ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4856/2004

Examinând recursul de față constată: Prin sentința penală nr. 223 din 16 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, inculpatul D.M. a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Inculpatul a fost obligat la 766.603 lei către partea civilă Spitalul Municipal Rădăuți și la 2.471.780 lei către partea civilă Spitalul Clinic Nr. 3 Iași, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii. S-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea vătămată.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt s-a reținut că, în seara de 31 martie 2001, între familia inculpatului D.M. și familia părții vătămate S.F.D. a izbucnit un conflict generat de faptul că D.C., fratele inculpatului a agresat-o pe concubina sa S.M., sora părții vătămate. Membrii celor două familii au purtat discuții contradictorii adresându-și injurii reciproce. Ulterior, în jurul orei 23,00, inculpatul și fratele său au mers la locuința părții vătămate, inculpatul fiind înarmat cu o sapă. În aceste împrejurări inculpatul a aplicat părții vătămate o lovitură cu sapa în cap provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 55-60 zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut că partea vătămată a prezentat plăgi tăiate și fractură cu înfundare parieto-temporală stângă cu lipsă de substanță osoasă, viața fiindu-i pusă în pericol. Instanța a mai reținut că fapta inculpatului constituie infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. S-a apreciat că cererea de despăgubiri formulată de partea vătămată la 28 octombrie 2002 este inadmisibilă întrucât în declarația datată la 16 septembrie 2002 aceasta a precizat că nu are pretenții civile de la inculpat. S-a reținut că inculpatul datorează spitalelor în care a fost internată partea vătămată cheltuielile efectuate pentru îngrijirea acesteia. Prin decizia penală nr. 364 din 8 decembrie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reținând că nu este întemeiată susținerea acestuia că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 182 C. pen.

De asemenea, s-a reținut că nu este fondată solicitarea inculpatului de a se aplica dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la provocare. Inculpatul a declarat recurs în motivarea căruia a arătat că nelegal instanța de apel i-a respins cererea de a se efectua o expertiză care să stabilească leziunile suferite de partea vătămată și numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, dacă viața părții vătămate a fost pusă în primejdie și dacă a rămas cu o infirmitate. Tot astfel s-a susținut că nelegal i s-a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale psihiatrice deși a depus acte din care rezultă că era bolnav psihic. Un alt motiv de recurs se referă la greșita încadrare juridică a faptei solicitându-se schimbarea acesteia în infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Ultimul motiv de recurs vizează individualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, inculpatul solicitând reducerea acesteia și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Recursul nu este fondat. Certificatul medico-legal 702/ E din 11 mai 2001 a stabilit cu claritate care au fost leziunile suferite de partea vătămată, numărul de zile de îngrijiri medicale și faptul că partea vătămată a rămas cu o infirmitate permanentă de cca. 15 % conferită de lipsa de substanță osoasă, precum și faptul că viața părții vătămate a fost pusă în pericol. Așa fiind, întemeiat instanța a constatat că nu există motive care să justifice efectuarea unei expertize medico-legale.

De asemenea, se constată că întemeiat a fost respinsă cererea de a se efectua o expertiză medico-legală psihiatrică întrucât actele medicale prezentate în apel sunt ulterioare comiterii faptei, atestând starea de sănătate a inculpatului la mai bine de 2 ani de la incidentul cu partea vătămată. Curtea reține că nici motivul de recurs vizând greșita încadrare juridică a faptei nu este întemeiat. Întrucât inculpatul a lovit partea vătămată în cap, deci într-o regiune vitală, cu sapa, care este un obiect vulnerant apt să producă moartea și cu o asemenea intensitate încât i-a produs o fractură cu înfundare parieto-temporar stânga, se impune concluzia că acesta a acționat cel puțin cu intenția indirectă de a ucide victima.

Cum inculpatul chiar dacă nu a urmărit uciderea părții vătămate a acceptat producerea acestui rezultat, în mod corect s-a reținut că fapta comisă constituie tentativă la infracțiunea de omor. Așa fiind, nu poate fi primită cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. Se reține, de asemenea, că este neîntemeiată solicitarea inculpatului de a se reține circumstanța atenuantă a provocării întrucât din nici una din probele administrate nu rezultă că partea vătămată ar fi avut un comportament provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen. Este întemeiat și motivul de recurs vizând greșita individualizare a pedepsei care este corespunzătoare pericolului social concret al faptei determinat de împrejurările și de modalitatea în care a fost comisă și de urmările produse, precum și elementelor care circumstanțiază persoana inculpatului.

Așa fiind, se constată că nu există nici un temei care să justifice reducerea pedepsei. În mod evident față de cuantumul pedepsei aplicate, dar și de maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, art. 81 C. pen., nu poate fi pus în discuție. Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 364 din 8 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2004.