ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 74 din 5 februarie 2002, Tribunalul București, a condamnat pe inculpatul C.I. la 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) din același cod. S-a menținut starea de arest și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 12 iulie 2001, la zi. Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile în sumă de 10.090.275 lei, cu dobânzile aferente până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă Spitalul de urgență Dr.

D. Bagdasar, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 2.000.000 lei. S-au respins, ca nedovedite, pretențiile civile formulate de partea civilă B.N. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pe fondul unor conflicte preexistente, la data de 11 iulie 2001, între partea vătămată B.N. și C.T., soția inculpatului a avut loc o altercație, împrejurare în care inculpatul a intervenit și a lovit victima cu un cuțit în zona hemitoracelui drept, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie. Tribunalul a apreciat că, în momentul ripostei, inculpatul nu se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 282 din 23 mai 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita aplicarea în cauză a circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, reținând, ca și instanța de fond că în momentul comiterii faptei, acesta nu se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea victimei. Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., susținând, ca și în apel că a săvârșit fapta în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., situație în care se impunea ca pedeapsa să fie redusă substanțial.

Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare. Din probele administrate (procesul verbal de cercetarea locului faptei, raportul de expertiză medico-legală, declarațiile constante ale părții vătămate, declarațiile martorilor S.D., C.A., C.T., B.I., B.G.N., C.G.M., B.G. și T.O., coroborate cu recunoașterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele sentinței, rezultă, fără dubiu, că la data de 11 iulie 2001, pe fondul unor conflicte preexistente legate de posesia unei suprafețe de teren, între partea vătămată B.N.

și C.T., soția inculpatului a avut loc o altercație, ambele părți sesizând organele poliției cele întâmplate. În drum spre casă, conflictul dintre cei doi a reizbucnit, situație în care inculpatul a intervenit, aplicând părții vătămate o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui drept, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie. Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, constituie circumstanță atenuantă.

Cum din probele administrate rezultă că părțile se aflau în relații de dușmănie, datorită unor litigii imobiliare, conflictul produs la data de 11 iulie 2001, având loc pe acest fond, în mod just cele două instanțe au apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul neacționând sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea victimei. Referitor la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în cauză, se constată că instanța de fond a făcut o justă individualizare a acesteia, având în vedere, atât gradul de pericol social sporit al infracțiunii comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu posedă antecedente penale, iar în cursul procesului a avut o comportare sinceră.

Întrucât, criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Potrivit art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive, de la 12 iulie 2001, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 282 din 23 mai 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 12 iulie 2001, la 20 martie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2003.