Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1062/2005

HOTĂRÂRE
11.02.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1062/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 3 septembrie 2002, reclamantul P.G. a formulat plângere împotriva dispoziției nr. 302 din 21 noiembrie 2001 emisă de Primarul municipiului Vatra Dornei, solicitând desființarea acesteia. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, respectând dispozițiile Legii nr. 10/2001, a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Vatra Dornei, compus din casă și suprafața de 267 mp teren aferent construcției. Imobilul în litigiu a fost proprietatea tatălui reclamantului, P.A., decedat în anul 1997. În anul 1960, autorul reclamantului a fost condamnat prin sentința penală nr. 413/1960, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 156/1961 a fostului Tribunal Regional Suceava la 15 ani muncă silnică și confiscarea totală a averii pentru delapidare.

Prin procesul verbal din 24 februarie 1961 întocmit de executorul judecătoresc de pe lângă Tribunalul Vatra Dornei s-a dispus preluarea imobilului din Vatra Dornei, acesta trecând astfel în proprietatea statului. Reclamantul a mai precizat că la data condamnării imobilul se afla în proprietatea mai multor cetățeni evrei, autorizația de construire, fiind eliberată pe numele acestora. Ulterior, părinții autorului reclamantului au cumpărat imobilul prin act sub semnătură privată. Prin dispoziția nr. 302 din 21 noiembrie 2001 dată de Primarul municipiului Vatra Dornei, reclamantului i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Vatra Dornei, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001, nefiind preluat abuziv de către stat.

Prin sentința civilă nr. 783 din 4 decembrie 2002, Tribunalul Suceava a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. În esență, instanța de fond a reținut în motivare că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului ca urmare a condamnării autorului reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, nefiind deci vorba despre o infracțiune politică și prin urmare, cererea sa nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 2 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P.G., criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că instanța nu a observat că în executarea sentinței penale nr. 413/1960 s-a predat fostului Sfat Popular al orașului Vatra Dornei un alt imobil, respectiv cel situat în str. P.V.

nr. 10 și cu totul formal, întrucât acesta a rămas în posesia familiei sale. În schimb, construcția și terenul din str. P.V. nr. 2, care nu se aflau în proprietatea autorului reclamantului la data condamnării și nu erau supuse confiscării, au fost preluate abuziv și închiriate unor terțe persoane. Prin decizia civilă nr. 89 din 4 noiembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins apelul ca nefondat, reținând în considerente că potrivit Legii nr. 10/2001 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii doar persoanele fizice care erau proprietare ale imobilului la data preluării abuzive, precum și moștenitorii acestora. Or, autorul reclamantului nu avea în proprietate imobilul la data preluării lui de către stat, fiind doar un posesor de fapt.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Suceava a formulat recurs reclamantul P.G., criticând hotărârea sub aspectul greșitei interpretări a actelor aflate în dosar, respectiv a sentinței civile nr. 688 din 19 septembrie 2000 a Judecătoriei Vatra Dornei. Astfel, prin sentința menționată s-a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 267 mp, însă acesta consideră că de fapt s-a stabilit că în momentul preluării abuzive a imobilului de către stat (1961, 1962), acesta era proprietatea autorului său, fiind cumpărat de la proprietarii tabulari cu act sub semnătură privată, ulterior neputându-se încheia actul autentic întrucât autorul său a fost arestat.

Recursul este fondat pentru considerentele ce vor urma. Prin notificarea adresată Primăriei municipiului Vatra Dornei, reclamantul P.G. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Vatra Dornei, str. P.V. nr. 2, același imobil fiind menționat și în acțiunea introductivă, precum și în căile de atac. Se constată însă că în procesul verbal de executare întocmit la data de 24 februarie 1961 de către executorul judecătoresc în baza sentinței penale nr. 413/1960, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 156/1961 a fostului Tribunal Regional Suceava, se dispune confiscarea imobilului situat în Vatra Dornei, str. P.V. nr. 10. Prin urmare, primul aspect care trebuia clarificat de către instanța de fond era cel referitor la stabilirea exactă a imobilului care face obiectul litigiului, respectiv cel situat în str. P.V.

nr. 2 sau str. P.V. nr. 10 și care dintre aceste imobile a fost preluat de către stat ori a fost supus confiscării ca urmare a condamnării penale suferite de autorul reclamantului. Se impune așadar admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 89 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, precum și a sentinței nr. 783 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Suceava și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a administra probatorii (eventual expertiză topografică), în vederea stabilirii identității imobilului revendicat de către reclamantul P.G . Cu ocazia rejudecării, se vor analiza și celelalte motive invocate de reclamant în legătură cu încadrarea acțiunii sale în prevederile Legii nr. 10/2001, raportat la imobilul identificat în urma probatoriilor ce vor fi administrate.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva deciziei nr. 89 din 4 noiembrie 2003 a Curții de Apel Suceava. Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 783 din 4 decembrie 2002 a Tribunalului Suceava. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5496/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin dispozițiile nr. 375 din 28 octombrie 2003, Primarul municipiul Vatra Dornei, a respins cererea formulată de G.R., în baza Legii nr. 10/2001, v
ÎCCJ 2007-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2157/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1611/2006, reclamantul B.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Vatra Dornei, prin Primar, anularea Dis
ÎCCJ 2010-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1033/2010
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 478 din 10 martie 2009, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată cererea formulată de contestatoarea A.S. în contradictoriu cu int
ÎCCJ 2003-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5055/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 8 octombrie 1998 precizată ulterior, reclamanta B.S.E.A., a chemat în judecată orașul Vatra Dornei prin Primar, Ministerul de I
ÎCCJ 2005-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5620/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 4 noiembrie 2003, reclamanții A.C., A.I. și A.J. au chemat în judecată pârâții Pr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă