ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4361/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 14 din 28 noiembrie

2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul C.N. la 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192

alin. (2) C. pen. și la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de

omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., urmând ca, potrivit

art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de

8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen.

S-a luat act că partea vătămată M.C.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a menținut starea de arest și s-a

computat prevenția de la 17 octombrie 2002, la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească

suma de 4.606.080 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență Dr.

Bagdasar-Arseni, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

2.500.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în seara zilei de 1 septembrie 2002, pe fondul unui conflict

anterior existent între M.C. și concubina inculpatului, acesta din urmă a

pătruns fără drept în curtea locuinței părții vătămate, în vârstă de 72 de ani,

lovind-o cu un băț în cap.

În urma loviturilor primite, victima

a suferit vătămări corporale grave (un traumatism cranio-cerebral închis) care

i-au pus viața în pericol.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 149 din 19 martie 2003, a respins, ca nefondat apelul prin

care inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice din tentativă la

infracțiunea de omor prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., în

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, susținând că prin loviturile

aplicate nu a urmărit uciderea victimei.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, invocând ca și în apel, motivele de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen., în sensul că

încadrarea juridică dată faptei în tentativă la infracțiunea de omor este

greșită, iar pedeapsa aplicată nu este corect individualizată.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu se constată

că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică în prevederile art. 20, raportat la art. 174 C. pen., fiind

corespunzătoare.

Din probele administrate

(declarațiile constante ale persoanei vătămate, procesul-verbal de constatare

întocmit de poliție cu ocazia cercetării locului faptei, raportul de expertiză

criminalistică din care rezultă că pe bățul corp delict s-au constatat urme de

sânge, raportul de constatare medico-legală întocmit în urma examinării

victimei, declarațiile martorilor M.S., O.G., Z.T., B.N., B.P. și L.F.,

coroborate cu recunoașterile parțiale ale inculpatului) rezultă fără dubiu că

la data de 1 septembrie 2002, după lăsarea serii, inculpatul a pătruns fără

drept în curtea locuinței lui M.C. și pe motiv că acesta avusese anterior un conflict

cu concubina sa, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii, cât și cu un băț, în

regiunea capului.

Instanțele au reținut corect

intenția indirectă de omor care rezultă din materialitatea faptei, inculpatul

lovind victima, în vârstă de 72 de ani, în mod repetat, în regiunea capului

(zonă vitală) cu un băț (obiect apt de a ucide).

Din certificatul medico-legal aflat

la dosar rezultă că victima a prezentat leziuni ce pot data din 1 septembrie

2002, produse prin lovire cu un corp dur, care au necesitat 80-90 zile de

îngrijiri medicale pentru vindecare, punând viața acestuia în pericol.

Referitor la pedeapsa rezultantă de

8 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect

individualizată, la stabilirea ei, instanța de fond ținând seama de gradul de

pericol social sporit al faptei comise (pătrunderea inculpatului fără drept în

curtea locuinței părții vătămate, în vârstă de 72 ani, pe timp de noapte și

lovirea acesteia în mod repetat cu un băț în regiunea capului, pentru un

conflict minor produs anterior între concubina sa și victimă), de consecințele

produse (victimei i s-au provocat vătămări grave care i-au pus viața în

pericol), de poziția oscilantă avută de inculpat în cursul procesului penal,

cât și de împrejurarea că acesta nu posedă antecedente penale.

Întrucât din probele dosarului nu

rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce

din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive a inculpatului de la 17

octombrie 2002 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul C.N. împotriva deciziei nr. 149 din 19 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția I penală, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata prevenției de la 17 octombrie 2002, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului

din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

octombrie 2003.