ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5055/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 8 octombrie 1998

precizată ulterior, reclamanta B.S.E.A., a chemat în judecată orașul Vatra

Dornei prin Primar, Ministerul de Interne, solicitând obligarea pârâților să-i

recunoască dreptul de proprietate și să-i predea posesia imobilului situat în

Vatra Dornei, imobil naționalizat abuziv, în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința

nr. 180 din 27 mai 1999, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.S.E.A.,

împotriva pârâților Primăria orașului Vatra Dornei, județul Suceava și

Ministerul de Interne – reprezentat prin Direcția juridică, a obligat pârâtele

să recunoască reclamantei dreptul de proprietate și să-i predea posesia

imobilului casă, situat în orașul Vatra Dornei.

S-a reținut în esență că, în cauză

s-a făcut o greșită aplicare a Decretului nr. 92/1950.

Prin decizia nr. 20 din 22 martie 2002 Curtea de

Apel Suceava, a respins ca nefondat apelul declarat de Ministerul de Interne

împotriva sentinței civile nr. 180 din 27 mai 1999 a Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut de asemeni, că Decretul nr. 92/1950 a fost aplicat greșit, foștii

proprietari ai imobilului fiind exceptați de la naționalizare potrivit art. II

din decret, iar faptul că reclamanta a mai făcut alte două cereri prin care a

pretins restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 și evacuarea

pârâtei, acțiunile fiind respinse, este fără relevanță, acțiunea de față fiind

în revendicare,  imprescriptibilă. Pe de altă parte, raportat la motivele de

apel, reclamanta și-a dovedit calitatea de moștenitoare a foștilor proprietari,

fiind făcută și dovada dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs

Ministerul de Interne, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține

că;

- Statul Român a preluat imobilul în litigiu în

baza unui titlu legal, Decretul nr. 92/1950 “Ministerul de Interne deținându-l

în administrare”.

- reclamanta s-a mai adresat pentru

retrocedarea imobilului, Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995,

a formulat și acțiune în evacuare, ambele cereri fiind respinse,

- prin certificatul de moștenitor,

reclamanta nu și-a dovedit calitatea procesuală și dreptul de proprietate

asupra bunului,

- bunul revendicat aparține

domeniului public al statului, fiind destinat a servi nevoilor de apărare și

ordine publică, aici desfășurându-și activitatea un cămin de garnizoană;

- în cauză devin aplicabile

prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, într-o asemenea

situație foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Recursul nu este întemeiat.

În considerarea prevederilor art. II

din Decretul nr. 92/1950, instanțele au reținut corect, că imobilul în litigiu

a fost preluat de stat fără titlu valabil, câtă vreme, de necontestat, foștii

proprietari făceau parte din categorii socio-profesionale exceptate de la

naționalizare.

Împrejurarea că reclamanta, anterior,

a formulat cerere (respinsă) de retrocedare a aceluiași imobil, în temeiul

Legii nr. 112/1995, ca și acțiune în evacuare (de asemeni respinsă), în adevăr,

nu prezintă semnificație juridică, în raport de caracterul prezentei cereri –

acțiune în revendicare, pe calea dreptului comun posibilitate oferită expres de

normele legale aplicabile respective art. 1 alin. (5) din Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin H.G. nr. 11/1997.

Nu poate fi primită nici susținerea

după care, reclamanta nu a făcut proba calității sale procesuale, instanțele

reținând de asemeni în mod corect că, prin certificatul de moștenitor (nr. 110

din 1 martie 1996) reclamanta face dovada calității sale procesuale active, ca

moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului în litigiu.

Evident, în acest cadru procesual, o

asemenea chestiune interesează, și nu dovada, prin certificatul de moștenitor,

a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului din litigiu.

În

ce privește regimul juridic al bunului, este adevărat că acesta este deținut în

administrare de recurent, care poate fi considerat componentă a forțelor

armate, făcând parte din sistemul de apărare, a țării și că, pe acest temei, de

principiu, imobilul ar putea aparține domeniului public al statului.

Sub acest aspect însă, este de

observat pe de o parte că, prezenta judecată este ținută de cele stabilite în

cauză, prin decizia 1181 din 5 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție, hotărâre

prin care în primul ciclu procesual,  s-a casat cu trimitere decizia nr. 41 din

24 noiembrie 1999 a Curții de Apel Suceava, dată în soluționarea apelului.

S-a reținut pentru aceasta că în mod

greșit a apreciat instanța de apel că în cauză, calitatea procesuală pasivă are

Statul Român prin Ministerul de Finanțe și aceasta întrucât imobilul se află pe

domeniul unității administrative teritoriale situație în care, calitatea

procesuală pasivă are Consiliul local și nu Statul Român.

Pe de altă parte, potrivit art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 213/1998 (invocată și de recurent) “fac parte din domeniul

public sau privat al statului sau al unităților administrative teritoriale și

bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă

au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil”…, iar

potrivit alin. (2) același text, “bunurile preluate de stat fără un titlu

valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora”.

Or, în speță, așa cum s-a arătat,

imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil.

În ce privește incidența

prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în sensul invocat de recurent,       este

de reținut că, acțiunea de față, este promovată pe calea dreptului comun, anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta înțelegând să continue

judecata pe această cale, potrivit art. 47 din lege, motiv pentru care a și

cerut, suspendarea procedurii speciale de retrocedare pornite în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Ca atare, respectând principiul

disponibilității, prezenta judecată este necesar a se purta prin aplicarea

dreptului comun al revendicării fondat pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

De altfel, chiar dacă s-ar admite incidența în speță a prev. art. 16 din

Legea nr. 10/2001 privind acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent,

această dispoziție nu ar putea opera, cerințele prevăzute de alin. (2) și  (4)

din același text nefiind îndeplinite.

Așa fiind, față de cele arătate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Ministerul de Interne împotriva deciziei civile nr. 20 din

22 martie 2002 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2003.