticile referitoare la greșita

apreciere a probelor, deci la netemeinicia deciziei atacate cu recurs nu pot fi

examinate deoarece nu se încadrează în motivele de casare cuprinse în

prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

De menționat este însă faptul că prin

răspunsul la obiecțiunile formulate în privința raportului de expertiză tehnică

efectuat de trei experți la instanța de apel (fila 401), s-a stabilit că

terenul revendicat nu este inclus în suprafața cedată „Străji Patriei”,

Decretul Regal nr. 147/1938 referindu-se la alt teren aflat la est de cel în

litigiu.

Cu privire la critica formulată referitor

la ultimul motiv de recurs vizând împrejurarea că în patrimoniul autorului

reclamantelor, acesta nu ar mai fi deținut niciun fel de bun, Curtea va reține

această critică ca nefondată, întrucât, din probele administrate a rezultat că

în anul 1948, autorul acestora era încă proprietarul fermei.

În consecință, recursul urmează a fi

respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 14/A din

5 iunie 2009 și a încheierii din 7 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1

iunie 2010.