ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4365/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 400 din 17 aprilie

2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul

I.G. la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 437/1999 a Judecătoriei sectorului 4

București, care s-a adăugat la pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul

să execute 9 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

computat prevenția de la 13 aprilie 2001, la zi.

Inculpatul a fost obligat să

plătească suma de 2.133.847 lei despăgubiri civile către Spitalul Universitar

București, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de

1.300.000 lei, din care 300.000 lei onorariu pentru apărător oficiu s-au

avansat din fondul Ministerului Justiției.

S-a luat act că partea vătămată C.P.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în seara zilei de 12 aprilie 2001, în timp ce se afla în

apropierea unui șantier de construcții din intersecția străzilor Orșova și

Veteranilor, sector 6 București, împreună cu martorii J.C. și P.I., partea

vătămată C.P. a fost atacată de către inculpat și lovită, în mod nejustificat,

cu un cuțit în regiunea toracică suferind vătămări corporale care au necesitat

22-24 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în primejdie viața

victimei.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 348/ A din 16 iunie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

prin care a solicitat în principal schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., iar în

subsidiar redozarea pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri

inculpatul a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., susținând că pedeapsa aplicată este prea severă în

raport de condițiile concrete în care a fost comisă fapta și de circumstanțele

sale personale.

Examinând hotărârile atacate în

raport de motivul de casare invocat în recurs, cât și din oficiu, se constată

că instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică în infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută

de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., fiind

corespunzătoare.

Din probele administrate (procesul

verbal de constatare întocmit de poliție cu ocazia cercetării locului faptei,

raportul de expertiză medico-legală, declarațiile constante ale părții

vătămate, declarațiile martorilor J.C., I.E., C.N., P.I., I.G., C.I. și C.R.,

coroborate cu recunoașterile inculpatului) rezultă fără dubiu, că în seara

zilei de 12 aprilie 2001, inculpatul a lovit, în mod nejustificat, de mai multe

ori cu un cuțit în regiunea toracică pe C.P. în timp ce acesta se afla într-un

loc public, provocându-i vătămări corporale grave, care I-au pus viața în

pericol.

Intenția de a ucide rezultă din

materialitatea faptelor, inculpatul acționând cu un cuțit (obiect apt de a

ucide) asupra regiunii toracice a victimei (zonă vitală) ceea ce demonstrează

că acesta deși nu a urmărit, a prevăzut rezultatul letal ce putea să se

producă.

Referitor la pedeapsa de 8 ani

închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect

individualizată, instanțele având în vedere atât pericolul social sporit al

faptei comise, împrejurările concrete în care s-a comis, cât și persoana

inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale.

Întrucât din actele dosarului nu

rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Potrivit art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv,

respectiv de la 13 aprilie 2001, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul I.G. împotriva deciziei nr. 348 din 16 iunie 2003 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 13 aprilie 2001, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

9 octombrie 2003.