ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5055/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 8 octombrie 1998 precizată ulterior, reclamanta B.S.E.A., a chemat în judecată orașul Vatra Dornei prin Primar, Ministerul de Interne, solicitând obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de proprietate și să-i predea posesia imobilului situat în Vatra Dornei, imobil naționalizat abuziv, în temeiul Decretului nr. 92/1950. Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 180 din 27 mai 1999, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.S.E.A., împotriva pârâților Primăria orașului Vatra Dornei, județul Suceava și Ministerul de Interne – reprezentat prin Direcția juridică, a obligat pârâtele să recunoască reclamantei dreptul de proprietate și să-i predea posesia imobilului casă, situat în orașul Vatra Dornei.

S-a reținut în esență că, în cauză s-a făcut o greșită aplicare a Decretului nr. 92/1950. Prin decizia nr. 20 din 22 martie 2002 Curtea de Apel Suceava, a respins ca nefondat apelul declarat de Ministerul de Interne împotriva sentinței civile nr. 180 din 27 mai 1999 a Tribunalului Suceava. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut de asemeni, că Decretul nr. 92/1950 a fost aplicat greșit, foștii proprietari ai imobilului fiind exceptați de la naționalizare potrivit art. II din decret, iar faptul că reclamanta a mai făcut alte două cereri prin care a pretins restituirea imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995 și evacuarea pârâtei, acțiunile fiind respinse, este fără relevanță, acțiunea de față fiind în revendicare, imprescriptibilă.

Pe de altă parte, raportat la motivele de apel, reclamanta și-a dovedit calitatea de moștenitoare a foștilor proprietari, fiind făcută și dovada dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Ministerul de Interne, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că; - Statul Român a preluat imobilul în litigiu în baza unui titlu legal, Decretul nr. 92/1950 “Ministerul de Interne deținându-l în administrare”.

- reclamanta s-a mai adresat pentru retrocedarea imobilului, Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, a formulat și acțiune în evacuare, ambele cereri fiind respinse, - prin certificatul de moștenitor, reclamanta nu și-a dovedit calitatea procesuală și dreptul de proprietate asupra bunului, - bunul revendicat aparține domeniului public al statului, fiind destinat a servi nevoilor de apărare și ordine publică, aici desfășurându-și activitatea un cămin de garnizoană; - în cauză devin aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, într-o asemenea situație foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Recursul nu este întemeiat. În considerarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950, instanțele au reținut corect, că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, câtă vreme, de necontestat, foștii proprietari făceau parte din categorii socio-profesionale exceptate de la naționalizare.

Împrejurarea că reclamanta, anterior, a formulat cerere (respinsă) de retrocedare a aceluiași imobil, în temeiul Legii nr. 112/1995, ca și acțiune în evacuare (de asemeni respinsă), în adevăr, nu prezintă semnificație juridică, în raport de caracterul prezentei cereri – acțiune în revendicare, pe calea dreptului comun posibilitate oferită expres de normele legale aplicabile respective art. 1 alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 aprobate prin H.G. nr. 11/1997. Nu poate fi primită nici susținerea după care, reclamanta nu a făcut proba calității sale procesuale, instanțele reținând de asemeni în mod corect că, prin certificatul de moștenitor (nr. 110 din 1 martie 1996) reclamanta face dovada calității sale procesuale active, ca moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului în litigiu.

Evident, în acest cadru procesual, o asemenea chestiune interesează, și nu dovada, prin certificatul de moștenitor, a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului din litigiu. În ce privește regimul juridic al bunului, este adevărat că acesta este deținut în administrare de recurent, care poate fi considerat componentă a forțelor armate, făcând parte din sistemul de apărare, a țării și că, pe acest temei, de principiu, imobilul ar putea aparține domeniului public al statului. Sub acest aspect însă, este de observat pe de o parte că, prezenta judecată este ținută de cele stabilite în cauză, prin decizia 1181 din 5 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție, hotărâre prin care în primul ciclu procesual, s-a casat cu trimitere decizia nr. 41 din 24 noiembrie 1999 a Curții de Apel Suceava, dată în soluționarea apelului.

S-a reținut pentru aceasta că în mod greșit a apreciat instanța de apel că în cauză, calitatea procesuală pasivă are Statul Român prin Ministerul de Finanțe și aceasta întrucât imobilul se află pe domeniul unității administrative teritoriale situație în care, calitatea procesuală pasivă are Consiliul local și nu Statul Român. Pe de altă parte, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 (invocată și de recurent) “fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrative teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil”…, iar potrivit alin. (2) același text, “bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora”.

Or, în speță, așa cum s-a arătat, imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil. În ce privește incidența prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, în sensul invocat de recurent, este de reținut că, acțiunea de față, este promovată pe calea dreptului comun, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta înțelegând să continue judecata pe această cale, potrivit art. 47 din lege, motiv pentru care a și cerut, suspendarea procedurii speciale de retrocedare pornite în temeiul Legii nr. 10/2001. Ca atare, respectând principiul disponibilității, prezenta judecată este necesar a se purta prin aplicarea dreptului comun al revendicării fondat pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

De altfel, chiar dacă s-ar admite incidența în speță a prev. art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, această dispoziție nu ar putea opera, cerințele prevăzute de alin. (2) și (4) din același text nefiind îndeplinite. Așa fiind, față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne împotriva deciziei civile nr. 20 din 22 martie 2002 a Curții de Apel Suceava, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2003.