ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1762/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta P.O.împotriva deciziei civile nr.526 A din 27.11.2001 a Curții de Apel București – Secția a III a civilă. La apelul nominal s-a prezentat: recurenta-reclamantă P.O., personal și asistată de av. P.M., lipsind intimata-pârâtă P.U. Procedura completă. Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului. Av. P.M. a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia. C U R T E A Asupra recursului de față: Din studierea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.2714/2000 pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a civilă și de contencios administrativ, reclamanta P.O.a chemat în judecată pe pârâta P.U.

și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i plătească suma de 1.800.000.000 lei, adică echivalentul a 100.000 USD cu titlu de daune morale. În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că la 30.07.1964 a înfiat pe pârâta P.U., așa cum dovedește cu Decizia nr.1041/1964 a Comitetului Executiv al fostului Sfat Popular al Raionului Nicolae Bălcescu. Că după înfiere pârâta a avut o comportare necorespunzătoare față de părinții adoptivi, deși a obținut de la aceștia sprijin material și bunuri de valoare deosebită. Mai arată reclamanta că pârâta are un comportament agresiv, a exercitat asupra mamei adoptive presiuni psihice datorită cărora aceasta a suferit un accident vascular la nivel ocular, cu atrofierea vederii având nevoie datorită bolii de îngrijire și supraveghere din partea unei persoane.

Cu privire la comportarea pârâtei P.U., reclamanta afirmă că aceasta a favorizat pătrunderea în casa părinților reclamantei din Brăila a unui criminal pentru a tâlhării pe mama și sora reclamantei, că a sustras din casă acte originale privind proprietatea imobilului și a unor terenuri, cu scopul de a-și însuși aceste bunuri pentru înființarea unei societăți comerciale. Că pârâta a refuzat să locuiască cu reclamanta și soțul acesteia, neacordîndu-le nici un sprijin material sau moral.

După administrarea probelor solicitate de părțile cauzei, Tribunalul București – secția a V a civilă și de contencios administrativ a pronunțat sentința civilă nr.214/17.03.2001 prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei P. O. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din probele administrate la cererea reclamantei nu rezultă că pârâta a săvârșit față de mama sa adoptivă fapte care să atragă răspunderea delictuală în înțelesul legii civile și nici nu s-a făcut dovada cauzării unui prejudiciu moral. Dimpotrivă, a reținut instanța din probele administrate că reclamanta a manifestat față de fiica sa adoptivă o atitudine disprețuitoare, afirmând că aceasta provine dintr-o familie de „proastă caliatate, decăzută moral”.

În sfârșit, se reține de instanță că bolile și handicapul de care suferă reclamanta nu au fost cauzate de comportamentul pârâtei față de mama sa adoptivă. Prin decizia civilă nr.526/A/27.11.2001 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta P.O.împotriva sentinței civile nr.214/27.III.2001 pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a civilă. S-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale în condițiile cerute de art.1169 C.civ. în sensul că pârâta ar fi săvârșit fapte care să îndeplinească cumulativ condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art.998-999 C.civ. Că faptele imputate pârâtei nu au caracter ilicit și nu pot fi cauzatoare de prejudicii materiale sau morale și deci sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Împotriva deciziei civile nr.526/A/27.11.2001 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta P.O.întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ., în dezvoltarea căruia afirmă că instanța de apel nu a analizat probele administrate reținând greșit că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se angaja răspunderea delictuală a pârâtei. Recursul este nefondat. Recurenta P.O.și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C. proc.civ. care arată că se poate cere casarea unei hotărâri dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În cauză nu sunt îndeplinite cerințele motivului de casare invocat de recurentă.

Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, instanța de apel a analizat soluția pronunțată în fond și a concluzionat că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale așa cum cer prevederile art.1169 C.civ., din probe nerezultînd că pârâta a săvârșit fapte de natură delictuală și care să fi provocat reclamantei prejudicii materiale sau daune morale. Corect au reținut și motivat instanțele de fond și apel că pronunțarea unei acțiuni de ieșire din indiviziune nu poate fi considerat un delict civil și constituie exercitarea unui drept legitim prevăzut de art.728 C. civ. De asemeni, faptul înființării unei Societăți Comerciale exprimă exercitarea unui drept recunoscut de lege și nu este de natură să cauzeze reclamantei prejudicii morale sau materiale în sensul prevederilor art.998-999 C. civ.

Așa fiind, cum din cuprinsul hotărârilor recurate nu rezultă că instanțele au pronunțat hotărârile prin care au respins acțiunea reclamantei cu nesocotirea prevederilor legale aplicabile în speță, se constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.O.împotriva deciziei civile nr.526 A din 27 noiembrie 2001 a Curții de Apel București – Secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2003.