ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1425/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74 din 5 februarie

2002, Tribunalul București, a condamnat pe inculpatul C.I. la 6 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c)

și art. 76 lit. b) din același cod.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 12 iulie

2001, la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească

despăgubiri civile în sumă de 10.090.275 lei, cu dobânzile aferente până la

achitarea integrală a debitului, către partea civilă Spitalul de urgență Dr. D.

Bagdasar, cât și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de

2.000.000 lei.

S-au respins, ca nedovedite,

pretențiile civile formulate de partea civilă B.N.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că pe fondul unor conflicte preexistente, la data de 11 iulie

2001, între partea vătămată B.N. și C.T., soția inculpatului a avut loc o

altercație, împrejurare în care inculpatul a intervenit și a lovit victima cu

un cuțit în zona hemitoracelui drept, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în

primejdie.

Tribunalul a apreciat că, în

momentul ripostei, inculpatul nu se afla sub stăpânirea unei puternice

tulburări determinată de o provocare din partea victimei.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 282 din 23 mai 2002, a respins, ca nefondat, apelul prin

care inculpatul solicita aplicarea în cauză a circumstanței atenuante prevăzute

de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, reținând,

ca și instanța de fond că în momentul comiterii faptei, acesta nu se afla sub

stăpânirea unei puternice tulburări determinată de o provocare din partea

victimei.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 17 și 14 C.

proc. pen., susținând, ca și în apel că a săvârșit fapta în condițiile

prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., situație în care se impunea ca pedeapsa

să fie redusă substanțial.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată

că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică în prevederile art. 20 raportat la art. 174 și art. 175

lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (procesul

verbal de cercetarea locului faptei, raportul de expertiză medico-legală,

declarațiile constante ale părții vătămate, declarațiile martorilor S.D., C.A.,

C.T., B.I., B.G.N., C.G.M., B.G. și T.O., coroborate cu recunoașterile

inculpatului) care au fost analizate în considerentele sentinței, rezultă, fără

dubiu, că la data de 11 iulie 2001, pe fondul unor conflicte preexistente

legate de posesia unei suprafețe de teren, între partea vătămată B.N. și C.T.,

soția inculpatului a avut loc o altercație, ambele părți sesizând organele

poliției cele întâmplate. În drum spre casă, conflictul dintre cei doi a

reizbucnit, situație în care inculpatul a intervenit, aplicând părții vătămate

o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui drept, cauzându-i leziuni care i-au

pus viața în primejdie.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen.,

săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții,

determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin

violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune

ilicită gravă, constituie circumstanță atenuantă.

Cum din probele administrate rezultă

că părțile se aflau în relații de dușmănie, datorită unor litigii imobiliare,

conflictul produs la data de 11 iulie 2001, având loc pe acest fond, în mod

just cele două instanțe au apreciat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile

art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul neacționând sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea victimei.

Referitor la pedeapsa de 6 ani

închisoare aplicată în cauză, se constată că instanța de fond a făcut o justă

individualizare a acesteia, având în vedere, atât gradul de pericol social

sporit al infracțiunii comise, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, cât și

circumstanțele personale ale inculpatului, care nu posedă antecedente penale,

iar în cursul procesului a avut o comportare sinceră.

Întrucât, criticile formulate în

recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive, de la

12 iulie 2001, la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 282 din 23 mai 2002 a Curții de

Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada arestării preventive de la 12 iulie 2001, la 20 martie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 martie 2003.