ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5620/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 4 noiembrie 2003, reclamanții A.C., A.I. și A.J. au chemat în judecată pârâții Primăria Comunei Brodina și Direcția Județeană de Finanțe Publice Suceava, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să anuleze deciziile nr. 70 și 71/2003 emise de prima pârâtă, să dispună restituirea în natură a suprafeței de 5000 mp teren și acordarea de despăgubiri pentru o casă cu anexe gospodărești și fierărie, situate în comuna Brodina, Județul Suceava. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defuncților A.F. și P., și că au notificat pârâta, în sensul de a li se restitui în natură imobilele preluate abuziv, respectiv suprafața de 0,65 ha (formate din două corpuri de teren de 0,25 ha și 0,40 ha) și suprafața de 1700 mp.

A arătat totodată că 2000 mp au fost înstrăinate lui Z.D., care a devenit și proprietarul casei părintești a reclamanților cu nr. 322. Prin dispoziția nr. 70 din 7 octombrie 2003 emisă de Primăria Comunei Brodina s-a respins notificarea nr. 326 din 24 iulie 2001 privind restituirea suprafeței de 0,65 ha cu motivarea că nu face obiectul Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziția nr. 71 s-a respins notificarea cu nr. 651/2001 privind restituirea suprafeței de 5000 mp, cu aceeași motivare, în sensul că terenul a trecut în proprietatea Statului în baza Convenției Româno-Germane nr. 3620 din anul 1940, perioadă ce nu face obiectul Legii nr. 10/2001, care se referă expres la intervalul 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Prin sentința civilă nr. 153 din 2 martie 2004, Tribunalul Suceava a respins acțiunea arătând că reclamanții și autorul acestora, de naționalitate germană au fost repatriați în Germania conform Convenției Româno-Germane din 1940, averea familiei fiind preluată de Statul Român, pe baza listelor de avere.

A mai reținut instanța că prin încheierea din 2 martie 1957 a Tribunalului Popular al Raionului Rădăuți, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate pe numele autorului reclamanților, A.F. pentru C.F. nr. 106, constând din parcela funciară nr. 104 cu casă și suprafață de 5000 mp, iar ulterior prin decizia nr. 22 din 15 februarie 1958 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular Rădăuți s-au anulat deciziile prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate pe numele autorului reclamanților, cu motivarea că, fiind cetățeni români de origine germană s-a aplicat greșit Decretul nr. 81/1954.

Concluzionând, Judecătoria Suceava a apreciat că pentru suprafețele de teren ce fac obiectul dispozițiilor contestate în instanță reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată și modificată prin Legea nr. 169/1997 precum și în temeiul Legii nr. 1/2000, așa încât fiind incidente prevederile art. 1, art. 2 și art. 8 din Legea nr. 10/2001 acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât instanța de fond a reținut greșit că temeiul deposedării l-a constituit pretinsa Convenție Româno-Germană anterioară anului 1945 și că deși plecarea din țară în anul 1940 a fost intempestivă, ulterior, în anul 1945, familia reclamanților a fost readusă forțat în România de către trupele sovietice.

Prin încheierea din 24 martie 1959 Tribunalul Popular al raionului Rădăuți s-a dispus intabularea, autorului A.F. cu terenul în suprafață de 5000 mp și construcția, casă părintească, iar trecerea în proprietatea statului s-a realizat prin decizia nr. 22 din 15 februarie 1958, act al administrației locale. Reclamanții au criticat nelegalitatea sentinței pentru că a reținut greșit un alt temei al deposedării. Prin decizia nr. 2334 din 10 septembrie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins apelul reclamanților A.I., A.C. și A.J., păstrând motivarea instanței de fond. Decizia pronunțată în apel a fost criticată de către reclamanți făcând obiectul recursului declarat în termen legal, cale de atac ce reiterează motivele de nelegalitate dezvoltate în apel.

Recursul este întemeiat. Cu încălcarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanțele nu au citat în cauză Direcția Județeană de Finanțe Publice Suceava, nu s-au pronunțat asupra legitimării procesuale pasive a acestei pârâte, nu au pus în dezbaterea contradictorie a părților dacă cadrul procesual fixat de reclamanți pentru acordarea despăgubirilor solicitate, urmează sau nu procedura reglementată de art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001. Este de observat că, deși în petitul cererii de chemare în judecată, reclamanții A.C., A.I., A.J. au solicitat a se pronunța sentința civilă în contradictoriu și cu pârâta Direcția Județeană de Finanțe Publice Suceava, în cauză nu a fost citată această pârâtă, iar instanța ignorând obligațiile prevăzute de art. 129 alin. (2), (4) și (5) C. proc.

civ. nu au lămurit cadrul procesual pasiv. Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârile pronunțate cu această omisiune și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava, în temeiul art. 312 alin. (4) C. proc. civ. Instanța de trimitere, cu ocazia rejudecării, va stabili cadrul juridic procesual fixat de reclamanți, cu respectarea principiului disponibilității, va solicita părților dovezi concludente din care să rezulte regimul juridic al imobilelor, teren și construcții și depunerea la dosarul cauzei a hotărârilor judecătorești anterioare, sau alte înscrisuri formulate în baza Legii nr. 18/1991, pentru a se analiza dacă, și în ce măsură reclamanții au primit satisfacție în acest sens, deoarece instanțele au reținut că pentru suprafețele de teren ce fac obiectul dispozițiilor nr. 70 și 71/2003, contestate în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991.

Totodată instanța are a examina dacă preluarea imobilelor s-a realizat printr-un act abuziv ce datează din perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 și în ce măsură, în temeiul căror legi reparatorii, reclamanții sunt sau nu îndrituiți a li se retroceda în natură imobilele sau în cazul în care acestea sunt ocupate, care sunt măsurile reparatorii prin echivalent la care sunt îndreptățiți și în ce temei juridic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții A.I., A.C., A.J. împotriva deciziei nr. 2334 din 10 septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Suceava. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2005.