ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4361/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 14 din 28 noiembrie 2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul C.N. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a luat act că partea vătămată M.C.

nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a menținut starea de arest și s-a computat prevenția de la 17 octombrie 2002, la zi. Inculpatul a fost obligat să plătească suma de 4.606.080 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență Dr. Bagdasar-Arseni, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.500.000 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 1 septembrie 2002, pe fondul unui conflict anterior existent între M.C. și concubina inculpatului, acesta din urmă a pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate, în vârstă de 72 de ani, lovind-o cu un băț în cap. În urma loviturilor primite, victima a suferit vătămări corporale grave (un traumatism cranio-cerebral închis) care i-au pus viața în pericol.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 149 din 19 martie 2003, a respins, ca nefondat apelul prin care inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, susținând că prin loviturile aplicate nu a urmărit uciderea victimei. Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, invocând ca și în apel, motivele de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen., în sensul că încadrarea juridică dată faptei în tentativă la infracțiunea de omor este greșită, iar pedeapsa aplicată nu este corect individualizată.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 20, raportat la art. 174 C. pen., fiind corespunzătoare. Din probele administrate (declarațiile constante ale persoanei vătămate, procesul-verbal de constatare întocmit de poliție cu ocazia cercetării locului faptei, raportul de expertiză criminalistică din care rezultă că pe bățul corp delict s-au constatat urme de sânge, raportul de constatare medico-legală întocmit în urma examinării victimei, declarațiile martorilor M.S., O.G., Z.T., B.N., B.P. și L.F., coroborate cu recunoașterile parțiale ale inculpatului) rezultă fără dubiu că la data de 1 septembrie 2002, după lăsarea serii, inculpatul a pătruns fără drept în curtea locuinței lui M.C.

și pe motiv că acesta avusese anterior un conflict cu concubina sa, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, cât și cu un băț, în regiunea capului. Instanțele au reținut corect intenția indirectă de omor care rezultă din materialitatea faptei, inculpatul lovind victima, în vârstă de 72 de ani, în mod repetat, în regiunea capului (zonă vitală) cu un băț (obiect apt de a ucide). Din certificatul medico-legal aflat la dosar rezultă că victima a prezentat leziuni ce pot data din 1 septembrie 2002, produse prin lovire cu un corp dur, care au necesitat 80-90 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, punând viața acestuia în pericol.

Referitor la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea ei, instanța de fond ținând seama de gradul de pericol social sporit al faptei comise (pătrunderea inculpatului fără drept în curtea locuinței părții vătămate, în vârstă de 72 ani, pe timp de noapte și lovirea acesteia în mod repetat cu un băț în regiunea capului, pentru un conflict minor produs anterior între concubina sa și victimă), de consecințele produse (victimei i s-au provocat vătămări grave care i-au pus viața în pericol), de poziția oscilantă avută de inculpat în cursul procesului penal, cât și de împrejurarea că acesta nu posedă antecedente penale.

Întrucât din probele dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive a inculpatului de la 17 octombrie 2002 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei nr. 149 din 19 martie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenției de la 17 octombrie 2002, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2003.