ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4856/2004

Examinând recursul de față constată:

Prin sentința penală nr. 223 din 16

iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, inculpatul D.M. a fost condamnat

la 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de

art. 20, raportat la art. 174 C. pen.

Conform art. 65 C. pen., s-au

interzis inculpatului timp de 2 ani după executarea pedepsei principale,

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Inculpatul a fost obligat la 766.603

lei către partea civilă Spitalul Municipal Rădăuți și la 2.471.780 lei către

partea civilă Spitalul Clinic Nr. 3 Iași, cu dobânda legală de la rămânerea

definitivă a hotărârii.

S-a respins ca inadmisibilă acțiunea

civilă formulată de partea vătămată.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt s-a reținut că, în seara de

31 martie 2001, între familia inculpatului D.M. și familia părții vătămate

S.F.D. a izbucnit un conflict generat de faptul că D.C., fratele inculpatului a

agresat-o pe concubina sa S.M., sora părții vătămate.

Membrii celor două familii au purtat

discuții contradictorii adresându-și injurii reciproce.

Ulterior, în jurul orei 23,00,

inculpatul și fratele său au mers la locuința părții vătămate, inculpatul fiind

înarmat cu o sapă.

În aceste împrejurări inculpatul a

aplicat părții vătămate o lovitură cu sapa în cap provocându-i leziuni care au

necesitat pentru vindecare 55-60 zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut că partea vătămată a

prezentat plăgi tăiate și fractură cu înfundare parieto-temporală stângă cu

lipsă de substanță osoasă, viața fiindu-i pusă în pericol.

Instanța a mai reținut că fapta

inculpatului constituie infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 C. pen.

S-a apreciat că cererea de

despăgubiri formulată de partea vătămată la 28 octombrie 2002 este inadmisibilă

întrucât în declarația datată la 16 septembrie 2002 aceasta a precizat că nu

are pretenții civile de la inculpat.

S-a reținut că inculpatul datorează

spitalelor în care a fost internată partea vătămată cheltuielile efectuate

pentru îngrijirea acesteia.

Prin decizia penală nr. 364 din 8

decembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpat reținând că nu este întemeiată susținerea acestuia că fapta

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 C.

pen.

De asemenea, s-a reținut că nu este

fondată solicitarea inculpatului de a se aplica dispozițiile art. 73 lit. b) C.

pen., referitoare la provocare.

Inculpatul a declarat recurs în

motivarea căruia a arătat că nelegal instanța de apel i-a respins cererea de a

se efectua o expertiză care să stabilească leziunile suferite de partea

vătămată și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, dacă

viața părții vătămate a fost pusă în primejdie și dacă a rămas cu o

infirmitate.

Tot astfel s-a susținut că nelegal i

s-a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice

deși a depus acte din care rezultă că era bolnav psihic.

Un alt motiv de recurs se referă la

greșita încadrare juridică a faptei solicitându-se schimbarea acesteia în infracțiunea

de vătămare corporală gravă.

Ultimul motiv de recurs vizează

individualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității

de executare, inculpatul solicitând reducerea acesteia și aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recursul nu este fondat.

Certificatul medico-legal 702/ E din 11 mai 2001 a

stabilit cu claritate care au fost leziunile suferite de partea vătămată,

numărul de zile de îngrijiri medicale și faptul că partea vătămată a rămas cu o

infirmitate permanentă de cca. 15 % conferită de lipsa de substanță osoasă,

precum și faptul că viața părții vătămate a fost pusă în pericol.

Așa fiind, întemeiat instanța a

constatat că nu există motive care să justifice efectuarea unei expertize

medico-legale.

De asemenea, se constată că

întemeiat a fost respinsă cererea de a se efectua o expertiză medico-legală

psihiatrică întrucât actele medicale prezentate în apel sunt ulterioare

comiterii faptei, atestând starea de sănătate a inculpatului la mai bine de 2

ani de la incidentul cu partea vătămată.

Curtea reține că nici motivul de

recurs vizând greșita încadrare juridică a faptei nu este întemeiat.

Întrucât inculpatul a lovit partea

vătămată în cap, deci într-o regiune vitală, cu sapa, care este un obiect

vulnerant apt să producă moartea și cu o asemenea intensitate încât i-a produs

o fractură cu înfundare parieto-temporar stânga, se impune concluzia că acesta

a acționat cel puțin cu intenția indirectă de a ucide victima.

Cum inculpatul chiar dacă nu a

urmărit uciderea părții vătămate a acceptat producerea acestui rezultat, în mod

corect s-a reținut că fapta comisă constituie tentativă la infracțiunea de

omor.

Așa fiind, nu poate fi primită

cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

Se reține, de asemenea, că este

neîntemeiată solicitarea inculpatului de a se reține circumstanța atenuantă a

provocării întrucât din nici una din probele administrate nu rezultă că partea

vătămată ar fi avut un comportament provocator în sensul art. 73 lit. b) C.

pen.

Este întemeiat și motivul de recurs

vizând greșita individualizare a pedepsei care este corespunzătoare pericolului

social concret al faptei determinat de împrejurările și de modalitatea în care

a fost comisă și de urmările produse, precum și elementelor care

circumstanțiază persoana inculpatului.

Așa fiind, se constată că nu există

nici un temei care să justifice reducerea pedepsei.

În mod evident față de cuantumul

pedepsei aplicate, dar și de maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea

săvârșită, art. 81 C. pen., nu poate fi pus în discuție.

Constatând că nu există nici motive

de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge

recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 364 din 8 decembrie

2003 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 septembrie 2004.