ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7863/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7863/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele :

La 25 iunie 2002, reclamantul

O.O.V., prin mandatar O.V., a chemat în judecată pe pârâta L.A.L.I.C.L. (în

prezent L.S.), prin mandatar SC A.I. SRL, solicitând obligarea acesteia la

plata unor despăgubiri de 1.000.000 dolari SUA din care 300.000 dolari SUA

pentru prejudicii patrimoniale și 700.000 dolari SUA daune morale.

În motivarea cererii întemeiate pe

art.998-999 și 1000 alin.1 C. civ. și art. 109 și art. 112 C. proc. civ.,

reclamantul a susținut că:

- la 17 decembrie 1999, călătorind

în Polonia cu autoturismul Ford Scorpio, condus de H.E., cetățean suedez, a

fost victima unui grav accident de circulație, pe șoseaua Szczecin-Stare

Czernovo;

- evenimentul rutier menționat i-a

vătămat sănătatea (pierderea vederii la ochiul stâng și capacității funcționale

a mâinii stângi, afectarea memoriei, deplasare greoaie, doar cu ajutorul cârjei

și permanentă nevoie de ajutor, fiindu-i imposibil să se autoîntrețină);

- practic, accidentul rutier l-a

transformat dintr-un sportiv de performanță și viitor medic neurochirurg

într-un infirm pe viață;

- autoarea accidentului, respectiv

H.E., care și-a pierdut viața în același eveniment, deținea o asigurare de

răspundere civilă auto emisă de societatea pârâtă.

La 17 aprilie 2003, reclamantul și-a

majorat pretențiile la 2.441.615 dolari SUA sumă compusă din cheltuielile

pentru hrană (132.000 dolari SUA), îmbrăcăminte (55.000 dolari SUA),

întreținere locuință (198.000 dolari SUA) și abonamente internet (236.940

dolari SUA), telefon (13.200 dolari SUA), T.V. (2640 dolari SUA) și radio

(1.980 dolari SUA), toate calculate pe timp de 55 de ani, costul unei locuințe

(160.000 dolari SUA), dotărilor interioare corespunzătoare (118.865 dolari

SUA), unui computer portabil (2.200 dolari SUA), unui autoturism Mercedes Benz

ML 400 CDI (126.768 dolari SUA), carburanților și lubrefianților necesari

acestui autovehicul pe timp de 55 de ani (168.000 dolari SUA), a două

intervenții chirurgicale în S.U.A. (225.000 dolari SUA), medicației și

asigurărilor de sănătate pe timp de 55 de ani (257.000 dolari SUA), precum și

al unui însoțitor pe aceeași perioadă (990.000 dolari SUA).

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 520 din 6 iunie 2003, a constatat depusă în termen

cererea completatoare și a admis în parte acțiunea, obligând-o pe pârâtă să-i

plătească reclamantului 40.000.000 lei despăgubiri (prejudicii patrimoniale și

daune morale) și 2.137.213 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- în accidentul de circulație produs

la 17 decembrie 1999 în Polonia de către defuncta H.E., care încheiase o poliță

de asigurare cu pârâta, reclamantul a suferit prejudicii materiale și morale

greu de apreciat din punct de vedere pecuniar;

- potrivit art. 43 și art. 45 din

Legea nr. 105/1992, societatea suedeză pârâtă este recunoscută de plin drept în

România și își desfășoară activitatea pe teritoriul țării în condițiile

stabilite de legea română referitoare la exercitarea activității de asigurări;

- deoarece reclamantul nu s-a

îndreptat împotriva moștenitorilor persoanei vinovate de producerea

accidentului, potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul nu poate fi

obligat la despăgubiri în locul acelei persoane;

- pe de altă parte, asiguratorul nu

poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente, conform art. 1000 alin.

(1) C. civ., răspunderea sa fiind limitată de art. 53 din Legea nr. 136/1995;

- textul menționat și H.G. nr.

106/1998 (valabilă în momentul producerii accidentului) stabilesc la 40.000.000

lei nivelul maxim al despăgubirilor ce pot fi acordate pentru o persoană în

cazul producerii vătămării corporale sau decesului, sumă care include și

prejudiciul cu caracter nepatrimonial, respectiv daunele morale.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 1135 din 8 iunie 2004, a admis apelul declarat de

reclamant și a schimbat în parte sentința, obligând-o pe pârâtă să-i plătească

apelantului 32.4000 dolari SUA daune materiale și 700.000 dolari SUA daune

morale sau echivalentul în lei al acestor sume, precum și 26.090.910 lei

cheltuieli de judecată la cele două faze procesuale.

S-a reținut că:

- potrivit art. 149 pct. 5 din Legea

nr. 105/1992 și art. 7 lit. b) din Legea nr. 187/2003, instanța română este

competentă să soluționeze acest litigiu cu elemente de extraneitate deoarece

reclamantul domiciliază în România, iar efectele accidentului de circulație

continuă să-i afecteze starea sănătății;

- determinarea legii aplicabile

aceluiași litigiu se realizează conform art. 3 din Legea nr. 105/1992, pe baza

calificării stabilite de legea română cu privire la raportul juridic dedus

judecății;

- în speță, potrivit legii române,

este vorba despre un raport în materia asigurării de răspundere civilă față de

terțe persoane pentru vătămare corporală produsă printr-un accident de

circulație;

- drept consecință, conform art. 4

și art. 103 lit. d) din Legea nr. 105/1992, se aplică legea suedeză, care nu

face retrimitere la legea română, ci prevede că este operantă oricărei daune

produse unui cetățean aparținând unei țări din spațiul economic european, pe o

rută ce leagă două asemenea țări;

- deoarece societatea suedeză de

asigurare nu își desfășoară activitatea în România și nu are filiale pe

teritoriul aceleiași țări, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 40-46

[inclusiv ale art. 41 alin. (3) și art. 45] din Legea nr. 105/1992 și nici

dispozițiile Legii nr. 136/1995 (cum greșit a considerat prima instanță);

- pe de altă parte, deoarece nu se

discută existența actului ilicit cauzator de prejudiciu, aspect definitiv

tranșat de Procuratura raională Grifino prin hotărârea din 24 aprilie 2000, de

încetare a anchetei, solicitându-se exclusiv despăgubiri, în speță nu sunt

operante art. 107 și art. 108 din Legea nr. 105/1992;

- stabilirea competenței în favoarea

instanței române și aplicarea legii suedeze nu sunt contrare Convenției de

Carte Verde, care, potrivit art. 7, dă posibilitate biroului de gestionare

român să acționeze în interesul biroului plătitor suedez, în conformitate cu

legislația din propria țară;

- legea suedeză (al cărei conținut a

fost stabilit conform art. 7 din Legea nr. 105/1992) prevede că din asigurarea

de răspundere civilă a unui autovehicul, despăgubirea pentru unul și același

accident nu poate depăși 300.000.000 coroane suedeze, exclusiv dobânda și

costurile procedurilor legale;

- reclamantul a dovedit necesitatea

unei intervenții chirurgicale în străinătate, precum și costul estimativ al

acestei operații (32.400 dolari SUA) dar nu și pretențiile de 100.000 dolari

SUA referitoare la o altă asemenea intervenție;

- leziunile consecutive accidentului

rutier au pus în pericol viața reclamantului și i-au produs o infirmitate

fizică și psihică permanentă, acesta încadrându-se în gradul I de invaliditate

și având nevoie de un însoțitor pentru necesitățile vitale;

- prejudiciul de agrement suferit de

reclamant consta în pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală,

divertisment, destindere și participare la viața socială și beneficiile unei

asemenea participări;

- acest prejudiciu poate fi atenuat

prin acordarea unor daune morale, al căror cuantum se va stabili în funcție de

limita maximă a despăgubirilor, suma deja plătită de societatea de asigurare

pentru intervențiile chirurgicale efectuate în Polonia și transportul

reclamantului în România, precum și de posibilitățile sale de a-l compensa;

- referitor la cheltuielile de

judecată, reclamantul a dovedit cu acte justificative doar suma de 26.090.910

lei, nu și cheltuieli de transport, hrană și diurnă;

- reactualizarea acestor cheltuieli

se va realiza, potrivit art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ., de către

executorul judecătoresc, la data punerii în executare a hotărârii.

Pârâta și reclamantul au declarat

recurs, prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul

respingerii apelului părții adverse, cu menținerea soluției primei instanțe și,

respectiv, majorării despăgubirilor și cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susținut că în speță era aplicabilă

Legea nr. 136/1995 și nu legea suedeză deoarece:

- reclamantul are calitatea de terț

păgubit, fiind victima unui accident rutier, fapt juridic ilicit, care dă

naștere unor obligații extracontractuale în cadrul răspunderii civile

delictuale;

- acțiunea dedusă judecății este

întemeiată pe art. 998 și urm. și art. 1000 alin. (1) C. civ., iar nu pe

contractul de asigurare, conform art. 969 C. civ.;

- art. 103 lit. d) din Legea nr.

105/1992, invocat de instanța intermediară în argumentarea aplicării legii

suedeze, se referă la contractele de asigurare împotriva riscurilor, deci este

irelevant într-o cauză întemeiată pe răspunderea civilă delictuală;

- atâta timp cât consecințele

evenimentului rutier, în cea mai mare parte, s-au produs și se produc în

România, potrivit art. 107 și art. 108 din Legea nr. 105/1992, legea română

prevalează asupra legii poloneze, inclusiv cu privire la cauzele de limitare

sau exonerare de răspundere;

- pe de altă parte, în temeiul art.

2 alin. (2), art. 43 și art. 163 din Legea nr. 105/1992, societatea

asigurătoare suedeză beneficiază de un regim juridic similar celui al

societăților de asigurare românești, ceea ce impune limitarea răspunderii sale,

conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 și H.G. nr. 906/1998 (în

vigoare la data producerii evenimentului);

- Înalta Curte de Casație și

Justiție, precum și alte instanțe au considerat, în spețe asemănătoare, că

societățile de asigurare străine răspund în aceleași limite ca și asigurătorii

români.

La rândul său, reclamantul și-a

întemeiat recursul pe art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O.,

susținând că instanța de apel a ignorat probele administrate în cauză prin care

a dovedit că prejudiciul material și cheltuielile de judecată au o întindere

mult mai mare.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare Curții de

Apel București, conform art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219/2005.

Curtea de Apel București, secția a

IX-a civilă, prin decizia nr. 255 din 22 noiembrie 2005, și-a declinat

competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe considerentul

că valoarea obiectului pretențiilor reclamantului depășește 7 miliarde de lei.

Criticile formulate de recurenta

pârâtă sunt nefondate deoarece:

- prezentul litigiu are ca obiect

raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate, deci este supus Legii

nr. 105/1992;

- pârâta, societatea suedeză care a

asigurat pe autoarea accidentului rutier de răspundere civilă pentru

eventualele pagube produse prin asemenea evenimente, nu contestă competența

instanțelor judecătorești românești, ci susține că fiind vorba despre pretenții

ce decurg dintr-un fapt juridic ilicit, în speță ar fi aplicabilă legea română

și, oricum, beneficiază de un regim juridic similar celui al societăților de

asigurare românești, conform reglementării interne precitate a raporturilor de

drept internațional privat [art. 108 rap. la art. 107 lit. b)-h) și, respectiv,

art. 2 alin. (2), art. 43 și art. 163];

- pentru repararea prejudiciului

cauzat prin accidentul produs de autoturismul condus de persoana asigurată de

pârâtă, reclamantul s-a îndreptat însă direct împotriva asigurătorului,

întemeindu-și pretențiile pe art. 998 și art. 1000 alin. (1) C. civ. (text

referitor, între altele, la răspunderea pentru lucruri);

- în speță nu se discută așadar

vreunul din aspectele prevăzute de art. 107 lit. b)-h) din Legea nr. 105/1992

(cum susține recurenta pârâtă), ci răspunderea asigurătorului (pentru pagubele

cauzate unei terțe persoane prin accidentul rutier produs de autoturismul

condus de persoana asigurată și decedată în același eveniment), care derivă din

polița de asigurare;

- pe de altă parte, societatea

suedeză pârâtă nu își desfășoară activitatea în România, astfel că nu

beneficiază de prevederile art. 45 din Legea nr. 105/1992, iar potrivit art. 40

alin. (1), art. 41 alin. (1) și art. 42 lit. f) din aceeași lege, statutul ei

organic (inclusiv răspunderea față de terți) este reglementat de legea suedeză;

- drept consecință, instanța de apel

a calificat corect raportul juridic din cauză și, ca atare, conform art. 3 și

art. 103 lit. d) din Legea nr. 105/1992, a aplicat de asemenea corect legea

suedeză privind daunele produse în circulația auto, care nu retrimite la

dreptul român;

- nefiind pronunțate de Secțiile

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ori de secția civilă a aceleiași

instanțe, hotărârile judecătorești invocate de recurenta pârâtă nu sunt

obligatorii și nici nu impun o eventuală schimbare a jurisprudenței, conform

art. 24 din Legea nr. 304/2004.

Dimpotrivă, recursul declarat de

reclamant este fondat deoarece:

- prin probele administrate în

cauză, reclamantul (născut în anul 1975, sportiv licențiat de Federația Română

de Volei și absolvent diplomat al unei cunoscute facultăți de medicină) a

dovedit că leziunile produse în accidentul rutier din 17 decembrie 1999 au

determinat pierderea capacității sale de muncă, în totalitate și încadrarea

permanentă în gradul I de invaliditate, care impune prezența unui însoțitor

pentru satisfacerea necesităților vitale.;

- de asemenea, reclamantul a dovedit

că aceleași leziuni traumatice au necesitat și necesită în continuare îngrijiri

medicale, respectiv tratamente de întreținere (permanent) și recuperator

(periodic), pe o perioadă nedeterminată, precum și o alimentație ce se va

stabili de medicul nutriționist, posibilă doar cu ajutorul unui aparat special

de deschidere a arcadelor dentare;

- din încheierile de ședință și

înscrisurile depuse la instanța de apel (filele 187-201) rezultă că tatăl

reclamantului, în calitate de mandatar al acestuia, a fost prezent în București

la 15 termene de judecată, iar cheltuielile necesitate de aceste deplasări (de

la localitatea de domiciliu, situată la peste 400 km distanță), precum și de

transportul recurentului pentru efectuarea expertizei medico-legale depășesc

suma acordată de curtea de apel (26.090.910 lei);

- probele menționate evidențiază

dimensiunile prejudiciului suferit de reclamantul recurent (care nu mai poate

realiza venituri conform pregătirii sale și are nevoie de îngrijiri medicale,

alimentație deosebită și un însoțitor), precum și costurile ocazionate de

proces, astfel că sunt hotărâtoare pentru soluționarea cererilor referitoare la

despăgubirile materiale și cheltuielile de judecată.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1)-(3) C. proc. civ., recursul declarat de reclamant va fi admis, în sensul

modificării parțiale a hotărârii atacate și obligării pârâtei, prin mandatar,

la plata unei prestații periodice lunare, pe tot timpul vieții recurentului, cu

începere de la data introducerii acțiunii, fără ca despăgubirea totală să depășească

plafonul de 300.000.000 lei coroane suedeze, prevăzut de secțiunea 14 alin. (1)

din Legea (suedeză) privind daunele produse în circulația auto.

La stabilirea cuantumului prestației

periodice acordate reclamantului s-au avut în vedere orientativ, nevoile

acestuia, condițiile sale de viață până în momentul producerii accidentului

precum și prețurile actuale din România, în general, și din localitatea de

domiciliu (Zalău, județul Sălaj).

În sfârșit, vor fi menținute

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și va fi respins, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtă, care va fi obligată să-i plătească reclamantului

103.365.000 lei cheltuieli de judecată pentru toate instanțele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul O.O.V. împotriva deciziei nr. 1135 din 8 iunie 2004 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte decizia recurată

în sensul că obligă pârâta SC L.A.B. prin mandatar SC A.I. SRL să plătească

reclamantului și suma de 1500 dolari SUA, prestație juridică lunară, începând

cu data introducerii acțiunii 25 iunie 2005, pe timpul vieții solicitantului,

fără ca despăgubirea totală să depășească plafonul de 300 milioane coroane

suedeze.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei recurate.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtă împotriva aceleiași decizii .

Obligă pe pârâtă să plătească

reclamantului suma de 103.365.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată

pentru toate instanțele.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2006.