ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1965/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1965/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 22 martie 2010, petentul O.O.V., în calitate de recurent-reclamant în dosarul nr. 25105/2/2005, a formulat cerere privind lămurirea dispozitivului deciziei nr. 7863 din 5 octombrie 2006, pronunțată în acest dosar de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Se solicită, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se lămurească înțelesul considerentelor reținute de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și anume, „reactualizarea acestor cheltuieli se va realiza potrivit art. 371 2 alin. (3) C. proc.
civ., de către executorul judecătoresc, la data punerii în executare a hotărârii”, în sensul de a se preciza obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumelor acordate ca despăgubiri, iar cheltuielile de judecată ocazionate de susținerea procesului să fie afectate de dobânda legală și reactualizate pe baza indicilor prețurilor de consum. Lămurirea acordării dobânzilor este imperios necesară, întrucât pârâta a refuzat plata prestației juridice lunare în sumă de 1500 dolari SUA. În drept, se invocă art. 281 1 C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 3 martie 2011, în aplicarea dispozițiilor art. 159 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Înalta Curte, din oficiu, a pus în dezbaterea părților excepția necompetenței materiale a instanței supreme în soluționarea cererii de față.
Analizând această excepție absolută, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ.: „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.” Prin urmare, încheierea de lămurire a dispozitivului se supune aceluiași regim juridic ca și hotărârea pe care o lămurește, iar instanța competentă a se pronunța asupra unei asemenea cereri este instanța care a pronunțat hotărârea în cauză. În consecință, articolul mai sus-menționat cuprinde o normă de competență materială imperativă, de la care nu se poate deroga, indiferent de motivele cererii privind lămurirea dispozitivului.
În speță, se solicită să se lămurească înțelesul precizării făcute de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1135 din 8 iunie 2004 și anume: „reactualizarea acestor cheltuieli se va realiza potrivit art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ., de către executorul judecătoresc, la data punerii în executare a hotărârii”, în sensul de a se preciza obligarea pârâtei la plata dobânzii legale asupra sumelor acordate ca despăgubiri, iar cheltuielile de judecată ocazionate de susținerea procesului să fie afectate de dobânda legală și reactualizate pe baza indicilor prețurilor de consum. În consecință, se impune ca cererea să fie trimisă curții de apel, competentă a o soluționa.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cererii de lămurire a deciziei nr. 1135 din 8 iunie 2004 , pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de petentul recurent-reclamant O.O.V., în favoarea acestei instanțe.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii formulată de recurentul-reclamant O.O.V. în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2011.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.