ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5939/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 15 decembrie 2003, reclamantele

Ș.(fostă Z.) A., M.D. și SC N. 95 I. SRL au chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor, solicitând:

- anularea Deciziei nr. 587 din 10

noiembrie 2003, emisă de pârât;

- constatarea preluării abuzive de către stat a

imobilului situat în București, compus din construcție și teren de 40.000 mp

precum și a calității lor de persoane îndreptățite la restituire conform art.

2-3 din Legea nr. 10/2001;

- obligarea pârâtului la restituirea

imobilului menționat.

În motivarea cererii, întemeiate pe

Legea nr. 10/2001, reclamantele au susținut că:

- imobilul revendicat a aparținut

defunctului Z.A. (Z.A.), care l-a cumpărat în anul 1947 (în timpul căsătoriei

cu Ș.A.), prin act autentic, de la M.C.;

- la rândul său, vânzătoarea M.C.

dobândise imobilul în anul 1946, tot prin act autentic, de la A.C., J.C. și

C.Ș., moștenitorii defunctului R.C.;

- în anul 1950, statul a preluat

fără titlu valabil același imobil, care în prezent este ocupat de pârât,

aflându-se în proximitatea nordică a Academiei de Poliție;

- Ș.A. și M.D. sunt moștenitoarele

defunctului Z.A., în calitate de soție supraviețuitoare și, respectiv fiică,

iar prin actul de cesiune din 3 iulie 2003, și-au cedat drepturile SC N. 95 I.

SRL;

- prin decizia atacată pârâtul le-a

respins notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001, pe considerentul că

imobilul a fost preluat de stat prin expropriere înainte de 6 martie 1946, în

baza Legii pentru înfrumusețarea împrejurimilor capitalei din anul 1931, de la

R.C. (construcția și 23.800 mp), A.C. (3.800 mp) și persoane nenominalizate

(13.800 mp);

- pârâtul nu și-a dovedit însă

aceste afirmații deoarece nu deține actele de expropriere, iar înscrisurile

prezentate sunt contradictorii.

Pe parcursul procesului, SC M.C.

& T SRL a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de contestator,

ca urmare a preluării tuturor drepturilor și obligațiilor SC N. 95 I. SRL,

conform actului adițional din 3 iulie 2003.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 203 din 3 martie 2004, a admis contestația precizată

și, drept consecință, a anulat decizia atacată și a dispus restituirea în

natură, către reclamanta SC E.M.C.& T. SRL, a unei părți din imobilului

revendicat, respectiv două parcele, de 5.000 mp și 23.800 mp, precum și

construcția de 286,58 mp, luând totodată act că nu se solicită cheltuieli de

judecată.

S-a reținut că:

- imobilul revendicat a aparținut

defunctului R.C., ai cărui moștenitori l-au vândut în anul 1946, prin act

autentic, M.C.;

- în anul 1947, M.C. a vândut

imobilul, tot prin act autentic, numitului Z.A. (Z.A.), soțul A.Ș. și tatăl

D.M.;

- potrivit înscrisurilor depuse la

dosar și expertizei extrajudiciare, imobilul revendicat se compune din 3

loturi, de 5.000 mp, 23.800 mp (inclusiv construcția) și 13.800 mp, care au

regim juridic diferit din punct de vedere al dobândirii și preluării de către

stat;

- din lotul 1, de 5.000 mp, statul a

preluat 3.800 mp fără plata unei juste despăgubiri și de la o altă persoană

decât adevăratul proprietar, deci fără titlu;

- lotul 2, de 23.800 mp și

construcție, a fost de asemenea preluat de stat fără plata unei juste

despăgubiri și de la o altă persoană decât adevăratul proprietar;

- lotul 3, de 13.800 mp, a fost

preluat de stat la 30 iulie 1946, prin expropriere, deci nu mai putea fi

înstrăinat valabil în decembrie 1947, astfel că autorii reclamanților l-au

dobândit de la un neproprietar;

- în anul 2003, drepturile

referitoare la imobil au fost cesionate, succesiv, de moștenitoarele

defunctului Z.A. SC N 95 I. SRL și de aceasta din urmă SC E.M.C. & T. SRL.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și litigii de muncă, prin decizia nr. 1084 din 28 septembrie 2004,

a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința, în sensul respingerii

contestației, ca neîntemeiată.

S-a reținut că:

- reclamanții au calitate procesuală

activă deoarece A.S. a făcut dovada că era căsătorită cu Z.A. la data

achiziționării imobilului și a solicitat prin notificare restituirea în natură

a acestui bun, iar prin actul adițional la contractul de cesiune, părțile au

schimbat clauza rezolutorie inițială, permițându-i cesionarei să păstreze și să

poată dispune de drepturile cesionate;

- de altfel, pârâtul a respins

cererea de restituire în natură pe considerente legate de modul de preluare a

imobilului de către stat, și nu pentru lipsa calității procesuale active a

celor două notificatoare sau a cesionarei;

- prima instanță a respins corect

cererea de conexare cu un alt dosar, care avea ca obiect revendicarea aceluiași

imobilul, pe calea dreptului comun, de la Statul Român dar a ignorat

prevederile Legii nr. 1378/1864 referitoare la expropriere;

- potrivit art. 20 alin. (2) din

legea precizată, cele 3 loturi care formau “Ferma Căpățâna”, expropriată de la

R.C. conform Legii pentru înfrumusețarea împrejurimilor Bucureștiului, au

trecut în proprietatea statului la data pronunțării hotărârilor de expropriere,

respectiv sentințele civile nr. 1137/1932, nr. 375/1933 și nr. 399/1935 ale

Tribunalului Ilfov, plata sau neplata indemnizației de expropriere fiind

lipsită de relevanță;

- în cauză nu au fost încălcate

dispozițiile Legii nr. 54/1998 deoarece prin contractul de cesiune nu s-a

înstrăinat un bun, ci s-au transmis drepturi litigioase, iar SC E.M.C. & T.

SRL este persoană juridică română;

- motivele avute în vedere de pârât

la respingerea cererii de restituire a imobilului în natură fac de prisos

analizarea criticii referitoare la incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5649 din 8 iunie

2006, a admis recursul declarat de reclamantele Ș.A., M.D., SC E.M.C. & T.

SRL și SC R.F.C.G. SRL și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel București.

Totodată, instanța supremă a luat

act că reclamanta SC N. 95 I. SA nu-și însușește recursul declarat de avocat în

numele său.

S-a reținut că:

- potrivit art. 17 alin. (3) și art.

137 alin. (3) ale Constituției din 1923, exproprierea era condiționată de plata

prealabilă a unei drepte despăgubiri stabilite de justiție și, respectiv, toate

dispozițiile contrare cuprinse în acte normative de orice fel erau desființate

din ziua promulgării legii fundamentale [art. 137 alin. (3)];

- art. 20 alin. (2) din Legea nr. 1378/1864

era contrar Constituției din 1923 cu privire la momentul pierderii de către

proprietar a dreptului de proprietate;

- așa fiind, îndreptățirea

reclamanților la măsuri reparatorii trebuia analizată în raport de prevederile

art. 481 C. civ. și art. 17 alin. (3) al Constituției din 1923, care

condiționau pierderea dreptului de proprietate de plata despăgubirilor;

- instanța de apel a nesocotit

aceste dispoziții și a ținut seama exclusiv de art. 20 alin. (2) din Legea nr.

1378/1864, fără să cerceteze toate susținerile părților și să stabilească

situația de fapt;

- totodată, instanța de apel nu a

analizat susținerile pârâtului cu privire la încasarea de către A.C.,

proprietara suprafeței de 5000 mp, a sumei de 167.000 lei ca despăgubiri pentru

acest teren;

- pe de altă parte, instanțele de

fond și apel nu au stabilit care a fost modalitatea de preluare a construcției

și terenului de 1200 mp, nemenționate în actele de expropriere, precum și data

preluării efective a acestor imobile;

- SC N. 95 I. SRL a precizat în

scris că nu a declarat recurs, nu l-a mandatat pe avocat să o reprezinte la

instanța de apel și nu are interes în cauză deoarece a cesionat SC E.M.C. &

T. SRL drepturile sale cu privire la imobilul în litigiu.

Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauzele privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin

decizia nr. 55 din 8 martie 2007, a admis apelul declarat de pârât și a

desființat hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.

S-a reținut că:

- prima instanță nu s-a pronunțat

asupra capătului de cerere privitor la constatarea preluării abuzive de către

stat a imobilului în litigiu, încălcând astfel prevederile imperative ale art.

129 alin. (6) C. proc. civ;

- acest motiv de ordine publică a

fost pus în discuția părților, din oficiu, la termenul din 1 martie 2007.

Reclamanții au declarat recurs, prin

care au solicitat casarea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei la instanța

intermediară, pentru judecarea apelului.

În motivarea recursului, întemeiat

pe 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că:

- prima instanță a intrat în

cercetarea fondului și s-a pronunțat cu privire la toate pretențiile deduse

judecății;

- excepția pe care instanța de apel

a pus-o în discuție din oficiu putea fi invocată doar de partea vătămată

deoarece omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere constituie o cauză

de nulitate relativă;

- atâta timp cât prima instanță a

cercetat fondul pricinii, în speță erau incidente prevederile art. 297 alin.

(2) teza a II-a C. proc. civ.

Aceste critici sunt fondate

deoarece:

- prin acțiunea introductivă,

întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reclamanții au formulat mai multe capete de

cerere, respectiv anularea deciziei de respingere a notificării, constatarea

preluării abuzive de către stat a unui imobil, constatarea calității lor de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, precum și obligarea unității

deținătoare la restituirea în natură a bunului;

- între aceste petite există o

strânsă legătură, anularea deciziei de respingere a notificării și obligarea

pârâtului la restituirea în natură a imobilului revendicat fiind de neconceput

fără constatarea prealabilă a preluării abuzive de către stat a bunului în

litigiu, precum și a calității reclamanților persoane fizice de moștenitori ai

proprietarului;

- prima instanță a cercetat fondul

pricinii, ajungând la concluzia că imobilul a fost preluat abuziv de stat,

reclamanții persoane fizice sunt moștenitorii proprietarului și că pârâtul a

respins nejustificat notificarea, astfel că se impune restituirea în natură a

bunului revendicat;

- de asemenea, fondul pricinii a

fost cercetat și cu ocazia primei judecăți a apelului declarat de pârât,

instanța intermediară concluzionând că imobilul a fost preluat de stat prin

expropriere, de la alte persoane decât autorul reclamanților, anterior datei de

6 martie 1945;

- în sfârșit, sesizată cu primul

recurs declarat de reclamanți, instanța supremă a considerat că situația de

fapt nu este pe deplin stabilită și se impune completarea materialului probator;

- or, în atare situație, instanța

intermediară trebuia să rejudece apelul declarat de pârât conformându-se

indicațiilor instanței superioare, și nu să pună în discuție, din oficiu,

pretinsa nepronunțare asupra unui capăt de cerere și, contrar art. 297 C. proc.

civ., să desființeze sentința pentru acest unic motiv.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării

hotărârii atacate și trimiterii cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea

apelului declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de M.D., SC R.F.C.G. SRL și Ș.A. împotriva deciziei nr. 55/A

din 8 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza pentru rejudecarea apelului, la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2007.