ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1493/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

„Prin sentința penală nr. 211 din 15

martie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul T.D. la:

- 2 pedepse de câte 8 ani închisoare

și câte 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pentru săvârșirea a două tentative la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., la care a adăugat un spor de un an închisoare, astfel

că, în final, acesta va executa pedeapsa de 9 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului, iar din pedeapsa de executat s-a dedus timpul arestării

preventive de la 20 mai 2001, la zi.

În baza art. 113 C. pen., inculpatul

a fost obligat să se prezinte în mod regulat la tratament psihiatric, până la

însănătoșire.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuțit, folosit la săvârșirea

infracțiunii.

Prin aceeași sentință inculpatul a

fost obligat să plătească:

- părții civile T.S., suma de

30.000.000 lei cu titlu de daune morale;

- Spitalului Clinic Universitar

București suma de 95.205.280 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare;

- statului suma de 4.000.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul T.D. s-a căsătorit cu

partea vătămată T.S. în anul 1989 și din căsătoria acestora au rezultat doi

băieți gemeni, în vârstă 9 ani și anume T.G.A. și T.S.I.

Cei doi soți, începând cu anul 1992,

au locuit într-un apartament din comuna Bragadiru.

În anul 1997, inculpatul a fost dat

afară din serviciu, motiv pentru care a început să consume în mod exagerat

băuturi alcoolice, fapt ce a determinat ca între el și soție să aibă loc

numeroase certuri, aceștia separându-se în fapt pe perioade mai lungi de timp,

când inculpatul locuia la părinții săi în comuna Nomoloasa.

În această perioadă, în anul 1998,

inculpatul a avut o tentativă de suicid.

doi soți au primit vizita numiților M.C. și M.G., respectiv sora și cumnatul

părții vătămate, ocazie cu care, cu toții, au consumat băuturi alcoolice în

cantități reduse.

După plecarea celor doi vizitatori,

în jurul orelor 20

00

, partea vătămată T.S. a ieșit pe balcon pentru

a închide geamul, moment în care inculpatul s-a apropiat de ea, a prins-o cu

mâinile de picioare, din spate, după care a ridicat-o la nivelul balustradei,

împingând-o către exterior.

Înainte de a cădea, partea vătămată

s-a prins cu o mână de marginea balustradei, însă, inculpatul i-a desprins

mâna, fapt ce a dus la dezechilibrarea acesteia și căderea la sol.

Urmare a contactului cu solul,

partea vătămată a suportat leziuni, pentru a cărei vindecare au fost necesare

75 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus în pericol viața, așa cum

rezultă din concluziile certificatului medico-legal.

2001, inculpatul a consumat singur băuturi alcoolice.

Soția împreună cu cei doi copii,

dormeau în aceeași cameră.

În jurul orelor 24

00

,

inculpatul înarmat cu un cuțit a intrat în camera unde se afla soția pe care a

trezit-o din somn, cerându-i să-l urmeze în bucătărie.

Partea vătămată a ieșit în holul

locuinței, împrejurare în care inculpatul a lovit-o cu cuțitul în zona inimii,

după care a trântit-o continuând să o lovească, în mod repetat în zona

toracelui și membrelor superioare.

Partea vătămată a reușit să scape de

atitudinea violentă a inculpatului și a ieșit pe balcon strigând după ajutor,

iar copii, speriați de cele întâmplate, au început să țipe.

Vecinii care au auzit țipetele de

ajutor nu au putut interveni, deoarece, inculpatul a închis ușa de acces în

apartament cu cheile, pe care le-a luat asupra sa.

În aceste împrejurări, vecinii au

anunțat organele de poliție, care sosite la fața locului, nu au putut intra în

apartament.

Între timp inculpatul a strâns mai

multe obiecte, de îmbrăcăminte pe hol, după care le-a dat foc, fumul ieșind pe

fereastra balconului.

Partea vătămată și cei doi copii au

reușit să părăsească locuința, prin balconul apartamentului, situat la etajul

1, cu ajutorul polițiștilor și a jandarmilor.

Urmare a agresiunilor exercitate de

inculpat asupra sa, partea vătămată, a suferit, leziuni traumatice, plăgi prin

înjunghiere în zona gâtului, a toracelui și pe brațul stâng ce au necesitat 35

zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, așa cum rezultă

din conținutul certificatului medico-legal.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul T.D. pe care a criticat-o cu privire la greșita sa

condamnare pentru fapta pretinsă a fi săvârșită la data de 5 ianuarie 2000,

întrucât aceasta nu există, solicitând a se dispune achitarea, în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

- încadrarea juridică a faptei

comisă la data de 28 - 20 aprilie 2001, pe care o consideră ca întrunind

elementele infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.

pen., întrucât intenția sa nu a fost de a ucide pe victimă;

- pedeapsa aplicată pe care o

consideră prea severă, în cauză impunându-se a se reține în favoarea sa,

circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere

afecțiunile psihice de care suferă, motiv pentru care a avut mai multe

tentative de suicid, aceasta dovedind că are un discernământ diminuat;

- greșita obligare la plata de

cheltuieli judiciare către Spitalul Clinic Universitar, deoarece aceasta nu a

dovedit existența pretențiilor formulate.

Curtea de apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală, nr. 324/ A din 28 mai 2002, a respins ca nefondat

apelul declarat de inculpatul T.D. pe care l-a obligat la plata sumei de

400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a dedus timpul arestării

preventive de la 2 mai 2001, la zi.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat că:

Deși inculpatul nu a recunoscut

comiterea faptei din data de 5 ianuarie 2001, susținând că partea vătămată a

căzut de pe balcon, deoarece a alunecat după ce s-a urcat pe balustradă pentru

a închide balconul „susținerea sa a fost corect înlăturată de prima instanță,

fiind contrazise de probele administrate în cauză respective, declarațiile

părții vătămate care se coroborează cu declarațiile celor doi copii: T.G.A.

(care a fost de față când inculpatul a împins-o pe mama sa peste balcon) și

T.S.I. (care a aflat cele întâmplate de la fratele său), în declarațiile

martorei V.Șt. (căreia cei doi copii i-au relatat cele întâmplate) și cu

declarațiile martorei C.F. ( care a văzut-o pe T.S. căzută în fața blocului și

a aflat de la aceasta că soțul său a aruncat-o de la balcon, martora constatând

că partea vătămată avea mâna ruptă)”.

Cea de a doua critică prin care

solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât nu a avut intenția de

a ucide este, de asemenea, nefondată, deoarece „potrivit certificatului

medico-legal, leziunile nu au pus în primejdie viața victimei” însă față de

împrejurările în care a fost săvârșită în mod corect prima instanță a apreciat

că inculpatul a acționat cu intenția directă de a suprima viața soției sale,

deoarece aruncarea unei persoane de la balcon este de natură să ducă la moartea

victimei, cu atât mai mult, cu cât din probe, a rezultat că porțiunea de sub

balcon era betonată, fiind vorba despre terasa cofetăriei de la parter”, iar

pentru fapta din 28 aprilie 2000, s-a reținut corect că „inculpatul a acționat

cu intenția directă de a ucide, având în vedere că a folosit un obiect tăietor

– înțepător, a lovit victima în zone vitale, după care a împiedicat ieșirea

părții vătămate și a copiilor din casă sau pătrunderea vecinilor și a poliției

pentru salvarea victimei”.

Referitor la critica formulată sub

aspectul individualizării pedepsei, Curtea a arătat că inculpatului i s-a

aplicat o pedeapsă orientată spre minim, tocmai avându-se în vedere concluziile

rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică, iar în cauză nu se rețin

alte circumstanțe care să facă posibilă aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Nici critica formulată sub aspectul

soluționării laturii civile a cauzei nu este fondată, întrucât, la stabilirea

despăgubirilor acordate părții civile Spitalul Clinic Universitar București,

instanța a avut în vedere decontul cheltuielilor de spitalizare și relațiile

comunicate de partea civilă.

Decizia Curții de Apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul T.D. care sub aspectul laturii penale a

cauzei a criticat-o cu privire la:

- greșita condamnare, pentru prima

faptă, cea din 5 ianuarie 2000, întrucât nu a săvârșit-o, solicitând a se

dispune achitarea sa;

- greșita încadrare juridică a celei

de a doua fapte, respectiv din 28 aprilie 2001, întrucât intenția sa nu a fost

de a ucide pe partea vătămată, în sarcina sa urmând a se reține infracțiunea de

lovire;

- în subsidiar, dacă nu se vor primi

criticile de mai sus să se reducă pedeapsa aplicată pe care o consideră prea

severă.

Sub aspectul laturii civile a cauzei

a solicitat înlăturarea obligării sale la plata de daune morale către partea

civilă, deoarece acestea nu se justifică.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o

corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză,

încadrând faptele comise de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru

care i-a aplicat pedepse cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., în măsură

să satisfacă cerințele art. 52 C. pen.

Și în ce privește obligarea

inculpatului la plata de daune morale către partea civilă T.S. se constată că

această dispoziție este corectă.

Referitor la criticile formulate de

inculpat sub aspectul laturii penale a cauzei, se constată că acestea au fost

invocate și la judecata la instanța de apel.

Având în vedere faptul că instanța

de apel a răspuns detaliat acestor critici, motivare care a fost redată pe larg

în prezenta decizie și pe care instanța de recurs și-o însușește pe deplin ca

fiind în acord cu probele și dispozițiile legale, aplicabile în cauză și a

căror reiterare nu se mai impune, urmează a se constata că acestea sunt

nefondate și a fi respinse ca atare.

În ce privește critica referitoare

la greșita obligare la plata daunelor morale către partea civilă T.S. se

constată că nu este fondată, deoarece, instanța de fond a apreciat în mod

corect că pentru suferințele nejustificate îndurate de aceasta, ca urmare a

modului violent în care a acționat inculpatul și multiplelor leziuni ce i-au

fost cauzate, care prin gravitatea lor i-au pus viața în primejdie, fără ca în

sarcina acesteia să se poată rețină vreo vină, acordarea lor este justificată.

Pentru considerentele mai

sus-expuse, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în sensul că nu se

identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la

casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul T.D. este

nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.D. împotriva deciziei penale nr. 324/ A din 28 mai

2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 2 mai 2001, la 25 martie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2003.