ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5/2004

Asupra

recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Suceava, Secția penală, prin sentința  nr.74 din 5 martie 2003, a condamnat pe

inculpatul B.I. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării

drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b C.pen. pentru comiterea infracțiunii

de tentativă de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art.20 – 21, raportat

la art.174, art.175 lit.i, cu aplicarea art.73 lit.b, art.76 alin.2 , art.71, și

art.64 C.pen.

Tribunalul

a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsa aplicată durata

arestării preventive de la 23 noiembrie 2001 la zi și l-a obligat la plata

următoarelor sume:

-

3.130.781,50 lei, părții civile Spitalul municipal Rădăuți;

-

2.391.454 lei, părții civile Spitalul Clinic nr.3 Iași, cu dobânzile legale

aferente pentru ambele părți civile;

-

3.492.075 lei, despăgubiri materiale;

-

15.000.000 lei, daune morale;

-

1.368.750 lei pentru scăderea temporară a capacității de muncă cu 5%, conform

baremului ASIROM, pe perioada 15 noiembrie 2002 – 15 noiembrie 2003 și

1.635.000 lei, cheltuieli judiciare, către partea civilă M.I.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în ziua de 22 noiembrie

2001,  inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată, în apropierea  locuinței

numitului C.V. și pe fondul unor neânțelegeri mai vechi, au început o discuție

în contradictoriu, s-au îmbrâncit reciproc, iar la un moment dat, partea

vătămată a scos din buzunarul pantalonilor un briceag, și a încercat să-l

lovească pe inculpat, însă acesta s-a apărat cu mâna stângă și cu cea dreaptă a

lovit-o, astfel că partea vătămată a scăpat briceagul, de fapt un cuțit tip

briceag, jos.

Inculpatul

l-a ridicat și l-a lovit de două ori pe M.I. în mâna stângă, producându-i o

plagă tăiată transfixiantă  cu secțiune de mușchi brahial anterior și venă

humerală, plagă tăiată față palmară degete IV, V mâna stângă și șoc hemoragic

consecutiv.

În

concluziile raportului de expertiză medico–legală traumatologică, întocmit de

Institutul de medicină legală Iași, sub nr.3679 din 15 noiembrie 2002,  se mai

precizează că: leziunile s-au putut produce prin două lovituri cu corp tăietor

– înțepător și pot data din 22 noiembrie 2001; plaga palmară mâna stângă

sugerează apărarea activă (prinderea lamei cuțitului). Plaga brahială  s-a

complicat în evoluție cu pareză de nerv cubital stâng, care a necesitat intervenție

chirurgicală (neuroliză).

Leziunile

au necesitat 40 – 45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul

producerii lor, cu incapacitate de muncă pe această perioadă; prin secționarea

venei humerale și șocul hemoragic consecutiv, leziunile au pus în primejdie

viața părții vătămate. Pareza de nerv cubital stâng îi conferă acesteia o

scădere temporară a capacității de muncă în procent de 5%, conform baremului

ASIROM pentru un an de zile de la data întocmirii raportului medico – legal de

expertiză.

Împotriva

sentinței a declarat apel, în termen legal, partea vătămată M.I., criticând-o

ca netemeinică și nelegală, atât sub aspectul soluționării laturii penale, cât

și a celei civile.

Sub

primul aspect, apelantul a susținut că, procesul penal trebuia extins și asupra

numiților C.V. și M.V., care au participat la conflict, iar referitor la modul

de soluționare a acțiunii civile, a arătat că, prin expertiza  medico–legală nu

s-a stabilit corect procentul de incapacitate de muncă și că, în realitate, daunele

suferite sunt mult mai mari, pretinzând obligarea inculpatului la plata sumei

totale de 50.000.000 lei, despăgubiri civile (materiale și morale), precum și a

unei indemnizații lunare de 2.000.000 lei, pentru scăderea incapacității de

muncă.

Curtea

de Apel Suceava, secția penală, prin decizia nr.182 din 30 iunie 2003, a

respins, ca nefondat, apelul părții vătămate,  reținând că, la calcularea

daunelor materiale acordate, prima instanță a avut în vedere  veniturile

realizate de partea vătămată anterior agresiunii, precum și cheltuielile

efectuate pe parcursul tratamentului medical, nedovedindu-se efectuarea unor

cheltuieli mai mari.

Procentul

de scădere temporară a capacității de muncă, de 5% pe o perioadă de un an de

zile, menționează instanța de control judiciar, a fost stabilit prin expertiza

medicală, conform baremului  ASIROM și o eventuală scădere definitivă a

capacității de muncă se va stabili după data de 15 noiembrie 2003, așa cum s-a

recomandat prin concluziile raportului de expertiză.

Totodată,

se mai precizează, că o majorare a cuantumului daunelor materiale și morale nu

se justifică și prin faptul că infracțiunea a fost comisă în condițiile stării

de provocare.

Prin

reiterarea acelorași motive care au făcut și obiectul cererii de apel, partea

civilă M.I. a declarat recurs, care, examinat în raport cu lucrările și

materialul din dosarul cauzei, va fi respins ca nefondat.

acest sens, la primul termen de judecată, din 5 august 2002, partea vătămată se

constituie parte civilă pentru următoarele sume: 12.500.000 lei, câștig

nerealizat în cele trei luni de incapacitate de muncă; 15.000.000 lei,

cheltuieli cu spitalizarea, medicație, hrană suplimentară; 500.000 lei,

contravaloarea certificatului medico – legal; 10.000.000 lei, sumele de bani

plătite celor două persoane care i-au lucrat în gospodărie în perioada

incapacității de muncă și 50.000.000 lei, reprezentând daune morale.

În

ședința de judecată din 18 decembrie 2002, partea civilă își majorează

pretențiile cu încă 20.000.000 lei, daunele morale  și cu 2.000.000 lei lunar

pentru incapacitatea de muncă de 5% stabilită prin raportul de expertiză.

Potrivit

dispozițiilor cuprinse în art.14 alin.3 C.proc.pen., repararea pagubei se face

potrivit dispozițiilor  legii civile, prin dovedirea, cu orice mijloace de

probă, a pretențiilor formulate.

În

acest sens, prima instanță a audiat martorii propuși de partea civilă în

ședința din 22 ianuarie 2003 care nu au furnizat nici un fel de date în

legătură cu diversele cheltuieli efectuate de aceasta astfel, că, în raport cu

înscrisurile existente, a admis în mod corect în parte aceste pretenții,

menținute și de către instanța de control judiciar, cu precizarea că,

instanțele au constatat că infracțiunea s-a comis în împrejurările prevăzute de

art.73 lit.b C.pen., referitoare la circumstanța atenuantă legală a provocării.

cererea de recurs, M.I. critică decizia și în legătură cu menținerea pedepsei

de 4 ani închisoare aplicată inculpatului  pe care o consideră prea mică,

cerând majorarea ei.

Și sub

acest aspect recursul este nefondat, deoarece, potrivit dispozițiilor art.362

alin.1 lit.c  C.pen., la care fac trimitere cele din art.385

2

din

același cod, partea vătămată poate face recurs, numai în cauzele în care

acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, ceea ce nu este

cazul în speță.

În

consecință, în baza art.385

15

alin.1 pct.1 lit.b C.proc.pen. secția

penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă M.I. și-l va obliga pe recurent la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă M.I.  împotriva deciziei penale

nr.182 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Suceava, privind pe inculpatul B.I.

Obligă pe recurentă la plata

sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2004.