ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2157/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1611/2006, reclamantul B.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Vatra Dornei, prin Primar, anularea Dispoziției nr. 66 din 3 februarie 2006, emisă de pârât și, pe cale de consecință, acordarea de despăgubiri în cuantum de 7 miliarde lei. Reclamantul a arătat în motivarea cererii că, prin Decretul de expropriere nr. 210 din 27 iulie 1961, construcțiile și terenul aferent în suprafață de 2000 mp au fost trecute în proprietatea statului prin exproprierea membrilor familiei sale, la acea dată fiind acordate despăgubiri minore. Reclamantul a mai arătat că notificarea nu este tardivă, deoarece Legea nr. 247/2005 oferă o ultimă posibilitate solicitanților să-și redobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor pierdute prin violență în favoarea Statului Român.

Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 854 din 23 mai 2006 a respins acțiunea ca nefondată. Prima instanță a reținut, în esență, că, în condițiile în care reclamantul a înregistrat notificarea la data de 5 septembrie 2005, cu mult după expirarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în speță sunt incidente dispozițiile alin. (5) al aceluiași articol, Legea nr. 247/2005 neprelungind acest termen. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe. Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 217 din 29 septembrie 2006, a respins apelul ca nefondat, menținând, astfel soluția dată de instanța de fond. Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii.

După ce face o amplă relatare a motivelor care l-au împiedicat să depună notificarea în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, acesta susține, în esență, ca și în fața instanței de apel, că, în speță, nu se poate reține excepția tardivității notificării, Legea nr. 247/2005 oferind o ultimă posibilitate solicitanților de a-și redobândi dreptul de proprietate, rațiunea legilor de retrocedare fiind aceea de a realiza o reparație efectivă și integrală. Recursul este nefondat. După cum bine se cunoaște, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită la restituire va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, sancțiunea nerespectării acestui termen fiind prevăzută de alin. (5) al aceluiași articol, în sensul că atrage decăderea, respectiv pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Termenul inițial de 6 luni a fost prelungit succesiv cu câte 3 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, astfel încât data limită fiind 14 februarie 2002. Cum notificarea reclamantului a fost adresată Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc la 5 septembrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege și prelungirile succesive, în mod corect a fost respinsă ca tardivă prin dispoziția atacată, așa cum legal și temeinic au reținut instanțele. Trebuie precizat și faptul că, în mod contrar susținerilor recurentului, Legea nr. 247/2005 nu a intervenit cu o prelungire a termenului de depunere a notificărilor, statuând numai asupra regimului stabilirii și plății despăgubirilor. Față de cele ce preced, apreciind că decizia atacată este legală, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de B.N. împotriva deciziei nr. 217 din 29 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2007.