ÎCCJ, decizie (scj.ro #82149)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82149) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate Competența
de soluționare a litigiului.
Cuprins
pe materii
. Drept internațional privat. Raporturi de drept privat cu
elemente de extraneitate Competența de soluționare a litigiului.
Index
alfabetic
. Drept internațional privat.
-
Raporturi de drept privat cu elemente de extraneitate.
-
Competența de soluționare a litigiului.
Legea
nr
. 105/1992
art
.
149
pct
5
Legea
nr
. 187/2003
Competența de soluționare a unui litigiu cu elemente de extraneitate în care
reclamantul, victima unui accident de circulație, domiciliază în România, iar
efectele accidentului continuă să-i afecteze starea sănătății, aparține,
potrivit
art
. 149
pct
5 din
Legea
nr
. 105/1992 și
art
.
7
lit.b
din Legea
nr
.
187/2003, instanței române.
Determinarea legii aplicabile aceluiași litigiu se realizează conform
art
. 3 din Legea
nr
. 105/1992, pe
baza calificării stabilite de legea română cu privire la raportul juridic dedus
judecății
.
Î.C.C.J
., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 7863 din 5 octombrie 2006.
La 25 iunie 2002, reclamantul
O.O.V
., prin mandatar
O.V
., a chemat în judecată pe pârâta
Lansforsakringsbolagens
AB
LF
Insurance
Company
Ltd
(în prezent
Lansforsakringar
Sak
), prin
mandatar
S.C
.
Avus
International
S.R.L
., solicitând
obligarea acesteia la plata unor despăgubiri de 1.000.000 $, din care
300.000 $ pentru prejudicii patrimoniale și 700.000 $ daune morale.
În motivarea cererii întemeiate pe art.998-999 și art.1000 alin.1
C.civ
. și art.109 și art.112
C.pr.civ
.,
reclamantul a susținut că:
- la 17 decembrie 1999, călătorind în
Polonia
cu un
autoturism condus de un cetățean suedez, a fost victima unui grav accident
de circulație;
- evenimentul rutier menționat i-a vătămat sănătatea (pierderea vederii la
ochiul stâng și capacității funcționale a mâinii stângi, afectarea memoriei,
deplasare greoaie, doar cu ajutorul cârjei și permanentă nevoie de ajutor,
fiindu-i imposibil să se
autoîntrețină
);
- practic, accidentul rutier l-a transformat dintr-un sportiv de performanță și
viitor medic neurochirurg într-un infirm pe viață;
- autorul accidentului, care și-a pierdut viața în același eveniment, deținea o
asigurare de răspundere civilă auto emisă de societatea pârâtă.
La 17 aprilie 2003, reclamantul și-a majorat pretențiile la 2.441.615 $, sumă
compusă din cheltuielile pentru hrană (132.000 $), îmbrăcăminte (55.000 $),
întreținere locuință (198.000 $) și abonamente
internet
(236.940 $), telefon (13.200 $),
T.V
. (2640 $) și
radio (1.980 $), toate calculate pe timp de 55 de ani, costul unei locuințe
(160.000 $), dotărilor interioare corespunzătoare (118.865 $), unui computer
portabil (2.200 $), unui autoturism
Mercedes
Benz
ML
400
CDI
(126.768 $), carburanților și
lubrefianților
necesari
acestui autovehicul pe timp de 55 de ani (168.000 $), a două intervenții
chirurgicale în
S.U.A
. (225.000 $), medicației și
asigurărilor de sănătate pe timp de 55 de ani (257.000 $), precum și al unui
însoțitor pe aceeași perioadă (990.000 $).
Tribunalul București - secția a IV-a civilă, prin sentința nr.520 din 6
iunie 2003, a constatat depusă în termen cererea completatoare și a admis în
parte acțiunea, obligând-o pe pârâtă să-i plătească reclamantului 40.000.000
lei despăgubiri (prejudicii patrimoniale și daune morale) și 2.137.213 lei
cheltuieli de judecată, reținând că:
- în accidentul de circulație produs în
Polonia
de
către un cetățean suedez, care încheiase o poliță de asigurare cu pârâta,
reclamantul a suferit prejudicii materiale și morale greu de apreciat din punct
de vedere pecuniar;
- potrivit art.43 și 45 din Legea nr.105/1992, societatea suedeză pârâtă este
recunoscută de plin drept în România și își desfășoară activitatea pe
teritoriul țării în condițiile stabilite de legea română referitoare la
exercitarea activității de asigurări;
- deoarece reclamantul nu s-a îndreptat împotriva moștenitorilor
persoanei vinovate de producerea accidentului, potrivit art.58 din Legea
nr.136/1995,
asiguratorul
nu poate fi obligat la
despăgubiri în locul acelei persoane;
- pe de altă parte,
asiguratorul
nu poate avea
calitatea de parte responsabilă
civilmente
, conform
art.1000 alin.1
C.civ
., răspunderea sa fiind limitată
de art.53 din Legea nr.136/1995;
- textul menționat și
H.G
. nr.106/1998 (valabilă în
momentul producerii accidentului) stabilesc la 40.000.000 lei nivelul maxim al
despăgubirilor ce pot fi acordate pentru o persoană în cazul producerii
vătămării corporale sau decesului, sumă care include și prejudiciul cu caracter
nepatrimonial
, respectiv daunele morale.
Curtea de Apel București - secția a IV-a civilă, prin decizia nr.1135 din
8 iunie 2004, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat în parte
sentința, obligând-o pe pârâtă să-i plătească apelantului 32.4000 $ daune
materiale și 700.000 $ daune morale sau echivalentul în lei al acestor sume,
precum și 26.090.910 lei cheltuieli de judecată la cele două faze procesuale.
S-a reținut că:
- potrivit art.149 pct.5 din Legea nr.105/1992 și art.7
lit.b
din Legea nr.187/2003, instanța română este competentă să soluționeze acest
litigiu cu elemente de extraneitate deoarece reclamantul domiciliază în
România, iar efectele accidentului de circulație continuă să-i afecteze starea
sănătății;
- determinarea legii aplicabile aceluiași litigiu se realizează conform art.3
din Legea nr.105/1992, pe baza calificării stabilite de legea română cu privire
la raportul juridic dedus judecății;
- în speță, potrivit legii române, este vorba despre un raport în materia
asigurării de răspundere civilă față de terțe persoane pentru vătămare
corporală produsă printr-un accident de circulație;
- drept consecință, conform art.4 și art.103
lit.d
din Legea nr.105/1992, se aplică legea suedeză, care nu face retrimitere la
legea română, ci prevede că este operantă oricărei daune produse unui cetățean
aparținând unei țări din spațiul economic european, pe o rută ce leagă două
asemenea țări;
- deoarece societatea suedeză de asigurare nu își desfășoară activitatea în
România și nu are filiale pe teritoriul aceleiași țări, în cauză nu sunt
incidente prevederile art.40-46 (inclusiv ale art.41 alin.3 și art.45) din
Legea nr.105/1992 și nici dispozițiile Legii nr.136/1995 (cum greșit a
considerat prima instanță);
- pe de altă parte, deoarece nu se discută existența actului ilicit cauzator de
prejudiciu, aspect definitiv tranșat de Procuratura raională
Grifino
prin hotărârea din 24 aprilie 2000, de încetare a
anchetei, solicitându-se exclusiv despăgubiri, în speță nu sunt operante
art.107 și 108 din Legea nr.105/1992;
- stabilirea competenței în favoarea instanței române și aplicarea legii
suedeze nu sunt contrare Convenției de Carte Verde, care, potrivit art.7, dă
posibilitate biroului de gestionare român să acționeze în interesul biroului
plătitor suedez, în conformitate cu legislația din propria țară;
- legea suedeză (al cărei conținut a fost stabilit conform art.7 din Legea
nr.105/1992) prevede că din asigurarea de răspundere civilă a unui autovehicul,
despăgubirea pentru unul și același accident nu poate depăși 300.000.000
coroane suedeze, exclusiv dobânda și costurile procedurilor legale;
- reclamantul a dovedit necesitatea unei intervenții chirurgicale în
străinătate, precum și costul estimativ al acestei operații (32.400 $) dar nu
și pretențiile de 100.000 $ referitoare la o altă asemenea intervenție;
- leziunile consecutive accidentului rutier au pus în pericol viața
reclamantului și i-au produs o infirmitate fizică și psihică permanentă, acesta
încadrându-se în gradul I de invaliditate și având nevoie de un însoțitor
pentru necesitățile vitale;
- prejudiciul de agrement suferit de reclamant consta în pierderea
posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment, destindere și
participare la viața socială și beneficiile unei asemenea participări;
- acest prejudiciu poate fi atenuat prin acordarea unor daune morale, al căror
cuantum se va stabili în funcție de limita maximă a despăgubirilor, suma deja
plătită de societatea de asigurare pentru intervențiile chirurgicale efectuate
în
Polonia
și transportul reclamantului în România,
precum și de posibilitățile sale de a-l compensa;
- referitor la cheltuielile de judecată, reclamantul a dovedit cu acte
justificative doar suma de 26.090.910 lei, nu și cheltuieli de transport,
hrană și diurnă;
- reactualizarea acestor cheltuieli se va realiza, potrivit art.371
2
alin.3
C.pr.civ
., de către executorul judecătoresc,
la data punerii în executare a hotărârii.
Pârâta și reclamantul au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea
ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului părții adverse, cu menținerea
soluției primei instanțe și, respectiv, majorării despăgubirilor și
cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe art.304 pct.9
C.pr.civ
.,
pârâta a susținut că în speță era aplicabilă Legea nr.136/1995 și nu legea
suedeză deoarece:
- reclamantul are calitatea de terț păgubit, fiind victima unui accident
rutier, fapt juridic ilicit, care dă naștere unor obligații
extracontractuale
în cadrul răspunderii civile delictuale;
- acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe art.998 și urm. și art.1000
alin.1
C.civ
., iar nu pe contractul de asigurare,
conform art.969
C.civ
.;
- art.103
lit.d
din Legea nr.105/1992, invocat de
instanța intermediară în argumentarea aplicării legii suedeze, se referă la
contractele de asigurare împotriva riscurilor, deci este
irelevant
într-o cauză întemeiată pe răspunderea civilă delictuală;
- atâta timp cât consecințele evenimentului rutier, în cea mai mare
parte, s-au produs și se produc în România, potrivit art.107 și 108 din Legea
nr.105/1992, legea română prevalează asupra legii poloneze, inclusiv cu privire
la cauzele de limitare sau exonerare de răspundere;
- pe de altă parte, în temeiul art.2 alin.2, art.43 și art.163 din Legea
nr.105/1992, societatea asigurătoare suedeză beneficiază de un regim juridic
similar celui al societăților de asigurare românești, ceea ce impune limitarea
răspunderii sale, conform art.54 alin.1 din Legea nr.136/1995 și
H.G
. nr.906/1998 (în vigoare la data producerii
evenimentului);
- Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și alte instanțe au considerat,
în spețe asemănătoare, că societățile de asigurare străine răspund în aceleași
limite ca și asigurătorii români.
La rândul său, reclamantul și-a întemeiat recursul pe art.304 pct.10
C.pr.civ
. și art.6 din
C.E.D.O
.,
susținând că instanța de apel a ignorat probele administrate în cauză prin care
a dovedit că prejudiciul material și cheltuielile de judecată au o întindere
mult mai mare.
Înalta Curte de Casație și Justiție - secția civilă a scos cauza de pe
rol și a trimis-o spre soluționare Curții de Apel București, conform
art.II
alin.1-4 din Legea nr.219/2005.
Curtea de Apel București - secția a IX-a civilă, prin decizia nr.255 din
22 noiembrie 2005, și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de
Casație și Justiție, pe considerentul că valoarea obiectului pretențiilor
reclamantului depășește 7 miliarde de lei.
Criticile formulate de recurenta pârâtă sunt
nefondate
deoarece:
- prezentul litigiu are ca obiect raporturi de drept privat cu elemente de
extraneitate, deci este supus Legii nr.105/1992;
- pârâta, societatea suedeză care a asigurat pe autoarea accidentului rutier de
răspundere civilă pentru eventualele pagube produse prin asemenea evenimente,
nu contestă competența instanțelor judecătorești românești, ci susține că fiind
vorba despre pretenții ce decurg dintr-un fapt juridic ilicit, în speță ar fi
aplicabilă legea română și, oricum, beneficiază de un regim juridic similar
celui al societăților de asigurare românești, conform reglementării interne
precitate
a raporturilor de drept internațional privat
(art.108
rap
. la art.107
lit.b-h
și, respectiv, art.2 alin.2, art.43 și art.163);
- pentru repararea prejudiciului cauzat prin accidentul produs de autoturismul condus
de persoana asigurată de pârâtă, reclamantul s-a îndreptat însă direct
împotriva asigurătorului, întemeindu-și pretențiile pe art.998 și art.1000
alin.1
C.civ
. (text referitor, între altele, la
răspunderea pentru lucruri);
- în speță nu se discută așadar vreunul din aspectele prevăzute de art.107
lit.b-h
din Legea nr.105/1992 (cum susține recurenta
pârâtă), ci răspunderea asigurătorului (pentru pagubele cauzate unei
terțe persoane prin accidentul rutier produs de autoturismul condus de persoana
asigurată și decedată în același eveniment), care derivă din polița de
asigurare;
- pe de altă parte, societatea suedeză pârâtă nu își desfășoară activitatea în
România, astfel că nu beneficiază de prevederile art.45 din Legea nr.105/1992,
iar potrivit art.40 alin.1, art.41 alin.1 și art.42
lit.f
din aceeași lege, statutul ei organic (inclusiv răspunderea față de terți) este
reglementat de legea suedeză;
- drept consecință, instanța de apel a calificat corect raportul juridic din
cauză și, ca atare, conform art.3 și art.103
lit.d
din Legea nr.105/1992, a aplicat de asemenea corect legea suedeză
privind daunele produse în circulația auto, care nu retrimite la dreptul
român;
-
nefiind
pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei
Curți de Casație și Justiție ori de Secția civilă a aceleiași instanțe,
hotărârile judecătorești invocate de recurenta pârâtă nu sunt obligatorii și
nici nu impun o eventuală schimbare a jurisprudenței, conform art.24 din legea
nr.304/2004.
Dimpotrivă, recursul declarat de reclamant este fondat deoarece:
- prin probele administrate în cauză, reclamantul (născut în anul 1975, sportiv
licențiat de Federația Română de Volei și absolvent diplomat al unei cunoscute
facultăți de medicină) a dovedit că leziunile produse în accidentul rutier din
17 decembrie 1999 au determinat pierderea capacității sale de muncă, în
totalitate și încadrarea permanentă în gradul I de invaliditate, care
impune prezența unui însoțitor pentru satisfacerea necesităților vitale.;
- de asemenea, reclamantul a dovedit că aceleași leziuni traumatice au
necesitat și necesită în continuare îngrijiri medicale, respectiv tratamente de
întreținere (permanent) și recuperator (periodic), pe o perioadă
nedeterminată
, precum și o alimentație ce se va stabili de
medicul
nutriționist
, posibilă doar cu ajutorul unui
apart
special de deschidere a arcadelor dentare;
- din încheierile de ședință și înscrisurile depuse la instanța de apel (filele
187-201) rezultă că tatăl reclamantului, în calitate de mandatar al acestuia, a
fost prezent în București la 15 termene de judecată, iar cheltuielile
necesitate de aceste deplasări (de la localitatea de domiciliu, situată la
peste 400
km
. distanță), precum și de transportul
recurentului pentru efectuarea expertizei medico-legale depășesc suma acordată
de curtea de apel (26.090.910 lei);
- probele menționate evidențiază dimensiunile prejudiciului suferit de
reclamantul recurent (care nu mai poate realiza venituri conform pregătirii
sale și are nevoie de îngrijiri medicale, alimentație deosebită și un
însoțitor), precum și costurile ocazionate de proces, astfel că sunt
hotărâtoare pentru soluționarea cererilor referitoare la despăgubirile
materiale și cheltuielile de judecată.
Așa fiind, conform art.312 alin.1-3
C.pr.civ
.,
recursul declarat de reclamant va fi admis, în sensul modificării parțiale a
hotărârii atacate și obligării pârâtei, prin mandatar, la plata unei prestații
periodice lunare, pe tot timpul vieții recurentului, cu începere de la data
introducerii acțiunii, fără ca despăgubirea totală să depășească plafonul de
300.000.000 coroane suedeze, prevăzut de Secțiunea 14 alin.1 din Legea
(suedeză) privind daunele produse în circulația auto.
La stabilirea cuantumului prestației periodice acordate reclamantului s-au avut
în vedere orientativ, nevoile acestuia, condițiile sale de viață până în
momentul producerii accidentului precum și prețurile actuale din România, în
general, și din localitatea de domiciliu.
În sfârșit, au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a
fost respins, ca
nefondat
, recursul declarat de
pârâtă, care a fost obligată să-i plătească reclamantului 103.365.000 lei
cheltuieli de judecată pentru toate instanțele.