ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1762/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamanta P.O.împotriva deciziei civile

nr.526 A din 27.11.2001 a Curții de Apel București – Secția a III a civilă.

La

apelul nominal s-a prezentat: recurenta-reclamantă P.O., personal și asistată

de av. P.M., lipsind intimata-pârâtă P.U.

Procedura

completă.

Curtea,

luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părților în

dezbaterea recursului.

Av.

P.M.  a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

studierea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr.2714/2000 pe rolul Tribunalului București – Secția

a V-a civilă și de contencios administrativ, reclamanta P.O.a chemat în

judecată pe pârâta P.U. și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i

plătească suma de 1.800.000.000 lei, adică echivalentul a 100.000 USD cu titlu

de daune morale.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta  a arătat

că la 30.07.1964 a înfiat pe pârâta P.U., așa cum dovedește cu Decizia

nr.1041/1964 a Comitetului Executiv al fostului Sfat Popular al Raionului Nicolae

Bălcescu.

Că

după înfiere pârâta a avut o comportare necorespunzătoare față de  părinții

adoptivi, deși a obținut de la aceștia  sprijin material și bunuri de valoare

deosebită.

Mai

arată reclamanta că pârâta are un comportament agresiv, a exercitat asupra

mamei adoptive presiuni psihice datorită cărora aceasta a suferit un accident

vascular la nivel ocular, cu atrofierea vederii având nevoie datorită bolii de

îngrijire și supraveghere din partea unei persoane.

Cu

privire la comportarea pârâtei P.U., reclamanta afirmă că aceasta a  favorizat

pătrunderea în casa părinților reclamantei din Brăila a unui criminal pentru a

tâlhării  pe mama și sora reclamantei, că a sustras din casă acte originale

privind proprietatea imobilului și a unor terenuri, cu scopul de a-și însuși

aceste bunuri pentru înființarea unei societăți comerciale.

Că

pârâta a refuzat să locuiască cu reclamanta și soțul acesteia, neacordîndu-le

nici un sprijin material sau moral.

După

administrarea probelor solicitate de părțile cauzei, Tribunalul București –

secția a V a civilă și de contencios administrativ a pronunțat sentința civilă

nr.214/17.03.2001 prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei P.

O.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din probele

administrate la cererea reclamantei nu rezultă că pârâta a săvârșit față de

mama sa adoptivă fapte care să atragă răspunderea delictuală în înțelesul legii

civile și nici nu s-a făcut dovada  cauzării unui prejudiciu moral.

Dimpotrivă,

a reținut instanța din probele administrate că reclamanta a manifestat față de

fiica sa adoptivă o atitudine disprețuitoare, afirmând că aceasta provine

dintr-o familie de „proastă caliatate, decăzută moral”.

În

sfârșit, se reține de instanță că bolile și handicapul de care suferă

reclamanta nu au fost cauzate de comportamentul pârâtei față de mama sa

adoptivă.

Prin decizia civilă nr.526/A/27.11.2001 pronunțată de Curtea de

Apel București – secția a III a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamanta P.O.împotriva sentinței  civile nr.214/27.III.2001 pronunțată de

Tribunalul București – secția a V-a civilă.

S-a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale în condițiile cerute

de art.1169 C.civ. în sensul că pârâta ar fi săvârșit fapte care să

îndeplinească cumulativ condițiile răspunderii delictuale prevăzute de

art.998-999 C.civ.

Că

faptele imputate pârâtei nu au caracter ilicit și nu pot fi  cauzatoare de

prejudicii materiale sau morale și deci sentința pronunțată de instanța de fond

este legală și temeinică.

Împotriva

deciziei civile nr.526/A/27.11.2001 pronunțată de  Curtea de Apel București a

declarat recurs reclamanta P.O.întemeiat pe motivul de casare prevăzut de

art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia afirmă că instanța de apel nu

a analizat probele administrate reținând greșit că în cauză nu sunt îndeplinite

cerințele legale pentru a se  angaja răspunderea delictuală a pârâtei.

Recursul

este nefondat.

Recurenta

P.O.și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art.304

pct.9 C. proc.civ. care arată că se poate cere casarea unei hotărâri dacă este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

În

cauză nu sunt  îndeplinite cerințele motivului de casare invocat de recurentă.

Așa

cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a analizat

soluția pronunțată în fond și a concluzionat  că reclamanta nu a făcut dovada

pretențiilor sale așa cum cer prevederile art.1169 C.civ., din probe

nerezultînd că pârâta a săvârșit fapte de natură delictuală și care să fi

provocat reclamantei prejudicii materiale sau daune morale.

Corect

au reținut și motivat instanțele de fond și apel că pronunțarea unei acțiuni de

ieșire din indiviziune  nu poate fi considerat un delict civil și constituie

exercitarea unui drept legitim  prevăzut de art.728 C. civ.

De

asemeni, faptul înființării unei Societăți  Comerciale exprimă exercitarea

unui  drept recunoscut de lege și nu este de natură  să cauzeze

reclamantei

prejudicii morale sau materiale în sensul prevederilor art.998-999 C. civ.

Așa

fiind, cum din cuprinsul hotărârilor  recurate nu rezultă că instanțele au

pronunțat hotărârile prin care au respins acțiunea reclamantei cu nesocotirea

prevederilor legale aplicabile în speță, se constată că recursul este nefondat

și urmează a fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de  reclamanta P.O.împotriva deciziei civile nr.526 A din 27 noiembrie 2001 a

Curții de Apel  București – Secția a III a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.