ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4707/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 64 din 25 februarie

2003, Tribunalul Botoșani a condamnat pe inculpatul M.M. la 7 ani și 6 luni

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.

20, raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv,

de la 29 august 2002, la zi.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părții civile G.C. suma de 5 milioane lei cu titlu de daune morale,

cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în ziua de 29 august 2002, inculpatul a aplicat părții

vătămate G.C., două lovituri de cuțit în regiunea toracică, provocându-i

vătămări corporale care au necesitat 17-18 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

penală nr. 138 din 5 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care

inculpatul M.M. solicită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de

lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a

pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea acestora și

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, întrucât martorii propuși

de acesta nu au fost audiați, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice

din tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat

la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a

pedepsei, deoarece nu a acționat cu intenția de a ucide victima.

Examinând hotărârile atacate în

raport de motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, se constată că

instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică în prevederile art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) –

art. 175 lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (procesul

verbal de constatare și planșele foto întocmite de poliție, actele

medico-legale întocmite cu ocazia examinării victimei, declarațiile constante

ale persoanei vătămate și declarațiile martorilor D.I.D. și D.I., coroborate cu

recunoașterile inculpatului) rezultă, fără dubiu, că la data de 28 august 2002,

fiind în stare de ebrietate l-a acostat pe stradă pe partea vătămată G.C. și

fără motiv l-a lovit de două ori cu un cuțit în regiunea toracică provocându-i

vătămări corporale care au necesitat 17-18 zile, de îngrijiri medicale pentru

vindecare, administrarea în cauză și a altor probe nefiind necesare.

Împrejurarea că în actele medico –

legale de la dosar se menționează că viața victimei nu a fost pusă în pericol,

nu justifică cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei

în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., intenția de

a ucide rezultând din materialitatea faptei, victima fiind lovită în mod

repetat în regiunea inimii (zonă vitală) cu un cuțit având lungimea lamei de 11

cm. (obiect apt de a ucide).

De altfel, rezultatul letal, nu s-a

produs numai datorită intervenției chirurgicale de urgență efectuată de medici,

cât și faptului că în traectul său lama cuțitului a lovit un component osos,

respectiv coasta nr. 10 pe care a fracturat-o, împrejurări care exced însă

voința inculpatului.

Referitor la pedeapsa de 7 ani și 6

luni închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect

individualizată, la stabilirea acesteia, instanța de fond având în vedere

gradul de pericol social sporit al faptei comise, împrejurările concrete în

care a fost săvârșită, cât și persoana inculpatului care nu are ocupație, fiind

cunoscut cu antecedente penale.

Întrucât criticile formulate în

recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se va

deduce, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat

preventiv, respectiv de la 22 septembrie 2002, la zi.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 138 din 5 mai 2003 a

Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul  arestării preventive de la 29 august 2002, la 23

octombrie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 octombrie 2003.