ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5939/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 15 decembrie 2003, reclamantele Ș.(fostă Z.) A., M.D. și SC N. 95 I. SRL au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând: - anularea Deciziei nr. 587 din 10 noiembrie 2003, emisă de pârât; - constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului situat în București, compus din construcție și teren de 40.000 mp precum și a calității lor de persoane îndreptățite la restituire conform art. 2-3 din Legea nr. 10/2001; - obligarea pârâtului la restituirea imobilului menționat. În motivarea cererii, întemeiate pe Legea nr. 10/2001, reclamantele au susținut că: - imobilul revendicat a aparținut defunctului Z.A.

(Z.A.), care l-a cumpărat în anul 1947 (în timpul căsătoriei cu Ș.A.), prin act autentic, de la M.C.; - la rândul său, vânzătoarea M.C. dobândise imobilul în anul 1946, tot prin act autentic, de la A.C., J.C. și C.Ș., moștenitorii defunctului R.C.; - în anul 1950, statul a preluat fără titlu valabil același imobil, care în prezent este ocupat de pârât, aflându-se în proximitatea nordică a Academiei de Poliție; - Ș.A. și M.D. sunt moștenitoarele defunctului Z.A., în calitate de soție supraviețuitoare și, respectiv fiică, iar prin actul de cesiune din 3 iulie 2003, și-au cedat drepturile SC N. 95 I. SRL; - prin decizia atacată pârâtul le-a respins notificarea formulată conform Legii nr. 10/2001, pe considerentul că imobilul a fost preluat de stat prin expropriere înainte de 6 martie 1946, în baza Legii pentru înfrumusețarea împrejurimilor capitalei din anul 1931, de la R.C.

(construcția și 23.800 mp), A.C. (3.800 mp) și persoane nenominalizate (13.800 mp); - pârâtul nu și-a dovedit însă aceste afirmații deoarece nu deține actele de expropriere, iar înscrisurile prezentate sunt contradictorii. Pe parcursul procesului, SC M.C. & T SRL a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de contestator, ca urmare a preluării tuturor drepturilor și obligațiilor SC N. 95 I. SRL, conform actului adițional din 3 iulie 2003. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 203 din 3 martie 2004, a admis contestația precizată și, drept consecință, a anulat decizia atacată și a dispus restituirea în natură, către reclamanta SC E.M.C.& T. SRL, a unei părți din imobilului revendicat, respectiv două parcele, de 5.000 mp și 23.800 mp, precum și construcția de 286,58 mp, luând totodată act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - imobilul revendicat a aparținut defunctului R.C., ai cărui moștenitori l-au vândut în anul 1946, prin act autentic, M.C.; - în anul 1947, M.C. a vândut imobilul, tot prin act autentic, numitului Z.A. (Z.A.), soțul A.Ș.

și tatăl D.M.; - potrivit înscrisurilor depuse la dosar și expertizei extrajudiciare, imobilul revendicat se compune din 3 loturi, de 5.000 mp, 23.800 mp (inclusiv construcția) și 13.800 mp, care au regim juridic diferit din punct de vedere al dobândirii și preluării de către stat; - din lotul 1, de 5.000 mp, statul a preluat 3.800 mp fără plata unei juste despăgubiri și de la o altă persoană decât adevăratul proprietar, deci fără titlu; - lotul 2, de 23.800 mp și construcție, a fost de asemenea preluat de stat fără plata unei juste despăgubiri și de la o altă persoană decât adevăratul proprietar; - lotul 3, de 13.800 mp, a fost preluat de stat la 30 iulie 1946, prin expropriere, deci nu mai putea fi înstrăinat valabil în decembrie 1947, astfel că autorii reclamanților l-au dobândit de la un neproprietar; - în anul 2003, drepturile referitoare la imobil au fost cesionate, succesiv, de moștenitoarele defunctului Z.A.

SC N 95 I. SRL și de aceasta din urmă SC E.M.C. & T. SRL. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, prin decizia nr. 1084 din 28 septembrie 2004, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința, în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiată. S-a reținut că: - reclamanții au calitate procesuală activă deoarece A.S. a făcut dovada că era căsătorită cu Z.A.

la data achiziționării imobilului și a solicitat prin notificare restituirea în natură a acestui bun, iar prin actul adițional la contractul de cesiune, părțile au schimbat clauza rezolutorie inițială, permițându-i cesionarei să păstreze și să poată dispune de drepturile cesionate; - de altfel, pârâtul a respins cererea de restituire în natură pe considerente legate de modul de preluare a imobilului de către stat, și nu pentru lipsa calității procesuale active a celor două notificatoare sau a cesionarei; - prima instanță a respins corect cererea de conexare cu un alt dosar, care avea ca obiect revendicarea aceluiași imobilul, pe calea dreptului comun, de la Statul Român dar a ignorat prevederile Legii nr. 1378/1864 referitoare la expropriere; - potrivit art. 20 alin. (2) din legea precizată, cele 3 loturi care formau “Ferma Căpățâna”, expropriată de la R.C.

conform Legii pentru înfrumusețarea împrejurimilor Bucureștiului, au trecut în proprietatea statului la data pronunțării hotărârilor de expropriere, respectiv sentințele civile nr. 1137/1932, nr. 375/1933 și nr. 399/1935 ale Tribunalului Ilfov, plata sau neplata indemnizației de expropriere fiind lipsită de relevanță; - în cauză nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 54/1998 deoarece prin contractul de cesiune nu s-a înstrăinat un bun, ci s-au transmis drepturi litigioase, iar SC E.M.C. & T. SRL este persoană juridică română; - motivele avute în vedere de pârât la respingerea cererii de restituire a imobilului în natură fac de prisos analizarea criticii referitoare la incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5649 din 8 iunie 2006, a admis recursul declarat de reclamantele Ș.A., M.D., SC E.M.C. & T. SRL și SC R.F.C.G. SRL și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București. Totodată, instanța supremă a luat act că reclamanta SC N. 95 I. SA nu-și însușește recursul declarat de avocat în numele său.

S-a reținut că: - potrivit art. 17 alin. (3) și art. 137 alin. (3) ale Constituției din 1923, exproprierea era condiționată de plata prealabilă a unei drepte despăgubiri stabilite de justiție și, respectiv, toate dispozițiile contrare cuprinse în acte normative de orice fel erau desființate din ziua promulgării legii fundamentale [art. 137 alin. (3)]; - art. 20 alin. (2) din Legea nr. 1378/1864 era contrar Constituției din 1923 cu privire la momentul pierderii de către proprietar a dreptului de proprietate; - așa fiind, îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii trebuia analizată în raport de prevederile art. 481 C. civ.

și art. 17 alin. (3) al Constituției din 1923, care condiționau pierderea dreptului de proprietate de plata despăgubirilor; - instanța de apel a nesocotit aceste dispoziții și a ținut seama exclusiv de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 1378/1864, fără să cerceteze toate susținerile părților și să stabilească situația de fapt; - totodată, instanța de apel nu a analizat susținerile pârâtului cu privire la încasarea de către A.C., proprietara suprafeței de 5000 mp, a sumei de 167.000 lei ca despăgubiri pentru acest teren; - pe de altă parte, instanțele de fond și apel nu au stabilit care a fost modalitatea de preluare a construcției și terenului de 1200 mp, nemenționate în actele de expropriere, precum și data preluării efective a acestor imobile; - SC N. 95 I. SRL a precizat în scris că nu a declarat recurs, nu l-a mandatat pe avocat să o reprezinte la instanța de apel și nu are interes în cauză deoarece a cesionat SC E.M.C.

& T. SRL drepturile sale cu privire la imobilul în litigiu. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauzele privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 55 din 8 martie 2007, a admis apelul declarat de pârât și a desființat hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond. S-a reținut că: - prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privitor la constatarea preluării abuzive de către stat a imobilului în litigiu, încălcând astfel prevederile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ; - acest motiv de ordine publică a fost pus în discuția părților, din oficiu, la termenul din 1 martie 2007. Reclamanții au declarat recurs, prin care au solicitat casarea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei la instanța intermediară, pentru judecarea apelului.

În motivarea recursului, întemeiat pe 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au susținut că: - prima instanță a intrat în cercetarea fondului și s-a pronunțat cu privire la toate pretențiile deduse judecății; - excepția pe care instanța de apel a pus-o în discuție din oficiu putea fi invocată doar de partea vătămată deoarece omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere constituie o cauză de nulitate relativă; - atâta timp cât prima instanță a cercetat fondul pricinii, în speță erau incidente prevederile art. 297 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Aceste critici sunt fondate deoarece: - prin acțiunea introductivă, întemeiată pe Legea nr. 10/2001, reclamanții au formulat mai multe capete de cerere, respectiv anularea deciziei de respingere a notificării, constatarea preluării abuzive de către stat a unui imobil, constatarea calității lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, precum și obligarea unității deținătoare la restituirea în natură a bunului; - între aceste petite există o strânsă legătură, anularea deciziei de respingere a notificării și obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului revendicat fiind de neconceput fără constatarea prealabilă a preluării abuzive de către stat a bunului în litigiu, precum și a calității reclamanților persoane fizice de moștenitori ai proprietarului; - prima instanță a cercetat fondul pricinii, ajungând la concluzia că imobilul a fost preluat abuziv de stat, reclamanții persoane fizice sunt moștenitorii proprietarului și că pârâtul a respins nejustificat notificarea, astfel că se impune restituirea în natură a bunului revendicat; - de asemenea, fondul pricinii a fost cercetat și cu ocazia primei judecăți a apelului declarat de pârât, instanța intermediară concluzionând că imobilul a fost preluat de stat prin expropriere, de la alte persoane decât autorul reclamanților, anterior datei de 6 martie 1945; - în sfârșit,

sesizată cu primul recurs declarat de reclamanți, instanța supremă a considerat că situația de fapt nu este pe deplin stabilită și se impune completarea materialului probator; - or, în atare situație, instanța intermediară trebuia să rejudece apelul declarat de pârât conformându-se indicațiilor instanței superioare, și nu să pună în discuție, din oficiu, pretinsa nepronunțare asupra unui capăt de cerere și, contrar art. 297 C. proc. civ., să desființeze sentința pentru acest unic motiv. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de M.D., SC R.F.C.G. SRL și Ș.A. împotriva deciziei nr. 55/A din 8 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecarea apelului, la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.